Recenzie Kung Fu Panda 2

Au trecut trei zile de cand pufosul “Razboinic-Dragon” Po (vocea lui Jack Black) s-a intors cu o noua poveste.
La fel de ghiftuit, cu aceiasi Cinci Furiousi alaturi – Tigroaica (Angelina Jolie), Maimuta (Jackie Chan), Calugarita (Seth Rogen), Vipera (Lucy Liu) si Cocorul (David Cross), ursul panda Po a revenit cu aceeasi pofta de mancare deja consacrata si cu scheme kung-fu mult mai tari.
De data aceasta, insa, avem sa fim martori la o problema ce se trage inca din incipitul primei parti a animatiei: e destul de greu ca natura sa greseasca atat de rau incat un urs panda sa fie fiul unui gascan. Dar de dragul povestii, am asimilat-o si nu am gresit. Acum, Po se zbate intru incercarea de a afla care ii este adevara origine.
Partea a doua a splendidei animatii duce actiunea in orasul Gongmen, a carui istorie antica da nastere unui personaj negativ mai mult decat surprinzator. Shen (Gary Oldman) e un paun alimentat de ura inca din copilarie cand, tanar mostenitor al tronului orasului Gongmen fiind, este alungat de parintii sai, speriati de felul in care creste fiul lor – cuprins de rautate si setea de putere.
Acum, dupa multi ani de pregatiri si ura in tacere, Shen decide ca e timpul sa-si reclame tronul citadelei Gongmen.
Daca in prima parte a povestirii, amenintarea tigrului Tai Lung era exprimata printr-un exceptional talent kung-fu, acum raul e mult mai capabil; pentru ca Shen, pe langa eleganta manifestata in stilul sau kung-fu, duce pericolul la un nou nivel. Bun cunoscator al artificiilor si prafului de pusca inca din copilarie, Shen construieste o intimidanta piesa de inginerie ce implica mult foc, metal, zgomot si impact letal.
Aceasta parte secunda a animatiei are la baza o idee suprautilizata in cinematografie – orfanul macinat de dorinta de identitate, dar faptul ca un cliseu a fost modelat intr-un film de o originalitate si o pofta de viata debordante, arata puterea imaginatiei in fata obisnuitului.
Nenumaratele secunde umplute cu un ras sanatos si sensul in care a fost “intins” firul epic, fac din “Kung Fu Panda 2” o exceptie de la stilul cinematografic actual, in care continuarea unui film vine ca o speculatie a creditului acordat primei parti si, de in cele mai multe cazuri, ca o dezamagire .
Cu toate aceste idei asezate in “tabloul mintii”, regizorul Jennifer Yuh cladeste o remarcabila fresca antica, cu fundamente istorice, culturale si spirtuale – toate acestea materializandu-se, in final, intr-o ora si jumatate de emotie si natura umana, prin spectacolul animalelor.