Resemnare

Isi strange fularul in timp ce coboara din masina. Ignora vantul rece care ii plesneste fata si se apropie cu pasi repezi de intrarea in scara blocului. Apasa clanta usii cu putere si isi croieste drum in hol. Un sentiment ciudat. Prezent intr-un spatiu atemporal, Mihai simte ca retraieste clipele trecutului. Deja vu. Scurt-metraje. Se indreapta spre lift dar cu o miscare brusca decide sa urce scarile. Doua cate doua. Ajuns la etajul potrivit, privirea ii inregistreaza mecanic toate semnalele odata familiare. Usa maronie. Clanta ruginita. Peretii decojiti si lumina aia care nu a functionat niciodata cum ar trebui. Isi scoate cu miscari stangaci caciula si manusile. Are respiratia intretaiata. Inima ii bate cu putere si venele i se contorsioneaza sub piele. Un uragan de emotii sugrumate ii nauceste simturile. Privirea neclara si un tremur incontrolabil al palmelor deja transpirate. Musculatura fetei este compusa din peste 2000 de muschi. Din multitudinea de expresii care se pot compune din musculatura faciala, Mihai alege un zambet discret in coltul gurii. Gandeste ca sunt persoane aparte, ca sunt persoane care se perinda fara scop prin viata ta. Adica sunt acolo, prezenti si participanti la evenimente, spectatori la cotidian, privitori de aproape si totusi retrospectiv. Sunt persoane care te schimba fundamental. Care iti modifica perceptia asupra normalului, care iti imprumuta visele si te fac sa iti doresti sa le traiesti pe ale lor; care te fac sa desenezi pe geam in timp ce vorbesti la telefon despre platitudini si banalitati. Despre pufuleti!

Sunt prezenti permanent inradacinati cu indarjire subtila si rafinament in forul tau intim. Iti dirijeaza amintirile si iti dicteaza involuntar decizile. Iti provoaca impulsuri si isi impregneaza inconstient trasaturi fine peste felul tau de-a fi. Imprumuti expresii, gesturi si mimica. Te fac sa iti doresti sa fii o persoana mai buna. Sunt monstrii ai imaginatiei tale pe care nu-i poti infrana atunci cand isi doresc sa te bulverseze. Sunt nestaviliti, cotropitori si efectul lor e devastator. Principiile palesc si orgoliul se inmoaie. Iti linistesc nelinistea sugerand. Sunt colosi inzestrati cu puteri nebanuite al caror impact il constientizezi tarziu. Sunt titani de gheata, piatra, fum si foc si negru si rosu. Si sunt slabi si deopotriva puternici. Sunt influentabili si influenteaza. Dar cred ca persoanele astea de care-ti povestesc sunt oarecum dependente. 

Iti devine intreaga fiinta puls; doua pulsuri; doua pulsuri ce se suprapun. Sunt cel mai bun lucru care ti se intampla. 

Inspira puternic ca sa isi linisteasca bataile inimii si ciocane usor de trei ori. 

– Ce faci aici?

– Iarta-ma ca nu te-am sunat de ziua ta. Am fost plecat din tara. As fi vrut sa…

– Nu e nicio problema. 

Fraza de circumstanta. Ochii caprui tradeaza sclipiri reci si dispretul pe care il simte cand il vede in fata ei.

– Uite! Ti-am adus ceva. 

Mihai se agata disperat de cadouri concrete crezand cu ardoare ca poate schimba cu ceva situatia. Ii intinde o cutie impachetata frumos legata cu o panglica alba. Ciocolata belgiana. Se asteapta ca glasul ei sa-si recapete timbrul molatec cu care e obisnuit si sa-i zambeasca.

– Nu pot vorbi acum.

Taios. Dur. Sclipiri reci. Se poarta stangace, freamata si totusi nu lasa nici un muschi al fetei sa tradeze ce simte cu adevarat.

– Stai! Esti bine?

– Nu! M-am saturat sa insisti. Sa fortezi si sa incerci sa ma fortezi.

– La ce te referi?

– La tine. Pentru ca daca viata ta devine o serie de relatii fara consistenta si o versiune idealizata a povestii noastre de dragoste atunci sunt foarte trista. Pentru tine. Pentru ca stiu de ce esti capabil…

– Pai si daca gresesti? Daca asta e tot ce este pentru mine? Daca mi-a fost scris sa pierd vremea asteptand sa-ti revii si sa te razgandesti?

– Atunci inseamna ca astepti un nenorocit de miracol…

Il priveste pentru cateva secunde si inchide usa cu o miscare brusca. Ramane naucit in intunericul scarii pentru cateva momente ca mai apoi sa paseasca usor pe scari. In coltul gurii un zambet discret. Un gand ii sageataza mintea…"Oare cat de naiv pot sa fiu?". 

Sa-ti fie inselate asteptarile e ca si cum ai lega un trup de om de capatul unei trasuri care sa faca inconjurul lumii si daca trupul ala ar fi intepat de o mie de ace si fiecare om din drumul sau i-ar da cate o palma…Si totusi Mihai zambeste. E un zambet discret in coltul gurii. Purificator. Intr-un fel il multumeste si se simte resemnat. Comportamentul ei l-a facut sa realizeze ca isi coordoneaza viata prin prisma trecutului. Se simte umilit. Dezamagit. De el si de ea. De neputinta lui. De faptul ca toate incercarile s-au dovedit a fi inutile. Ca nu a reusit sa se impuna. Sa-i impuna. Sa-i explice. Sa-i arate. Ca a lasat un dram de orgoliu sa-i dicteze decizile. Ca insista cand nu ar trebuii sa o faca. Ca nu poate ramane indiferent. Sensibilitate senzoriala. E slab. Si e rusinat de asta. Un barbat slab nu e cel care varsa lacrimi, e caracterizat de inabilitatea de a se dedica total lucrului pe care si-l doreste si de incapacitatea de a renunta atunci cand trebuie sa paseasca in spate. Pentru ca doar pasind inapoi ii este permis sa priveasca imaginea de ansamblu. Pentru ca renuntand isi permite lui sa redevina om.

E obosit. Isi simte tamplele pulsand. Un zambet discret in coltul gurii. Oare cat de naiv poate sa fie? Iese din scara blocului si se indreapta spre masina. Afara e mai putin intuneric decat in el.

 

Written by