COMUNICAT

ZIUA MONDIALĂ A METROLOGIEI

20 MAI 2023

            În fiecare an, la 20 Mai, în peste 80 de ţări este sărbătorită Ziua Mondială a Metrologiei.

            Prin hotărârea Conferinţei Generale de Măsuri şi Greutăţi s-a stabilit data acestei sărbători ca o expresie a recunoaşterii importanţei semnării la 20 Mai 1875, Convenţiei Metrului, primul tratat diplomatic internaţional.

            În acest an, tema aleasă de cele două organizaţii mondiale, BIPM şi OIML, este:

Măsurările susţin sistemul alimentar global

            Importanţa măsurărilor la producerea şi distribuţia alimentelor este mai actuală ca oricând, în condiţiile în care la sfârşitul anului 2022, populaţia globală a ajuns la 8 miliarde.

În România, există, totuşi, unele autorităţi şi organizaţii care:

  • nu vor să aibă o colaborare instituţională cu Organismul Naţional de Acreditare (RENAR);
  • încalcă sau nu respectă unele prevederi ale Regulamentului 765/2018 al Parlamentului şi Consiliului Uniunii Europene.

Cu toate acestea, RENAR are un număr suficient de specialişti  în domeniul măsurărilor şi  asigură respectarea cerinţelor standardelor din Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, directivelor, regulamentelor, inclusiv pentru măsurările care susţin sistemul alimentar.

Această sărbătoare îmi oferă prilejul de a Vă transmite cele mai bune urări tuturor celor care activaţi în sfera măsurărilor efectuate în evaluarea conformităţii,

La Mulţi Ani!

Prof. univ. dr. ing. Dr. h. c

Fănel IACOBESCU

Preşedinte al Societăţii Române de Măsurări – SRM

Membru al Consiliului General al Confederaţiei Internaţionale a Măsurărilor – IMEKO

Preşedinte al Organismului Naţional de Acreditare – RENAR

Preşedinte Cluster Internaţional AGROFOOD – CIAF