Memento Caragiale: Satira si politichie pentru reverie I

 

National Magazin incepe, asa cum v-a promis, un amplu proiect editorial dedicat sacrului umorului romanesc, Ion Luca Caragiale – la aniversarea a 160 de ani de la nastere si 100 de la moartea scriitorului.

De azi, saptamanal, NM va publica o serie de articole prin care dezvaluim o alta statura a lui Nenea Iancu: poet si om politic. Astfel, va propunem in continuare o lectura de poezii si fragmente din discursurile lui Caragiale din anul 1908 – “Cuvantari” din campania electorala a conservator-democratilor lui Take Ionescu.

De asemenea, va invitam sa ascultati albumul “Pe-un franc poet” al maestrului Tudor Gheorghe, un recital pe versuri de I. L. Caragiale.

 

Declaratie simbolista

Domnisoara!
Gandu-mi zboara
Spre o fire
Cu simtire
Dulce ca de rai ceresc.
Domnisoara
Rumeoara!
Firea ce in gand zaresc
Si la care
Sarutare
Gandu-mi duce, caci… iubesc…
Pe cosite,
Prin altite
Si prin sanu-i rumeor,
Esti tu Ida,
Esti candida
Pentru care si sa mor
De ai cere,
Cu placere
Primesc… insa, nu ma-nsor!

(Vol “I. L. Caragiale – Fabule, satire, parodii”, editie ingrijita de Liviu Calin, Editura Facla, Timisoara, 1972)

 

Fragment din Cuvantarea “Intr-o seara frumoasa…” a lui Caragiale din campania electorala din 1908, pentru conservator-democratii lui Take Ionescu.

“Domnilor,[1]
Intr-o seara frumoasa de vara, un tanar calator obosit de drum, ajungand langa un izvor, s-a asezat jos sa se odihneasca. In fata, spre apus de vale, se ridica o padure batrana, iar la spatele padurii cobora maret soarele.
Pe de o parte oboseala, pe de alta, inalta frumusete a privelistii l-au vrajit; si sub vraja lor, tanarul nostru drumet a adormit adanc… A adormit adanc – si a dormit foarte bine. Cand s-a trezit – a doua zi de dimineata – rasarea soarele. In fata tanarului, spre apus, acest soare nu mai lumina padurea batrana dindaratul careia scapatase aseara… lumina un oras grandios… cu palaturi, catedrale, turnuri, cupole si viaducturi si miscarea, si zgomotul orasului mare… In locul padurii negre de aseara, ce prestigioasa aparitie aeriana sub stralucirea limpede a diminetii!… S-a sters omul uimit la ochi… Cum se poate? <> (aplauze).
Si necrezandu-si ochilor, s-a aplecat asupra izvorului sa si-i spele… si privindu-se in apa s-a vazut acu, dimineata, tanarul de aseara, cu o barba lunga alba pana la brau… Dormise o suta de ani… A ramas fireste batranul incremenit…
Ei! tot asa au ramas la noi incremeniti cei cari, dupa ce au dormit o jumatate de veac, s-au gasit in fata imprejurarilor sociale si politice din urma (aplauze zgomotoase)… Se sterge boierul la ochi de dimineata… cand se trezeste in fata cu fapta vremii, cu asa adanca schimbare a lumii… Ramane uimit boierul, cand in fata ciubucului ridicat, in loc sa gaseasca plecata supunere, intampina un om care-i spune: “Boierule, mi se pare ca dumneata nu-ti dai seama de realitate… si nu numai… poti rationa clar” (aplauze multe).
Cum s-a uimit omul din poveste in fata orasului ivit ca prin minune, asa s-au uimit multi de la noi in fata revolutiunii taranilor… Da, trebuie sa numim lucrurile pe numele lor: revolutiune a fost, iar nu rascoala.
Turburarea ordinii publice in anume moment si loc, chiar cand e logica, este o rascoala; insa ridicarea generala a unei lumi intregi, chiar cand pare ca n-ar avea logica, este o revolutiune (aplauze zgomotoase). (…)”

Discurs aparut prima data in “Dimineata”, V, nr. 1454, 4 martie 1908, pag. 1-2.
Sursa: “I.L. Caragiale – om politic”, colectie ingrijita de prof. Nicolae Boaru, Editia a 2-a, Biblioteca Judeteana “Nicolae Iorga” Ploiesti, 2009.



[1] De remarcat contextul in care are loc acest discurs: cu un an inainte, in 1907, avusese loc rascoala taraneasca.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *