Nicolae Steinhardt – monahul teolog carturar de la Rohia

Mai degraba marunt de statura, dar cu miscari vioaie, chiar repezite, cu gesturi brusc intrerupte, parca dialogheaza permanent nu cu cel sau cu cei din preajma lui, ci cu un interlocutor invizibil si drag, care il insoteste pretutindeni. Fascinanta ii este si privirea. Patrunzatoare, sagalnica, ironica, vag banuitoare. Ea graieste la fel ca verbul scanteietor.”

”Este un scriitor crestin de mare stil si profunzime, care gustand din fericirea suferintelor pentru Dumnezeu, stie sa te cucereasca pentru cruce”.

Nicolae Steinhardt se naste la Bucuresti in anul 1912 in ziua de 29 iulie. Cocheteaza cu scrisul foarte de timpuriu, editand la Revista Liceului Spiru Haret, liceu ale carui cursuri le frecventa. Ulterior scrie si la Revista Burgheza unde sub pseudonimul literar Antisthius publica volumul ”In genul…tinerilor”. Frecventeaza Cenaclul Literar ”Zburatorul”, iar in anul 1934 devine licentiat in Drept si Litere. Isi ia doctoratul in Drept Constitutional in anul 1936 dupa care urmeaza o perioada in care calatoreste si studiaza in Elvetia, Franta, Viena si Anglia. Revine in tara in anul 1939 si incepe sa activeze ca si redactor la Revista Fundatiilor Regale.

Este investigat in procesul mistico-legionar Constantin Noica-Dinu Pillat si pentru ca refuza sa depuna marturie impotriva acestora este condamnat la 12 ani de munca silnica. In timpul detentiei,  la Jilava are loc si convertirea acestuia la crestinism, botezat fiind de catre Arhimandritul Mina Dobzeu in ziua de 15 martie 1960. Scena este redata in Jurnalul Fericirii astfel:  „Pustiita de zarva si forfota, camera ia un aspect si mai ciudat, ca o scena goala in care gramezile de recuzite isi gasesc salasul la nimereala. Dar, mai ales, deosebirea sonora fata de camera plina este atat de izbitoare, incat am impresia unei taceri absolute – tacerea devine, vorba lui Cervantes, un spectacol – si ma pot linisti, reculege nitel.

Cand puhoiul de oameni se intoarce cu zgomot mare, ducand in rand de cate doi, balia, ciubarul, tineta si un «rezervor» cu apa, parintele Mina, fara a-si scoate mantaua, da buzna la singura canita din camera – e o canita rosie, cu smaltul sarit, naclaita si respingatoare – si o umple cu apa viermanoasa, proaspata adusa in «rezervorul» purtat de el si de un alt detinut. (…)

La repezeala, parintele Mina rosteste cuvintele trebuincioase, ma inseamna cu semnul crucii, imi toarna pe cap si pe umeri tot continutul ibricului si ma boteaza in numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh. De spovedit, m-am spovedit sumar: botezul sterge toate pacatele. Ma nasc din nou, din apa viermanoasa si din duh rapid".

Iese din inchisoare si imbratiseaza cariera monahala. Isi gaseste linistea la Manastirea Rohia, inconjurat fiind de fii de tarani neprefacuti care il primesc cu toata dragostea si sinceritatea. Este calugarit intr-o seara de taina a zilei de  15 august 1980 de catre Staretul Manastirii Serafim Man.

O data imbracat in haina calugareasca, haina supuseniei si a ascultarii absolute primeste sarcina de a scrie si mai mult si mai bine decat o facuse inainte, incredintat fiind ca Dumnezeu il va lumina.

Se ocupa personal de organizarea bibliotecii Manastirii care numara in aceea vreme nu mai putin de 20 000 de carti si continua sa scrie articole, eseuri si carti.  

Se stinge din viata in ziua de 30 martie 1989 lasand in urma sa o creatie destul de vasta, o opera ce depaseste peste 20 de volume dintre care nu mai putin de 5 carti scrise in perioada interbelica.

Testamentul literar, Opera de capetenie a lui Nicolae Steinhardt Jurnalul Fercirii este jurnalul unei detentii, a unei convertiri, un jurnal al patimirii, ”o carte de capatai a culturii si spiritualitatii romanesti… de care nicio generatie de acum inainte nu va trebui sa fie lipsita.”

Criticul literar Nicolae Manolescu scria cu privire la Jurnalul fericirii:" Este o carte splendida, amestec inextricabil de notatie cotidiana, amintire, confesiune, hermeneutica, umor, tragedie, istorie, universalitate, metafizica, fiziologie, citate de lectura… N. Steinhardt dovedeste aceeasi uluitoare forta de patrundere in adevarul lucrurilor dincolo de coaja groasa a locului comun. Literatura noastra s-a imbogatit cu o carte de prima mana, la care vom simti nevoia sa ne intoarcem nu o data, in clipe de restriste, dar si de bucurie."