Femeie la superlativ

Traim intr-o lume ostila, plina de nedreptati, o lume apriga, plina de pericole, unde femeia nu este vazuta ca o constanta a securitatii existentiale, ci mai degraba un simbol al sexualitatii– nu de azi, nu de ieri… ci dintotdeauna. Studii la nivel national arata ca din ce in ce mai multi copii isi pierd virginitatea, unii fiind chiar preadolescenti: romanii spun ca si-au inceput viata sexuala inainte de a implini 15 ani (17%), in timp ce peste jumatate dintre ei (54%) au spus ca prima experienta sexuala au avut-o intre 15 si 20 de ani (sursa: gandul.info). Problemele incep de aici.

De ce ajung fetele peste noapte femei? Sa fie pur si simplu o evolutie fireasca? Ma indoiesc. Consider ca aceasta problema cu care inca se confrunta mii de fete si astazi este generata mai intai de toate de presiunea societatii. tim deja ca iubirea se masoara cu unitati diferite pentru un barbat si o femeie. Cred ca pentru cea din urma exista atatea iubiri cat de multe variante ale ei exista in timpi diferiti. Altfel zis, adolescenta iubeste la fel de mult ca femeia. Adolescenta iubeste destul de mult ca sa isi asume rolul de femeie. Cu toate ca istoria lor personala le-ar putea contrazice oricand, fetele cred inca in iubire: scena banala, sublima, in care el intreaba cu emotie, ea aproba cu amor, goana dupa iluzii, imbratisarile fara sens, privirile neodihnite, cuvintele mincinoase ascultate pana in miez de noapte – toate fac parte din ea. La celalalt pol, barbatii, de cele mai multe ori uita sa isi cerceteze instinctele prevestitoare de amor, iar replica foarte cunoscuta nu indrazneste sa intarize: daca ma iubesti, vei fi a mea. Multe din fete se lasa convinse (dupa ce o vreme isi negociaza propriul trup), din cauza fricii, intimidarii, sau in cel mai rau caz,a  fortei. Urmarile, fizice si psihice, sunt devastatoare. Daca primele presupun leziuni, sarcini nedorite sau contactarea diferitelor boli, cele de natura psihica au ca urmare anxietatea, depresia, si chiar sinuciderea.

Prin urmare, imagineaza-ti o femeie singura intr-o incapere. E intuneric si e liniste. Atunci ea poate cobori in adevaratul ei, in tot ce exista adanc si enigmatic in sine, si e nevoita sa intampine cu acelasi curaj abjectia si sublimul. In ea e ceva mai adanc decat propria-i fiinta. Sunt sentimente de-a valma, asezate ca exponate intr-un muzeu; e un copil, iar maturitatea o chinuie. Acum, ar fi facut orice doar sa nu mai traiasca acest pseudonim pentru alegerile sale. Dar e prea tarziu, timpul nu poate fi dat inapoi. Iubirii i s-a pus un pret, iar actiunile au consecinte. Toate sunt rodul puterii de seductie a sexului feminin. Ele inspira pasiuni tiranice, dar nu datorate bogatului launtru sufletesc, sentimentelor nobile ce-i apartin, ci unor cauze biologice in fata carora barbatul se subordoneaza.

Din acest motiv apare un caz ingrijorator: cel al abuzurilor sexuale. Cel putin una din trei femei a fost batuta, fortata sa faca sex sau abuzata pe perioada vietii, conform unei cercetari bazate pe 50 de sondaje din intreaga lume, o cincime declarand ca s-au confruntat cu aceste abuzuri inainte de a implini varsta de 15 ani. Acum imagineaza-ti copilul de ieri, cum priveste in gol fara ganduri si dorinte… Poate fi o mamica de doar 5 ani (Lina Medina, Peru), de 6 ani (Liza, Ucraina), de 8 ani (Mum-Zi, Nigeria), de 9 ani (Wanwisa Janmuk,Thailanda), sau de 11 ani (Maria Tizziano, Italia) care adoarme invocand o constiinta dincolo de lumea efemera in care traieste… il cauta pe Cel care sa o asculte, sa o creada, sa o salveze.

