In antichitate se punea mare accent pe miscarile corpului, intrucat considerau ca prin acestea o persoana poate exprima nobletea si perfectiunea spiritului. In Evul Mediu insa, manierele modelau omul, pentru a deveni mai bun. Gesturile erau expresia unei realitati ascunse, ii conturau viciile, slabiciunine si virtutile sale.
Cu timpul, pretul etichetei si-a pierdut din substanta, multe gesturi care guvernau societatea din acea perioada au capatat doar valenta metaforica. Astazi, codul bunelor maniere nu mai reprezinta un instrument de a izbavi sau a condamna un individ, ci doar un mijloc de a comunica cu ceilalti fara agresivitate, de a trece prin lume fara a-I deranja.
Prima carte despre eticheta a aparul in 2400 BC in Egipt si a fost scrisa de Ptah Hotep, administratorul orasului si prim ministru, in timpul domniei lui Djedkare Isesi, in timpul dinastiei 5. El a scris prima carte, “Instruction of the Mayor of the city, the Vizier Ptahhotep, under the Majesty of King Isesi”[1] care avea ca rol instruirea tinerilor in comportament adecvat.
Au mai urmat scrieri pe aceeasi tema la curtea regilor Frantei (1600-1700) si in epoca Victoriana.
Prima femeie care a adus in atentia publicului acest subiect pe larg a fost Emily Post. Cartea ei “Etiquette: The Blue Book of Social Usage” a fost publicata in 1922 si a fost atat de populara incat s-a tiparit in mai mult de 65 de editii in 25 de ani. In urma succesului pe care l-a avut cartea, Emily Post a infiintat un institut unde invata persoane din toata lumea cum sa se compoarte in tot felul de situatii. Acest institut functioneaza si astazi, modernizandu-se odata cu vremea; aici se impartasesc sfaturi atat pentru tinerele fecioare cat si pentru oamenii de afaceri.
Acum, lucrurile au devenit din ce in ce mai… lejere. Ne bucuram si daca un barbat ne deschide usa si daca suntem salutate pe strada din mers, de catre un cunoscut.
[1]. M. Lichtheim, Ancient Egyptian Literature, p.61
Sursa foto: webpr.ro
