Povesti din Noua Zeelanda

 

Aotearoa este numele Noii Zeelande in limba maori sau limba bastinasilor. Acesta poate sa fie tradus prin taramul marelui nor alb.

In urmatoarele cateva minute pe care le veti petrece citind acest articol vreau sa va incant, sa va farmec si sa va determin sa vizitati aceasta portiune a globului.

Masuri de siguranta prezentate de …Smigel

Se spune ca locurile sunt incarcate energetic de ceea ce s-a intamplat in spatiul respectiv de-a lungul istoriei, asta este probabil si unul din motivele pentru care te simti atat de bine in Noua Zeelanda, pentru ca aici nu s-au purtat razboaie crancene si pentru ca omul a trait si traieste inca mult mai aproape de natura decat in majoritatea restului teritoriului locuit.

Simti ca pasesti in alta lume din momentul in care urci in avionul Air New Zealand si iti sunt prezentate instructiunile de siguranta. De curiozitate puteti urmari clipul aici. Daca nu pentru a afla cum trebuie sa procedati in avion pentru a fi in siguranta atunci pentru o portie buna de zambete sau ras, depinde de nivelul de simt al umorului cu care sunteti inzestrati de la natura. Bonus, au lansat noul clip in care masurile de siguranta va sunt prezentate de personajele din Stapanul Inelelor.

Peisajul este fabulos, de la muntii extraordinari – The Remarkables –  la ghetari care se retrag pas cu pas – Franz Josef si Fox Glacier –  , de la lacuri glaciare (Wakatipu) a caror apa isi schimba culoarea in functie de intenitatea lumii pana la lumea fiordurilor din Milford Sound supra-numita de Rudyard Kipling a opta minune a lumii, de la parcuri nationale de o frumusete ireala (Abel Tasman) si pana la Coasta de Vest care te duce cu gandul la Paradis (Pancake Island, Moeraki) … aici gasesti cele mai frumoase peisaje din lume.

Daca ajungeti este neaparat nevoie sa va rezervati o saptamana pentru orasul Queenstown, capitala sporturilor extreme ale lumii. Numele i se trage de la faptul ca, in calitate de turist al micului orasel care are aproximativ 15.000 locuitori si 2.000.000 de vizitatori anual, ai posibilitatea ca vreo 10 zile sa fie pentru practicarea unui sport extrem … poate bungee jumping  sau sky diving …sau, de ce nu speed boting sau para-glading si pana la urma, de ce sa nu incercati si cel mai putin emotionant sport: tiroliana, care se intinde de la telegondola pana aproape in oras.

O fuga pana la livezile de cirese

Bonusul pe care il primiti in cazul unei eventuale vacante este faptul ca dupa o calatorie, ce-i drept obositoare, de aproximativ 3 zile, aterizati intr-un anotimp opus, pentru ca veti calatori in emisfera sudica. Cea mai cool activitate pe care o poti desfasura pe 31 decembrie, desigur dupa ce ai pregatit cele necesare pentru cina festiva, este sa dai o fuga pana la livezile de cirese sa iti culesi cateva kg proaspete de fructe. Cat de senzational poate sa fie! Este conceptul PYO (pick your own) prin care proprietarii de livezi iti permit accesul in cadrul proprietatii lor pentru a-ti culege singur fructele. Este mentionat la intrare faptul ca poti sa gusti din cele aproximativ 10 soiuri disponibile, pentru a decide care iti place ai mult, iar daca consideri ca ai tot gustat jumatate de kg sau mai mult, atunci poti sa anunti la iesire pentru a achita pe langa fructele culese in cos si pe cele deja introduse in …burtica. Ei acum toti mai avem pe acasa unul sau doi ciresi, dar sa nimeresti intr-o livada plina ochi cu cirese de toate felurile si marimile asta e cu adevarat inedit.

Alt avantaj al lungii calatorii este ca mai mult ca sigur e necesara o escala in Asia si puteti sa faceti un scurt stop de o zi, doua pentru a arunca o privire imprejur. In cazul de fata s-a nimerit la plecare Tokyo iar la retur Hong Kong. Luati si acest aspect in calcul in momentul in care va faceti calculele.

Odata ajunsi trebuie sa aveti un plan clar de utilizare full time a timpului disponibil. Nu de alta, dar ati platit o groaza pe biletul de avion ca sa ajungeti pana aici. Imperios necesar sa organizati un tur, daca nu a ambelor insule macar a uneia din ele …preferabil cea din sud intrucat este mai spectaculoasa.

Ce mai, vorba lunga saracia omului, in momentul in care aveti o  decizie ferma, dati un semn si va pregatesc o lista de cateva pagini cu SA NU RATATI!

Ei bine, ce spuneti, va tenteaza?