Vrajitorul de forme

 

A cautat o viata esenta zborului pe care a redat-o prin multitudinea pasarilor maestre create care l-au fascinat si nu l-au eliberat din mreaja lor niciodata. Si-a ales ca exemple oameni pe care istoria i-a facut celebri, personaje datorita carora astazi suntem romani si nu austrieci, nemti sau rusi. Despre ei spunea ca “au fost invincibili intotdeauna prin vitejie, prin tenacitate si ductilitate diplomatica”. Gonit de politicile patriei si murind „cu inima trista pentru ca nu ma pot intoarce in tara mea”, Constantin Brancusi  este astazi considerat un parinte al sculpturii moderne, reusind sa faca piatra sa se ,,inalte” printre arbori, catre cer.

            Copilul Constantin Brancusi a avut mai multe tentative de a fugi de acasa, iar dorintele de independenta si libertate l-au chinuit inca de mic. Preconizand parca decizia din 1904, cand va lua calea Parisului, Brancusi a plecat de cinci ori de casa. Pentru inceput pleaca "de-acasa, in lume . . .", iar mai tarziu se angajeaza ucenic la un negustor de butoaie, dupa trei ani se angajeaza ucenic in boiangeria lui Ion Mosculescu si la cea de-a patra fuga  intra baiat de pravalie la Slatina. De fiecare data este readus acasa de catre mama sa.

            Prima comanda ca sculptor a primit-o in 1903. Trebuia sa creeze bustul generalului medic Carol Davila. In cele din urma, monumentul nu i-a adus artistului admiratia profesorul sau Dimitrie Gerota, motiv pentru care nu primeste intreaga suma de bani pentru a se deplasa la Paris. Astfel, Brancusi pleaca spre capitala Frantei pe jos, intre timp se imbolnaveste de pneumonie, iar dupa recuperare decide sa ia trenul pana la destinatie.

            La inceputul Primului Razboi Mondial, Brancusi provoaca o enorma senzatie in SUA, cand isi deschide prima expozitie la Photo Secession Gallery din New York City. In acelasi an, ministrul de interne al Romaniei respinge proiectul monumentului care-l avea ca personaj pe omul politic  Spiru Haret,  comandat cu un an inainte. Brancusi va pastra lucrarea in atelier si o va intitula Fantana lui Narcis. Tudor Arghezi nu pierde ocazia de a face aluzie la sistemul care prin diversele metode voia sa-si alunge un talent: "Cel care nu a putut fi stimat in Romania isi va gasi locul in colectiile din strainatate alaturi de alti clasici".

            In atelierul sau din Impasse Ronsin, in inima Parisului, Brancusi a creat o lume doar a lui, cu un cadru si o atmosfera romaneasca. Muzeul National de Arta Moderna din Paris (Centre Pompidou) are un numar important din lucrarile  lui Brancusi, lasate prin testament mostenire Romaniei. Acestea sunt  acceptate cu bucurie de Franta, impreuna cu tot ce se afla in atelierul sau, dupa ce  guvernul comunist al Romaniei anilor 1950 a refuzat sa accepte lucrarile lui Brancusi dupa moartea sa.

            Pentru a-i intelege sculpturile lui Brancusi nu e de ajuns sa constati ca i-ai descoperit modelul din realitate; pe artist nu l-au interesat modelele sau obiectele, ci esentialitatea lor comunicanta. Respingea vehement folosirea in atelier a modelului, avand convingerea ca in arta nu se poate copia: Pentru a sublinia asemenea imposibilitate,  intreba adesea: ”Dar poti imita un nud viu?”

            El a fost omul ale carui capodopere nepretuite au ajuns cunoscute in intreaga lume, deschizandu-le oamenilor ochii pentru a privi dincolo de ce se vede, intelegand arta in profunzimea ei. Prin arta sa, el a reusit sa exprime dorinta sufletului de a fi liber, de a se avanta in necunoscut, cu aripile deschise spre imensitatea vazduhului.

