S-au anuntat formatiile care participa in concurs la POSADA ROCK 2012

 

  Preselectia pentru concursul din cadrul Festivalului POSADA ROCK 2012 s-a incheiat.  Juriul, format din Cristi Gram, Alex Revenco,   Cristin Tomeci, Bogdan Trimbaciu si Bogdan Preda, a selectat, in ordine alfabetica, urmatoarele 16 formatii pentru finala:

 


 AQUILA (Bucuresti)
 ELECTRIC ZEBRA (Bucuresti)
 ERASE (Bucuresti)
 INDEFIANCE (Arad)
 LONG ROAD (Bucuresti)
 MT PLACE (Constanta)
 N.E.G.A.T.I.V. (Bucuresti)
 NOMEGA (Timisoara)
 PSYCHOGOD (Bucuresti)
 QUANTIQ (Brasov)
 SILVER BULLET (Bucuresti)
 SKULLP (Cluj-Napoca)
 SOUNDCHECK (Bucuresti)
 TAGMA (Sibiu)
 VESPERA (Cluj-Napoca)
 ZADAR (Alba Iulia)

 Tinand cont de regula cu privire la prezenta in concurs a minimum doua formatii care au in componenta membrii nascuti sau cu domiciliul in Campulung si pentru a nu nedreptati vreo formatie dintre cele 16 de mai sus, juriul a decis suplimentarea locurilor de concurs.

 Astfel, formatiile SKINS FROM MY EYES si OBSESIA, aflate la egalitate de puncte in urma votului juriului, vor evolua primele, vineri 7  septembrie respectiv sambata 8 septembrie 2012, in finala festivalului concurs POSADA ROCK 2012.

 Formatiile calificate in finala trebuie sa transmita pana miercuri, 15.08.2012, la posadarock2012@gmail.com, raiderul tehnic, stage plot-ul, numarul exact de persoane participante, precum si orice alte aspecte ce tin de participarea lor la festival.

 Organizatorii multumesc tuturor formatiilor aplicante, transmit felicitari celor calificati in finala dar, in acelasi timp, felicitari si celorlalte formatii, pe care le  invita la o noua preselectie, anul viitor.
Castigatorii concursului vor fi premiati cu: vouchere, in valoare totala de 2000 de euro, oferite de M&C Musical Instruments Distributor, pentru achizitia de instrumente sau accesorii muzicale si vouchere pentru o sedinta foto profesionala, in valoare totala de 1500 euro, oferite de Art Photo Studio. Iar trupele care vor ocupa primele doua pozitii vor dobandi si dreptul de a participa la finala nationala GBOB 2012.

 Festivalul POSADA ROCK 2012 are loc intre 7 si 9 septembrie, pe Stadionul Municipal din Campulung Muscel. Biletele se gasesc in magazinele Diverta, Germanos, Orange, Vodafone, Domo, librariile Humanitas si Carturesti, magazinele Flanco, Unirea Shopping Center (intrarea de langa McDonald’s) sau online pe: Eventim, My Ticket, Biletoo si BLT. Pretul unui bilet de o zi va fi de 20 lei, iar un abonament valabil pentru toate cele 3 zile de festival va costa 40 lei. Achizitia se poate face si online, in format electronic pe www.rezervariclub.ro. Platesti online, cu cardul, unul sau mai multe bilete si primesti un cod unic cu care te prezinti la intrare in ziua concertului, alaturi de prietenii tai. 

 Festivalul Posada este organizat de Primaria Municipiului Campulung, in parteneriat cu Asociatia Ost Cultural Events si Cavalleria Events.