Interviu realizat de către Andrei Hogaș
”Arta nu promite rezultate rapide, dar promite transformări profunde ! ” Claudia Motea, București, 2026
Claudia Motea este o artistă plurivalentă, cu o prezență puternică în spațiul cultural româno‑canadian. Actriță, dramaturg, poet, profesor de artă dramatică și director al Teatrului NostruM–UZPR, Claudia și-a construit o carieră în care arta devine instrument de educație, dialog și transformare.
La Centrul Cultural „Mihai Eminescu”, Claudia coordonează în prezent peste 100 de copii în cadrul cursurilor de artă dramatică și conduce Trupa HAPPY KIDS, un proiect devenit reper de creativitate, disciplină și expresivitate artistică. Sub îndrumarea ei, copiii evoluează spectaculos, iar trupa a realizat peste 15 spectacole pe scene importante din București, fiind apreciată pentru profesionalism și sensibilitate.
Pe lângă activitatea pedagogică și artistică, Claudia Motea este și reprezentanta Editurii Creator / Libris la evenimentele de lansare de carte din București, contribuind la promovarea autorilor contemporani, a literaturii române și a proiectelor editoriale de valoare. Prin prezența ei constantă la aceste evenimente, Claudia devine o punte între scriitori, public și mediul cultural, aducând vizibilitate și prestigiu proiectelor editoriale pe care le susține.
Ca dramaturg și scriitoare, Claudia este autoarea unor volume traduse în 12 limbi și a numeroase scenete și monologuri jucate în țară și în diaspora. Prin Seratele „Dialoguri Eminesciene”, pe care le coordonează cu pasiune în cadrul Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, Claudia aduce în fața publicului personalități marcante ale culturii contemporane, construind un spațiu de reflecție, poezie și dialog.
În tot ceea ce face, Claudia Motea rămâne fidelă unei misiuni clare:arta trebuie să atingă sufletul, să formeze caractere și să creeze punți între oameni. Iar activitatea ei confirmă, cu fiecare proiect, că această misiune este împlinită cu generozitate, profesionalism și o emoție care nu se uită.
Doamnă Claudia Motea, cum reușiți să creați un mediu în care copiii se simt în siguranță să se exprime liber și autentic?
Pentru mine, siguranța emoțională este fundamentul oricărei activități artistice. Copilul trebuie să simtă că este văzut, ascultat și respectat. Creez un spațiu în care fiecare voce contează, iar fiecare emoție este validă. Nu îi grăbesc, nu îi compar, nu îi pun în competiție. Le spun mereu: „Aici nu trebuie să fii perfect, ci prezent.” Când copiii înțeleg acest lucru, se deschid ca niște flori. Încep să vorbească, să improvizeze, să se joace fără teamă. Iar această libertate este primul pas spre dezvoltarea lor artistică și emoțională.
Care este momentul care v-a impresionat cel mai mult în lucrul cu Trupa HAPPY KIDS?
Sunt multe momente care m-au emoționat profund, dar unul rămâne în sufletul meu: un copil extrem de timid, care la primele cursuri abia își ridica privirea, a urcat pe scenă la un spectacol și a rostit monologul cu o forță care a uimit sala. După aplauze, a venit la mine și mi-a spus: „Doamna Claudia, azi am simțit că pot.” Pentru mine, acesta este teatrul: o poartă prin care copilul trece și descoperă că are puteri pe care nu știa că le are.
Cum reușiți să îmbinați disciplina artistică cu jocul, astfel încât copiii să învețe fără să simtă presiune?
Teatrul este, în esență, un joc. Dar un joc cu reguli care îi ajută să crească. Le explic mereu că disciplina nu este o constrângere, ci un instrument care îi ajută să strălucească. Repetițiile, dicția, memorarea textelor, lucrul în echipă — toate sunt prezentate ca provocări plăcute, nu ca obligații. „Când copilul înțelege de ce face un lucru, îl face cu bucurie.” Iar bucuria este cheia învățării autentice.
Cum vedeți evoluția copiilor care participă constant la activități teatrale? Ce schimbări apar în timp?
Copiii care rămân în teatru pe termen lung devin mai echilibrați, mai expresivi, mai atenți la detalii. Își dezvoltă o prezență scenică, dar și una socială. Observ cum se schimbă postura, cum se schimbă privirea, cum se schimbă modul în care comunică. În timp, teatrul le modelează caracterul: îi face mai empatici, mai responsabili, mai conștienți de sine. „Un copil care învață să fie personaj învață, de fapt, să fie om.”
Cum îi ajută teatrul pe copii să își gestioneze emoțiile puternice, precum furia, frustrarea sau teama?
Teatrul este un loc unde emoțiile nu sunt ascunse, ci explorate. Prin exerciții de improvizație, copiii învață să recunoască emoția, să o exprime și să o transforme. Furia devine energie creativă, frustrarea devine motor de progres, teama devine curaj. Le spun mereu: „Emoția nu este dușmanul tău, ci materialul tău de lucru.” Iar când înțeleg acest lucru, devin mai stăpâni pe ei înșiși.
Ce rol are lectura în activitatea teatrală a copiilor și cum îi ajută să se dezvolte?
Lectura este fundamentul teatrului. Îi încurajez să citească povești, poezii, texte scurte, iar uneori îi provoc să scrie ei înșiși. Când copilul citește, își dezvoltă imaginația; când copilul scrie, își dezvoltă identitatea. Apoi dramatizăm împreună aceste texte, iar ei simt că lumea lor interioară prinde viață pe scenă. „Cuvântul citit devine vis; cuvântul scris devine voce.”
Ce mesaj aveți pentru părinții care își doresc să își vadă copiii crescând prin artă?
Da, le spun mereu părinților același lucru: să aibă încredere în drumul copiilor lor. Arta nu promite rezultate rapide, dar promite transformări profunde. Iar eu văd aceste transformări în ochii copiilor pe care îi coordonez la Centrul Cultural Mihai Eminescu, în energia Trupei HAPPY KIDS, în curajul lor de a urca pe scenă și de a se arăta lumii.
Această creștere nu ar fi posibilă fără sprijinul doamnei director Nicoleta Paninopol, care crede cu adevărat în educația prin artă și în puterea copiilor de a deveni mai buni. Și avem noroc de o echipă minunată a Centrului, oameni dedicați, atenți, implicați, care fac ca fiecare proiect să prindă viață.
Pentru mine, teatrul este locul unde copilul învață să fie el însuși. Iar un copil încurajat devine, mai târziu, un adult care îndrăznește. Aceasta este, cred, cea mai frumoasă moștenire pe care o putem lăsa.
