Clocotul de la Universitate – legitim si aproape utopic

FOTO: Antena 3.ro

E ciudat.
Miile de oameni care “apasa” acum Piata Universitatii s-au intamplat dupa o gafa politica uriasa a Presedintelui Traian Basescu.

De aceea scriu ca e ciudat. Pentru ca cei sapte ani de presedintie ai lui Basescu au o caracteristica de netagaduit: omul e extrem de cerebral si un strateg politic desavarsit.
Dar saptamana trecuta, Traian Basescu a reusit sa comita varful unui crescendo de erori si ratari. Presedintele l-a fortat indirect pe subsecretarul de stat in Ministerul Sanatatii, doctorul Raed Arafat, sa demisioneze. Si, cum doctorul Arafat e unul din putinii profesionisti si demnitari in adevaratul sens al cuvantului (purtator al demnitatii publice, ceea ce inseamna o uriasa onoare pentru persoana in cauza), multi romani au gasit in acest fapt flama care a aruncat frustrarile si neajunsurile in aer.

S-au spus multe in zilele protestelor, in presa romaneasca.
Si eu nu sunt vreun lider de opinie sau “furnizor” de lumina intelectuala, insa am ceva de spus.
In primul rand, protestele romanilor de la Universitate, in Bucuresti si in multe alte orase din Romania, este legitim. Este legitim din punct de vedere uman, spiritual si material. Pentru ca aici nu e vorba doar de “N-am bani!”, ci si de “N-am demnitate!”.
In discutie nu intra acei saraci cu duhul care au inteles ca aruncatul de pietre, cocktail-uri Molotov si alte “bucurii” este protest civilizat.
Nu, aici e vorba despre disperatii din piata, pentru ca oamenii sunt disperati. Si nu e normal sa se simta asa, intr-un an 2012 in Uniunea Europeana.
In al doi-lea rand, actiunile jandarmilor romani in Piata Universitatii au o puternica pornire stalinista. Unii incearca sa motiveze violentele “mascatilor” cu violentele “huliganilor”, altii spun ca Jandarmeria romana e o institutie partial reformata, altii ca “au si oamenii aia un stres”.
Eu nu le dau nicio scuza.
Baietii aia identificati ca huligani si membri de galerie de fotbal (de parca afilierea fotbalistica iti suprima dreptul la protest pasnic) au fost violenti pe banii lor, insa jandarmii au abuzat pe bani publici, adica ai mei, ai tai, ai lui si tot asa pana pe la vreo 22 de milioane.
Insa, nu accept in veci sa fiu batut, incatusat, aruncat in duba si amprentat pe banii mei, nu cat timp vreau sa ies in orice loc din tara asta – ca e Universitate sau Masivul Ceahlau – si sa strig ce vreau eu sa strig, pentru ca asa simt.
Jandarmii au intimidat, au lovit, au dispersat abuziv oameni pasnici, aflati in plin act democratic.
Ca vorbim de bastoane, gaze lacrimogene sau forta fizica bruta, baietii aia foarte voluminosi mi-au dat impresia ca sunt niste frustrati limitati care au gasit in protest o supapa de eliberare.
Tu, jandarm, dupa ce ai imobilizat la pamant un om violent, de ce ii mai dai bastoane si mai chemi si altii sa te ajute?
Si daca stau sa insir toate intrebarile mele, va fi multa lectura.
In al trei-lea rand, unde e Puterea politica?
Guvern, Presedintie, premier, presedinte – au adoptat o stare declarativa silentioasa, de fapt nu exista public in ultimele zile.
Sigur, “viermi” am fost facuti, “nevrotici” am fost facuti, “inepti” am fost facuti de diverse voci pdl-iste.
Insa o declaratie publica a Presedintelui tarii nu exista dupa multe zile de proteste indreptate impotriva sa, in principal. E strigator la cer. Asta spuneam la inceput ca deranjeaza poate mai mult decat lipsa banilor, si anume aroganta si suficienta cu care trateaza Puterea actuala populatia – indiferent ca i-a votat sau nu.

“Bine, ma! Si cine altcineva sa vina?” – e un discurs “basist” puternic imprastiat, mai ales acum.
Raspunsul meu este: oricine altcineva. Democratia presupune un mecanism simplu si puternic: ai gresit, pleci. Important acum e ca Traian Basescu sa lase puterea pe care o controleaza dictatorial si sa se supuna jocului. Sa plece, pentru a face loc altuia. Altuia care poate face mai bine sau poate scoate iar romani in strada peste un an.

Important este ca romanii sa invarta roata democratiei, iar protestele pasnice care emana de la Universitate si care exista si in alte orase ale tarii, fac exact acest lucru.
E spectaculos ca mai sunt si romani vii. Bravo!