O categorie sold out la concertul NANA MOUSKOURI din 4 decembrie

     Dupa o absenta de cativa ani de pe piata muzicala internationala, Nana Mouskouri revine in forta anul acesta si sustine doua concerte live in Europa: primul va avea loc in Berlin, iar cel de-al doilea este programat pentru 4 decembrie la Sala Palatului din Bucuresti. Romanii sunt nerabdatori sa o asculte pe Nana si au epuizat deja categoria 5 de bilete (100 lei). Nici la celelalte categorii nu mai sunt foarte multe bilete. Cum indragita artista are fani peste tot in lume si admiratorii din toata Europa comanda in continuare bilete, alte doua categorii – VIP (500 lei) si categoria 1 (400 lei) se apropie de epuizare.

 Cu o cariera demna de invidiat de peste cinci decenii, Nana Mouskouri a scris cateva file importante in istoria muzicala a lumii. Este una dintre putinele cantarete ce au reusit sa interpreteze si inregistreze melodii in mai multe limbi. Artista a inregistrat melodii in nu mai putin de 15 limbi diferite! Cupluri de pe toate continentele si-au impartasit sentimentele prin intermediul melodiilor interpretate de Nana Mouskouri.

   Confirmarea uriasului talent al Nanei Mouskouri a venit nu doar din partea publicului, ci si din a altor monstrii sacrii ai muzicii internationale cu care artista a avut colaborari de-a lungul timpului: Elvis Presley, Mireille Mathieu, Julio Iglesias, Demis Roussos, Gheorghe Zamfir si multi altii.

 Desi nu este pentru prima oara cand ne viziteaza tara, este pentru prima oara cand Nana Mouskouri impreuna cu orchestra sa concerteaza pe o scena din Romania, motiv pentru care artista asteapta cu nerabdare intalnirea cu fanii romani, care au intampinat-o cu multa caldura la ultima sa vizita in capitala.

   Idola a mai multor generatii, Nana Mouskouri a reusit sa transmita emotii si bucurie prin fiecare melodie interpretata. Printre piesele celebre ale artistei se numara si „Amazing Grace”, „Only Love” sau „I Have A Dream”.

      Pentru concertul live sustinut de Nana Mouskouri si orchestra sa, preturile biletelor sunt urmatoarele:

  • 500 lei (categoria VIP)
  • 400 lei (categoria 1)
  • 300 lei (categoria 2)
  • 200 lei (categoria 3)
  • 150 lei (categoria 4)
  • 100 lei (categoria 5) –  biletele la aceasta categorie s-au epuizat

 

 

  • Pentru cei ce isi doresc sa o asculte live pe Nana Mouskouri si orchestra sa, biletele se gasesc la Magazinul BILETOO din Unirea Shopping Center (parter, intrarea de langa McDonald’s), Librariile Adevarul si Eminescu, Magazinele Flanco, Victoria, Muzica, Sala Palatului, Palatul National al Copiilor, Statia de Metrou Unirii 1. Cei ce doresc sa comande biletele online  o pot face de pe BILETOO.ro,  BLT.ro si MYTICKET.RO.

 ~~Concertul NANA MOUSKOURI va avea loc la Sala Palatului din Bucuresti, pe 4 Decembrie 2011, de la ora 20.00 si este un eveniment organizat de Project Events in colaborare cu European Event Service.~~

 

Written by