Ultimul weekend de vara

Cand in Vama Veche se trag obloanele, se ingroapa atmosfera de petrecere sub nisip si se face un foc mare cat sa se confunde cu farul din Mangalia, majoritatea simtim ca s-a terminat anul. Dispare agitatia si ne intoarcem cu totii spre orase, pana pe 1 mai.

Echipa National Magazin nu avea cum sa lipseasca de la petrecerea din ultimul weekend din Vama Veche. Asa ca vineri dis-de-dimineata ne-am dat intalnire la iesirea din Bucuresti pentru a porni la drum. Pentru noi inca era vara, chiar daca la 6 dimineata era frig si batea vantul. Toti eram imbracati in camasute colorate, pantaloni scurti si slapi, ignorand vremea cu ajutorul unor cafele fierbinti. Toata nebunia avea sa inceapa cu melodia celor de la Whitesnake, Here I go again. Kilometri intregi ramaneau cu viteza in spatele nostru, cele trei ore pana la mare scurgandu-se cu usurinta prin muzica buna si jocuri in masini prin walkie-talkie.

Ajunsi in Vama, am luat cu noi numai slipul si am numarat nisipul toaaata ziua.

Seara, la Stuf bineinteles, marea in spate, lampioane aprinse pe cer si lume multa dansand desculta in nisip.

A doua seara ne-am strans in fata la Expirat, in fata caruia s-a facut un foc mare mare. Asa a mai trecut o vara, ne-am distrat, ne-am relaxat si asteptam cu nerabdare 1 mai 2013. Speram ca echipa National Magazin se va dubla… cel putin!

 

Written by