Marioneta spectatorilor pasivihellip; Destin in irealitate

Cartea lui Dan Simmons “Drood’  este o dovada vie a adancirii, amplificarii misterului  sub raportul fragil creator/creatie. Aparuta in 2009, aceasta fictiune speculativa impletita cu taumaturgicul impanzit in partile moi ale operei creaza o atmosfera de irealitate tangibila. Publicul cititor asista neputincios la o schimbare de destin. Destinul lui Dickens fagociteaza integral idea care starneste tremur  pe buzele tuturor, ”Va veni oare timpul cand destinul meu isi va gasi un alt creator si altii ca mine vor fi acolo spectatori pasivi aratand cu degetul atat de usor ce a fost bine ce a fost rau?”

            Romanul se desfasoara in jurul  ultimilor ani de viata ai  lui Charles Dickens. Acesta supravietuieste uimitor dintr-un accident feroviar facand astfel cunoastinta cu un personaj straniu si cadaveric ce-i starneste mirare ci curiozitate. Cum la inceput a fost mirarea probabil dupa, curiozitatea a jucat un rol principal, astfel  Dickens afla spre sfarsit ce parte a mortii sale reprezenta personajul din tren. Acesta este punctul nevralgic de “meltdown” in care magicul si realul se ingemaneaza, actiunea si imaginatia personajelor la un moment dat se confunda. Nu ne ramane decat sa scrutam biografia de final  al unui    Charles Dickens diferit  care porneste in vanatoarea de nebuloase (spre exemplu Drood), ancorandu-se in atmosfera incetosata si grea a Londrei   secolului XIX.

            Dupa finalul romanului, dupa vanatoare de nebuloase si  ploaia de mistere amplificate ramanem cu o senzatie rasturnata comparativ cu opera… Spectatori  galagiosi si grabiti ce vor sa ne convinga ca acel tremur al buzelor face parte si el din irealitate.

Dar, tremurul nu tine loc de aplauze!!!