Teatrul din Oravita- cel mai vechi teatru din Romania

 

Construit in anul 1817, ca o copie la o scara mai mica a celebrului teatru vienez Burgtheatre, Teatrul din Oravita a fost primul teatru din Romania. Inaugurarea lui s-a facut in prezenta imparatului Francisc I si a imparatesei Augusta Carollina, cu ocazia vizitei lor la Oravita, care au fost prezenti si la primul spectacol jucat aici „Cununa cu lautari”. In anul 1890, cand teatrul din Viena este dezafectat, edificiul din Oravita devine din copie original. Un lucru ciudat este faptul ca in toata istoria sa teatrul nu a avut niciodata propria trupa de actori.

Teatrul a fost construit pe locul unde odata se afla o mina, care se numea Thalia, dupa numele zeitei artei dramatice. Multe persoane se intreaba de ce s-a ales tocmai Oravita pentru constructia primului teatru din Romania. In acea perioada Oravita era un fel de capitala neoficiala a Banatului Montan, sub stapanirea austriaca. Zona era foarte bogata in minereuri: fier, cupru sau zinc, ceea ce a dus la o dezvoltare economica mult mai mare decat a celorlalte regiuni si deci, la atragerea ca un magnet a diferitor natii, care veneau aici in cautarea unui loc de munca. In scurt timp Oravita devine un oras multicultural, cu o populatie de aproximativ 8000 de locuitori: romani, polonezi, cehi, sarbi, evrei si germani.

Nevoia de cultura si divertisment duce la aparitia asociatiilor culturale de lectura si teatru in cadrul fiecarei etnii, care se unesc in anul 1790 sub forma Uniunii Diletantilor din Oravita, reprezentand toti pasionatii de arta dramatica, indiferent de etnia acestora. Reprezentatiile date de acestia se confruntau cu lipsa de spatiu propriu, fiind adesea tinute in spatii improvizate sau in cladirea Primariei. Astfel, in scurt timp, mai exact in anul 1802, s-a impus nevoia construirii unui teatru. Tot in acel an se declanseaza un incredibil fenomen de solidaritate, incepand strangerea de fonduri pentru constructia teatrului mult dorit. Pana in anul 1816 se aduna suma de 30.000 de florini de aur, o suma extrem de importanta pentru acea perioada. Dar strangerea sumei de bani necesara nu era suficienta pentru inceperea lucrarilor; era nevoie si de o aprobare din partea oficilitatilor de la Viena pentru ridicarea edificiului, dar si de un moment prielnic pentru a cere asta. Faptul ca se apropia centenarul eliberarii Banatului de sub domnia otomana de catre austrieci in anul 1718, a fost cel mai bun moment. Mai mult decat atat oficialitatile de la Viena doreau ca momentul sa fie marcat de un eveniment deosebit fie ce era vorba de ridicarea unei statui sau a unui alt edificiu. Atunci a fost momentul in care locuitorii Oravitei au spus la unison ca vor un teatru.

Constructia teatrului a inceput in vara anului 1816 si fost incheiata dupa scurt timp, in primavara anului 1817. Pe langa locuitorii din Oravita, la proiect au lucrat si taranii din satele vecine, care au ajutat la transportarea pietrei din carierele din zona. Cele mai importante cariere erau: Ilidia si Maidan. Cu granodioritul transportat de la Ilidia s-a ridicat parterul cladirii, iar cu tuful calcaros adus de la Maidan s-a ridicat etajul.

Teatrul a fost construit dupa planurile arhitectului macedo-roman Ion Niuni, iar interioarele au fost decorate dupa proiectul arhitectului vienez Ieronimus Platzer, in stil rococo, in culorile: rosu si auriu. De asemenea este prima cladire de teatru din Europa, care a fost iluminata cu lampi de acetilena. La parterul teatrului se afla lojile Baignoire, pe randul de sus sunt lojile Belle-etage, iar la ultimul nivel se afla galeria. La inceput aici se aflau niste lavite pe care se asezau spectatorii, dar care in anul 1893 au fost inlocuite de fotolii. In partea centrala a salii si in lojile de la parter sunt 200 de locuri, la care se adauga cele 50 de locuri din lojile de la etaj. Spectatorii din galerie erau nevoiti sa stea in picioare.

Scena teatrului a primit trupe celebre, printre care: trupa Teatrului Balsoi din Moscova, Orchestra Imperiala a Rusiei, trupa Teatrului Regal din Madrid, dar si trupe din Viena. Un episod special din istoria teatrului este legat de venirea trupei lui Mihail Pascali, din care facea parte si Mihai Eminescu. Trupa a jucat pe scena teatrului doua reprezentatii, in care Mihai Eminescu era sufleorul trupei.

Datorita diversitatii etnice, replicile din spectacole erau repetate in diferite limbi, in functie de etnia spectatorilor din sala.

Edificiul a reusit sa supravietuiasca in timpul celor doua Razboaie Mondiale, dar si venirii la putere a comunistilor. In anul 1948, comunistii intra in cladire, iau toate cartile si documentele de mare valoare, le duc in centrul orasului si le dau foc, ca un an mai tarziu tot acestia sa isi dea seama de oribila greseala si mai ales de importanta edificiului, pe care il numesc in anul 1949, cu numele poetului care fuseses aici candva sufleor, Mihai Eminescu.

Dupa anul 1957 sala de teatru este din ce in ce mai putin folosita, din cauza faptului ca aproape toate trupele de actori disparusera odata cu venirea noului regim si tot atunci intra in categoria monumentelor istorice. Nici dupa venirea Revolutiei, lucrurile nu se schimba, poate doar statutul edificiului, acum incadrat in monumentele de maxima importanta pentru tara.

Sursa: romanialibera.ro