Sapte Scari si-un suflet de munte

1580 vizualizari

Reportaje

Sapte Scari si-un suflet de munte
Autor: Tudor Despina

Cand ii stai la poale si il masori cu priviri fascinate, parca nu intelegi cum poate natura sa fie atat de violenta si frumoasa, simultan. Cand incordezi primii muschi pentru a-l urca, simti ca ti se descatuseaza o energie care a stat latenta special pentru acest moment. Cand transpiri, inima “urca” la turatii puternice si produci un zambet de satisfactie fara sa-ti dai seama, de abia atunci atingi fugar spiritualitatea de neclintit a muntelui.

NMZ va propune un traseu montan romanesc cu adevarat special. Si, desi a devenit un cliseu supra-evaluat si un brand de tara facut patetic cu o frunza si un slogan idiot, Romania isi are cateva (putine) locuri extraordinare.
Unul dintre ele este Canionul Sapte Scari. Descoperit de noi prin traseul Sighisoara – Brasov – Lepsa.

Munte medieval, oras medieval de muntos
Sighisoara e o lectie. De istorie. Cu fiecare strada, zid, caramida, rasarit si privire traite in si din cetatea medievala a Sighisoarei te educi prin acest vechi “slide PowerPoint”. Un puternic centru nemtesc – realitate pe care o intalnesti pe fiecare alee pietruita, vechea cetate deschide un veridic Ev Mediu pentru cine o viziteaza. Ca vorbim de impunatorul Turn cu Ceas, aleile desprinse parca din vechea Londra sau un rasarit de soare la un ceai in piata mare, locul asta e o poveste.
Odata ajunsi aici, va recomandam o experienta sanatoasa si autentica pe care am incercat-o si noi: o plimbare cu bicicleta prin imprejurimi. Puteti inchiria “doua roti” de undeva de langa Turnul cu Ceas, loc de unde aflati si trasee disponibile.
Desi fascineaza, zona are cateva neajunsuri. Surprinzator, cel mai intepator priveste promovarea. Adica te-ai fi asteptat ca la terasele din cetatea medievala sa fii servit de insi in haine din acea epoca, poate si cu un meniu in tonul timpului. Si nu de baieti si fete anoste, fara vlaga, sictirite – asta atunci cand te servesc si nu te lasa 15 minute sa stai ca vita in staul, lecturand din meniu ca din “Razboi si Pace” (n-a stiut, el, Tolstoi ce prinde la public peste veacuri). In plus, ne-am fi asteptat ca aleile cetatii sa fie saltate in ritmuri subtile de melodii medievale, pe oriunde te-ai fi plimbat. Sigur, toate astea lasa un usor gust amar dupa o gura sanatoasa de istorie. Trebuie sa mentionam ca Sighisoara presupune si un buget stabil pe picioarele lui, cu rezultate mai mult decat placute.

Rezervatia Naturala Tisita – munti in lanturi
Desi Lepsa a fost ultima noastra oprire, am decis sa lasam superlativul pentru final.
Asadar, Lepsa. Daca ar fi sa ne lasam cuprinsi de prima impresie, nu ar fi bine. Pentru o arie naturala protejata, Lepsa nu e foarte promovata. Daca nu opream sa intrebam la o pensiune cum ajungem in locul cu pricina, puteam sa taiem tara in doua linistiti, ca nu descopeream niciun baner, un panou indrumator, o sageata catre incolo sau incoace. Nu. Era ceva asemanator cu un panou informativ bine ascuns intr-un tufis, o incercare puternica pentru un serpas, ca sa nu mai vorbim de niste simpli turisti.
Insa traseul oferit de rezervatia asta compenseaza din plin. Taxa de intrare e de trei lei – insa e stearsa, oarecum, prin discutia pe care o poti avea cu paznicul taxator: dialogul surzilor (un fel de: “ – Vine multa lume-aici? – Da, o suta de metri mai jos”.).
Insa interiorul rezervatiei are oarecare urme de promovare turistica – si anume cateva panouri informative cu privire la fauna (stirea, aici de fapt, e ca nu erau rupte sau zgariate cu “Dani+Alina=love”­), insa de aci incolo – tu si natura. Ceea ce e extraordinar. Traseul pe care l-am ales se intinde pe zeci de km si taie muntele in doua, printr-un tunel de 267 de metri prin maruntaiele muntelui. Tunelul asta ne-a fost si limita. Si asa, traseul inseamna un cinci ore dus-intors, in ritm alert, de baieti in puterea tineretii. Cinci ore avand un parau mereu alaturi in urcarea noastra, cu multe zone in care trebuia sa ne incercam serios reflexele si echilibrul si vreo 10 metri de stanca abrupta pe care i-am trecut agatati de lanturi infipte in munte. O experienta sportiv si uman placuta.
Insa cele mai savuroase momente au fost cand trei baieti cu conditie fizica si pasionati de munte – intr-o zona cu ursi, lupi si rasi– erau loviti de paranoia cand vantul si copacii scoteau… sunete. Erau momente cand credeam sincer ca daca ar fi cazul, as fi putut alerga intr-un stil prin care l-as fi umilit fara drept de apel pe Usain Bolt.
Pentru ca, in definitiv, asta e puterea muntelui: ocazie unica de socializare. Cu natura si cu cei de langa tine.

Raiul isi are o distanta: Sapte Scari
Situat la cativa km de Brasov la iesirea spre Bucuresti, pe D.N.1, Canionul Sapte Scari asigura o amintire greu de sters sau ignorat.
Situate in partea central-vestica a Muntilor Piatra Mare, la o altitudine medie de 980 metri, aproape de Valea Timisului (Dambu Morii), pe paraul omonim, Cheile Sapte Scari au o lungime de 160 metri si o inaltime de 58 de metri; prima treapta a cascadei, de jos in sus, are o inaltime de opt metri, urmata de alte sase trepte, cea mai mare urcand peste 35 m.
Canionul e compus din sapte scari (socant, nu-i asa?) de fier vechi, infipte si nu prea in stanci. Din cele Sapte – mai mari si mai mici – scara numarul trei (in urcare) a fost momentul de intensitate maxima a ascensiunii.
Stiti expresia aia cu viata care-ti trece prin fata ochilor? N-am crezut-o niciodata. Pana la scara asta, a treia. Adevaru’ e ca, avand in fata treptele alea de fier ruginit – cum am zis, prinse si nu prea in piatra – care urcau cel putin 15 metri pe verticala, prin mica “fractura” in stanci, cu o cascada de apa rece curgandu-ti in cap, parca-ti pierea gena de mascul feroce. Si incepeai sa-ti pui intrebari.
Insa ceea ce a reusit sa ofere partea asta de munte – atat vizual, cat si spiritual – intrece orice dubiu si frica.

Si cand ajungi sus, ud, cu mainile pline de rugina, cu respiratia taiata, cu pupila dilatata si inima incordata, te intorci spre Canion, privesti si pricepi ca falia asta in stanca e jocul nebun si frumos al naturii, ludicul din fiecare pata de rugina, din fiecare gaura in lemnul coridoarelor si asa subrede, din sunetul urletului dezlantuit de o asa declaratie de putere.

 

 

Ca mentiune, va propunem in acelasi traseu Lacul Sf. Ana si Rezervatia Naturala Tinovul Mohos, la hotarul judetelor Harghita si Covasna.

 

FOTO: Tudor Despina/National Magazin

Mai citeste si:

comentarii

Lasa comentariu

Nume (obligatoriu)
Email (nu va fi publicat)(obligatoriu)
Website