Vechea dorinta a lui Brancusi, aceea de a zbura, este redata de modul in care a realizat pasarile maestre, felul in care iubirea lui fata de tot ce se inalta se exteriorizeaza, deoarece el nu a vrut sa reprezinte o pasare, ci sa exprime spiritul ei: zborul,elanul. Felul in care pasarile sunt realizate: cu capul ridicat, avand privirea atintita in sus, spre infinit, sugereaza de asemenea dorinta de inaltare a sufletului, spre eliberare. Sculptorului a vrut  ca pasarile din propriul atelier  sa-si inalte capul fara a exprima prin aceasta miscare: mandrie, sfidare sau orgoliu, ci o dorinta spre avant, spre zbor.

De la Michelangelo incoace, huma a fost ratacirea sculpturii. Prin modelarea excesiva a acestei materii aproape fluida, sculptura se indeparteaza de regulele ei de temei si de destin, adica cele ale architecturii.

La batranete, Buonarrotti marturiseste o taina: libertatea in arta piere pe data ce nu i se opune nevoia de a invinge materia. Altfel spus, arta este lupta geniului cu sensul pe care materia il tine ascuns, ca pe un nou Aur al Rinului.

Brancusi  reia aceasta lupta stransa de la trup la trup cu materia, incercand sa libereze viata din fiinta ei brutala si inerta, asa cum se zbat „Captivi” sa scape din catusa de piatra a steiului. Brancusi sapa el insusi si piatra si lemnul, iar atunci cand zisul sau cere metalul, el nu se fereste sa-l toarne. Fiecare lovitura de dalta care inlatura din materie prisosul, este a lui Brancusi, nimeni altul

neapropiindu-se de marmura, de lemnul lui care devin un fel de obiecte de cult din Sfanta Sfintelor.

Brancusi va incerca sa arate lumii nu minunatia asemuirii sau a formelor ideale, ci redarea acelui strafund de dincolo de om care il leaga cu ceea ce e vesnic. Prin aceasta constrangere de a se masura cu materia de-a dreptul — de-a lungul actului sau de creatiune — si de a reda formele in chipul lor de Inteles de Adanc, Brancusi a creat adevaratul sau stil sculptural, impunandu-l omenirii.

Lucrarile in lemn au fost realizate de Brancusi indeosebi in perioada Primului Razboi Mondial si in deceniul urmator, cand acest material a putut fi procurat ieftin, fara a fi adus de la mari departari. Taietura directa a fost folosita de Brancusi atat pentru lucrarile din lemn, cat si pentru cele din piatra. Constantin Brancusi, sculptorul omagiat de cei mai multi drept “vrajitor de forme”, a inovat o arta fara umbre, arta sculpturala a luminii.

            Figura centrala in miscarea artistica moderna, Constantin Brancusi este considerat unul din cei mai mari sculptori ai secolului al XX-lea. Sculpturile sale se remarca prin eleganta formei si utilizarea sensibila a materialelor, combinand simplitatea artei populare romanesti cu rafinamentul avangardei pariziene.

Verticalitatea, orizontalitatea, greutatea, densitatea cat si importanta acordata luminii si spatiului sunt trasaturile caracteristice creatiei lui Brancusi. Opera sa a influentat profund conceptul modern de forma in sculptura, pictura si desen.

            In ultimii ani ai vietii, Brancusi a fost ingrijit de catre doi refugiati romani, care locuiau in apartamentul de langa atelierul sau. Pentru a-i putea desemna pe acesti ultimi doi prieteni mostenitori si pentru ca atelierul si lucrarile sa intre in Patrimoniul Muzeului National de Arta Moderna din Paris, Brancusi a devenit cetatean francez in 1952.

Constantin Brancusi a fost descris de catre cunoscuti ca fiind o persoana sociabila si complexa, pe care nu multi au reusit sa-l inteleaga. Jovial si bonom, purta barba iar in ultima parte a vietii haine taranesti. Era interesat de aproape orice subiect, incepand cu muzica (avea inclinatii spre muzica eclectica), stiinta, filosofie. Viziunea sa asupra vietii era influentata atat de Platon cat si de gandirea filosofilor orientali, intr-un amestec interesant si personal. Era aproape un ascent, care isi transformase atelierul intr-un adevarat templu, impresionand pe vizitatori prin atmosfera profund spirituala.