OST Fest la final

 

A sosit si ziua a 3-a. Oricat mi-am dorit sa prind concertul Lake of Tears nu am reusit. A inceput prea devreme, mult prea devreme. La ora 16.00, pe o caldura infernala, cu soarele batand direct pe scena nu cred ca a fost mare agitatie. Din cate mi-am intrebat prietenii a fost OK concertul dar atat. Nu stiu de ce, dar am intalnit foarte multi metalisti cu o simpatie deosebita pentru Lake of Tears. Eu nu m-am vindecat niciodata de muzica lor, mai ales dupa ce am primit o caseta cu Headstones prin 96. Poate ii prind data viitoare.

La scurt timp dupa sosire au urcat pe scena W.A.S.P.. Trupa americana infiintata in 1982, celebra pentru hituri precum Wild Child, Hold On To My Heart sau I Wanna Be Somebody erau asteptati de multi fani si in speciale fane ale genului. M-au surprins placut, muzica a fost de calitate, interpretarea de asemenea.

Pauza a sosit si marile momente, Megadeth si Motorhead se apropiau. Acum au inceput si problemele. Speriati de faptul ca au prins cativa oameni cu legitimatii de presa fara sa aiba vreo legatura cu meseria, s-au gandit nu sa faca legitimatiile nominale sau sa ceara prezentarea legitimatiei de jurnalist la fiecare poarta ci pur si simplu sa interzica accesul. Cui? Nici baietii cu securitatea nu prea stiau. Ba aveai voie pe Gazon, ba puteai sa intri la Golden, ba la Fire. Acum aveai voie doar daca aveai un aparat foto de gat, 2 minute mai tarziu nu aveai acces cu camera foto. Explicatiile erau intotdeauna altele. Fotografii ce intrasera deja si din cauza inghesuielii de la Fire Circle nu putusera obtine cadre suficient de bune erau ridicati intr-un mod nu prea prietenos de catre cei de la securitate. Din nou, accesul fotografilor in fata scenei pentru 2 minute ar fi fost suficient. Apoi am inteles ca jurnalistii pot scrie si de la gazon. Bineinteles, un jurnalist poate inventa pareri, impresii vis-a-vis de cum arata membri trupei, poate sa minta. Totusi, in varianta in care jurnalistul nu doreste sa scrie doar despre cum aratau standurile de mici, cat de simpatice erau domnisoarele sau cat de dusi la sala baietii de la securitate, poate ar trebui sa aiba acces undeva mai in fata de unde ar putea avea cat de cat un contact vizual cu trupele.

Nu vreau sa fiu rau, a fost un festival reusit, un public de calitate, a fost prima data cand la un concert nu s-a stat la coada la toalete, aveai de ales intre 2 scene, puteai sa joci guitar hero, spatiul a fost generos iar organizarea in general mi-a placut. Formatiile au fost bine alese, mi-a placut ca am putut vedea in premiera nume mari ale metalului iar sonorizarea a fost in general buna. O sa mai comentez doar in legatura cu pretul jetoanelor, 6 lei. 6 lei. Am comentant.

A venit vremea si pentru Megadeth. Una dintre formatiile mele favorite, veneau dupa un spectacol nereusit data trecuta in Bucuresti. A fost mult mai bine de data aceasta dar… le-a fost parca frica sa dea sonorul mai tare. Eram acolo in fata langa boxe si puteam purta linistit o conversatie cu vecinii. Megadeth sunt Megadeth si mi-au placut. Nu degeaba au vandut peste 30 de milioane de albume si sute de mii de fani din intreaga lume pot fredona melodii precum Symphony of Destruction, A tout le Monde, Hangar 18 sau Countdown to Extinction.

Ultima pauza a zburat parca. Urmau Motorhead, legendele vii ale rockului. Infiintata in 1975, trupa cu peste 50 de milioane de albume vandute si cu hituri precum Born to Raise Hell, Ace of Spades sau Killed by Death venea in cele din urma in Bucuresti. Si eram acolo, nu ca data trecuta. Au urcat pe scena si au cantat in acelasi stil cu care si-au castigat respectul fanilor. Nu pot sa spun ca afost cel mai tare concert din viata mea dar a fost bun, cu o sonorizare potrivita, un show de lumini interesant.

Au fost 3 zile distractive si interesante, zile in care m-am reintalnit cu multi amici cu care nu prea ai ocazia sa te vezi decat pe la concerte. Am ascultat trupe de calitate si le urez succes celor de la Project Events si Cavalleria. Sa auzim de cat mai multe editii OST Fest.