Misiunea de a conduce muzeul Antipa

Conducerea unui muzeu cu siguranta nu este o misiune usoara. Multi dintre noi vedem din exterior ca pe o activitate ce nu implica foarte multa munca. Care este de fapt  adevarul despre managerierea unui muzeu, ne va spune Domnul Doctor Dumitru  Murariu, directorul general al Muzeul Grigore Antipa.

Spuneti-mi  va rog de ce elemente este necesar sa tineti cont in conducerea unui muzeu cum este Antipa?

Foarte buna intrebare; nu m-am gandit la acest aspect deoarece, acaparat de  maruntisurile  administrative, de proiecte, nu ne-am pus problema insusirilor pe care trebuie sa le aiba un manager pentru o  asemenea institutie.  Eu cred insa, ca in primul rand trebuie sa aiba o foarte buna calificare profesionala, asta nu inseamna ca este o lipsa de modestie din partea mea, dar fara o specializare intr-o ramura a biologiei nu va intelege specificul institutiei si mai ales importanta activitatilor. Acestea sunt trei: cultural-educationala, cea patrimoniala si de cercetare stiintifica. Asadar, fara o implicare persoanala in cel putin o ramura, este foarte restrans orizontul, si este foarte greu sa inteleaga initiativele colegilor care pot fi foarte bune. In al doilea rand sa stie cel putin o limba de circulatie internationala la un nivel avansat. Nu ne putem izola, nu putem sa nu avem legaturi cu alti specialisti din alte tari . Si nu in ultimul rand sa pastreze relatii bune cu autoritatile, sa fie implicat in politica culturala pentru a lua masuri cat mai corecte, si de a obtine finantari, sustinere financiara. Mai departe as vedea o implicare in activitatile zilnice pe care le conduce; nu poti cere oamenilor sa faca anumite lucruri pe care tu insuti nu dai exemplu ca poti sa le faci si sa para ca le ceri imposibilul. Trebuie sa existe si latura de perseverenta, sa gaseasca argumente puternice pentru a isi mentine viziunea de dezvoltare a institutiei.

Muzeul are o activitate de 104 ani. Care sunt pilonii pe care va ghidati pentru a va pastra identitatea si imaginea?

Biografia muzeului, a primelor colectii este de 178 de ani. Dar aici, este de la 24 mai  1908,deci de 104 ani. Nu este greu de urmarit un program pentru aceasta institutie. Antipa insusi declara ca aceasta institutie i-a fost cea mai draga si a avut lucrari , o opera  care isi pastreaza actualitatea dupa mai bine de 100 de ani. Antipa vedea aici un institut de cercetari. Pornind de la aceasta functie de cercetare stiintifica sigur ca se structureaza niste programe minimale actuale, in care, cercetarea stiintifica este coloana vertebrala. Pe seama ei se pot organiza si expozitii stiintifice cu noutati a caror valori sunt evidentiate de specialist cu ancorari in temele globale continentale si nationale privind conservarea biodiversitatii. Se vorbeste mult pe tema aceasta, si muzeul nu poate sa fie privat de asemenea preocupari.  Particularitatea institutiei este mai complexa decat al unui institut specializat. Oamenii care lucreaza aici au o chemare, un indemn personal, pentru ca salariile nu sunt motivante , dar faptul ca pot urmari o tema care ii pasioneaza sau au satisfactia de a isi da un doctorat  si apoi pot aspira la pozitii de conducere aici, in afara tarii , sau in alte structuri.

Particularitatea institutiei  mai consta si in faptul ca in aceasta relatie cu vizitatorii, trezeste sentimentul de mandrie, dragoste,  apreciere a ceea ce se numeste capitalul natural , sau ce avem noi ca specii de plante, animale. Unele specii sunt pe cale de disparitie, rare sau valoroase, monumente ale naturii, de exemplu  capra neagra, rasul. Astazi in afara de legislatia europeana la care ne ancoram este si legislatia nationala care are grija de habitatele in care traiesc vietuitoarele. Asfel in lelgislatia pe acest domeniu avem Rezervatia Biosferei Delta Dunarii, un bun international, apoi Parcul National Piatra Craiului, cel din Pietrosul Rodnei, dar avem peste 850 de arii protejate. Este vorba de o lege, nr 5/2000 data de Ministerul Mediului si mai nou este reteaua de arii protejate, din programul Natura 2000. Este vorba de locuri mai mici (SCI-uri si SPA-uri) cu specii de importanta comunitara, unele specii sunt in pericol din acest motiv beneficiaza de statut de ocrotire.

Cat de mult conteaza traditia in luarea unor decizii? In momentul in care incepeti un program, o campanie care se alinieaza unor standarde moderne tineti cont si de traditie?