             Romania detine primul loc in Europa in ceea ce priveste numarul de nasteri in randul minorelor, 43 de mame dintr-o mie nu ajunsesera la varsta majoratului in 2009, conform UNICEF. Deci, imaginea sexului feminin care a triumfat in sec. al XIX-lea a ramas si astazi un obiect al fantasmelor erotice masculine, care intareste dreptul barbatilor de a folosi femeia in scopul placerii personale. Vanzarea tinerelor pentru sclavie sexuala a crescut considerabil in ultimii 10 ani. Comisia Europeana estimeaza ca aproximativ 500.000 de femei au fost fortate sa se prostitueze (sursa: violentaimpotrivafemeii.ro). In Asia si Europa de est, fete de 13 ani sunt traficate ca “sotii la comanda” (sursa: UNICEF. The Progress of Nations, 1997). In India, se estimeaza ca doua din cinci femei care presteaza servicii sexuale au sub 18 ani (sursa: UNICEF, UNAIDS si OMS, 2002).

Imagineaza-ti silueta patetica a unei fiinte golite de vointa, in mintea careia se va derula pana la sfarsitul vietii un film de groaza, ale carui secvente ii rup bucata cu bucata din suflet.

De ce se intampla toate acestea? Pentru ca sexul este vazut ca arma fericirii trupului, el acorda satisfactie fara frontiere. Conteaza actul in sine, mai presus de orice. Chiar si pe vremuri cand exemplarele umane se imperecheau avand drept scop perpetuarea speciei, barbatii reuseau sa doboare orice impotrivire a femeilor…

Indiferent de cauza pentru care fetele devin mult prea repede femei, consecintele sunt de cele mai multe ori tragice si mult prea dureroase. Faptul ca femeile nu au dreptul la integritate corporala si la autodeterminare, cum ar fi trebuit conform Conventiei ONU, este o realitate constanta. Au existat dezbateri, s-au cautat solutii, dar mii de femei au inca aceeasi soarta. Din punctul meu de vedere, doar ele insele se pot apara in totalitate, si de aceea dispozitivele de auto-aparare care s-au scos pe piata mi se par destul de utile: de ex. spray-urile paralizante sau noua inovatie (conform news.softpedia.com) pantofii electrici anti-viol, iar fetele inca de mici ar trebui sa invete tehnici de autoaparare.

Dar mai intai de toate, trebuie sa se puna accent pe educatia sexuala (mai ales in comunitatile rurale) pentru ca imaginile agresive cu tenta sexuala ne invadeaza la tot pasul. Trebuie sa existe in scoli o disciplina obligatorie destinata acestui subiect, tratata cu seriozitate. In randul tinerilor circula prejudecati ca e la moda sa iti incepi viata sexuala, si de aceea e nevoie sa fie educati intr-un spirit responsabil. Daca vor creste intr-un mediu prielnic unei dezvoltari armonioase, lucrurile se vor intampla intr-un mod firesc, la timpul lor.

 Sa initiem campanii si sa sprijinim altele deja initiate. Vocile femeilor din intreaga lume trebuie sa ajunga la urechile tuturor, chiar si la ale autoritatilor. Abuzurile sexuale comise atat de straini, cat si de membri ai familiei trebuie cu adevarat pedepsite prin lege. Fetele trebuie sa se uneasca si sa se intareasca, sa isi cunoasca drepturile, sa isi respecte trupul, sa fie puternice… pentru ca problemele femeilor incep de cand sunt fete.

In concluzie, o sa inchei cu niste cuvinte care poate o sa va lase pe ganduri…

Imi placeau atat de mult fetitele astea de noua sau zece ani, gratioase ca desenate cu penita, imitand domnisoarele mari in conversatii serioase sau, dimpotriva, sclifosindu-se si pelticindu-se…

Aratau uneori mature, inchise intr-o enigma care deja era trista umbra a lunii, a femeii si a fecunditatii pe fetisoarele lor, dar daca stateai de vorba cu ele iti dadeai imediat seama ca erau copii, copii care desenau inca printese colorate in caietele de matematica… Privindu-le, uram si mai mult urgia hormonala… De ce trebiau sa cada? De ce macar unele nu puteau ramane mereu asa, naive, gratioase si senine? Caci numai fiinta lor cunostea minunea asta:  corpul care se confunda perfect cu sufletul. Da, toate aveau sa ajunga intr-un pat, un pat nuptial, dar care         n-avea sa fie decat, travestit, catafalcul. (Mircea Cartarescu, Travesti) 

Written by