Se spune ca cine nu are trecut nu merita sa aiba nici viitor. Aici exista un trecut chiar glorios. Da, Antipa a fost un savant cu un o mare viziune asupra nevoii gradului de crestere a civilizatiei al poporului roman. In demersurile lui de a construi aceasta cladire motiva necesarul sumei de bani exact pentru a face un muzeu demn de capitala tarii. Deci traditia a ramas de mare actualitate, avem in acest sens o incapere destinata vietii si operei fondatorului  muzeului. 

Muzeul  Antipa se afla in fruntea cercetarilor zoologice din Romania. Care este urmatorul plan important pe care vreti sa il concretizati?

Am avut bucuria sa ni se solicite un proiect de dezvoltare a institutiei pana in 2013 si am prevazut in fiecare an cresterea numarului de specialisti. Suntem foarte putini, fata de patrimoniu pe care il avem, proiectele in care ne implicam, fata de diverse activitati cu vizitatori.  Nu putem ramane cu metodele de lucru aplicate cu zeci de ani in urma, de aceea este un laborator modern de biologie moleculara cu tehnica de varf care serveste temei de baza a muzeului. Deci ne putem moderniza, avem un laborator bun dar ne trebuie resursa umana, un director nu poate face nimic fara o echipa buna. 

In al doilea rand extinderea muzeului. Lipsa spatiului este o mare problema. Nu avem amfiteatru, nici o sala de expozitii temporare, nu avem acvarii atragatoare, nu sunt spatii generoase in care vizitatorii sa se simta bine, sa se aseze meditand asupra ceea ce au vazut. Avem un proiect aprobat printr-o hotarare  de guvern asupra extinderii muzeului dar  nu s-au gasit resurse financiare. Vreau sa facem si un observator  astronomic, tot pentru vizitatori. Am multe idei, multe planuri. Ne trebuie echipa, sa ne extindem pentru a fi competitivi, cu metode moderne.

In cariera dumneavoastra, ce anume v-a impulsionat si ce v-a demoralizat de-a lungul timpului?

Din copilarie mai tuturor ni se intampla sa manifestam o atractie spre un domeniu.  Imi amintesc ca prindeam fluturi si apoi ii priveam cu mare placere cum zburau dupa ce le dadeam drumul, si nu am parasit placerea de a colecta insecte. Am avut norocul ca in liceu sa am un profesor care m-a ajutat. Dumnealui era cadrul didactic universitar la Universitatea din Cernauti, apoi eu l-am avut profesor in Botosani, acolo unde am facut liceul. Acel profesor m-a incurajat pentru ca avea bunul obicei de a nu cere copiilor multa teorie ci se interpreteze ideile principale din materia respectiva. In anii 1954- 1956 Biologia se numea “Bazele Darwinismului” si el sintetiza tot ce trebuia sa stim. Asa cred ca ar trebuie sa fie si acum, elevii sa sintetizeze, sa inteleaga, nu sa spuna pe de rost o pagina, numai teorie.

Pasiunea interna m-a tinut spre acest domeniu. Si totodata interesul oamenilor, este o institutie plina de vizitrori. Atrage prin specificul ei atat copilul de gradinita cat si academicianul, de aceea trebuie sustinuta, cum a vazut Antipa in aceasta, un focar de cultura.

La capitolul dezamagire pot numi cinismul autoritatilor cand ne-au cerut sa dezvoltam institutia si apoi din 73 am ajuns la 53 de angajati. Au eliberat atatea locuri, degeaba. Constientizez criza, stiu ca trebuiau luate masuri, insa  alte institutii au peste 300, spre 400 de angajati, iari aici erau sub 100 de angajati si s-au taiat 20 de posturi. Este o dezamagire sa ai 20 de posturi desfiintate. In rest, toate insatisfactiile tin de o relatie normala, de micile probleme interne. Ca si intr-o familie, exista perioade  de cumpana, de fericire, belsug, totul oscileaza, dar ramane neschimbata directia de progres.  

In final transmiteti-le tinerilor un mesaj, de  ce ar trebui sa aleaga muzeul, sa aiba pe lista alegerilor Muzeul Antipa?

Omul prin structura sa este legat de natura. Nu intru in filosofia de viata in care crede fiecare. De aceea avem nevoie sa iesim, sa plecam din oras, sa mergem la munte, la tara. Instrainarea de natura ne imbonlaveste, in timp consecintele se resfrang asupra noastra. Este ca o lovitura de boomerang , tinerii chiar daca nu ar imbratisa o ramura a biologiei, este bine sa se documenteze, sa aiba cultura generala. Ii invit aici, sa viziteze. Este ca un concert, este o senzatie sa il asculti la radio si alta este sa fii in sala, in ambianta. Am primit multe mesaje sa nu instalam elemente de tehnologie, touchscreen-uri, plasma, domuri de proiectii. Aceasta, deoarece oamenii cer si vor sa admire speciile de animale in starea cea mai apropiata de natura, sa se bucure de fiecare vizita aici simtind conexiunea cu natura, cu mediul.

Written by