Primul Congres al Comunicatorilor din Romania

      In februarie, Russenart Comunications organizeaza Primul Congres National al Comunicatorilor din Romania, cu tema ,,Comunicarea in slujba societatii”.

     Evenimentul va avea loc miercuri, 29 februarie 2012, la Regal Ballroom, Bucuresti si face parte din a doua etapa a proiectului de responsabilitate sociala „Comunicarea pentru toti” initiat de Russenart Communications in 2010.

      La congres sunt invitati sa participe peste 650 de comunicatori din: departamente de marketing si comunicare ale companiilor romanesti si multinationale, departamente de comunicare din institutii de stat si ONG-uri, agentii (relatii publice, media, BTL, creatie, productie publicitara, advertising, Outdoor, Indoor, cercetare de piata, branding, CSR, evenimente, marketing direct etc.), consultanti independenti, jurnalisti.

      Pe durata congresului va fi organizat un Targ al Comunicatorilor, in cadrul caruia participantii isi vor putea promova serviciile, oferind consultanta partcipantilor si prezentand studii de caz ale proiectelor anterioare.

     ,,Am initiat acest proiect din dorinta de a oferi tuturor comunicatorilor posibilitatea de a se promova, mai ales in contextul crizei actuale care a lovit destul de dur industria de comunicare romaneasca. Indiferent daca sunt consultanti independenti sau reprezinta o companie romaneasca sau multinationala, un departament de comunicare sau marketing, o agentie fullservice sau un butic specializat, participantii la Congresul Comunicatorilor si, mai cu seama, la Targul Comunicatorilor, vor putea sa se diferentieze si sa atraga atentia potentialilor clienti asupra serviciilor oferite,  asupra creativitatii lor si rezultatelor proiectelor anterioare,” a declarat Larisa Toader, Managing Director Russenart Communications.

     ,,Suntem incantati sa sprijinim organizarea primului Congres al Comunicatorilor din Romania. Comunicarea este importanta pentru noi si suntem convinsi ca activitatile Congresului, impreuna cu expozitia din cadrul Targului Comunicatorilor, vor veni in sprijinul promovarii acestei industrii. Am pus la dispozitia participantilor Salonul Rubin, care ofera o suprafata de prezentare de 900 m2, astfel ca expozantii isi vor putea demonstra creativitatea prin modul de amenajare a spatiului si prin studiile de caz prezentate, a declarat Eugen Culda, Director executiv Regal Ballroom.

      Russenart Communications este o agentie de comunicare infiintata in 2008.

      Agentia se diferentiaza prin cateva servicii unice pe piata de PR romaneasca: delegarea unor consultanti care isi desfasoara activitatea de la biroul clientului, consultanti specializati in promovarea start-up-urilor, consultanta in derularea proiectelor europene, workshop-uri aplicative.

       Despre proiectul ”Comunicarea pentru toti”

Proiectul ”Comunicarea pentru toti”, dezvoltat de Russenart Communications in perioada 2010 – 2011, si-a propus educarea tinerilor prin oferirea unor cunostinte concrete si practice din domeniul comunicarii.

Prima sa etapa a debutat cu lansarea “Buticului de PR” – primul proiect educational care a realizat o prezentare reala a activitatii din agentiile si departamentele de relatii publice si cu lansarea blogului www.buticuldepr.ro, fiind urmat de lansarea primei carti practice de comunicare intitulata “Secretele relatiei cu presa – sfaturi practice si studii de caz“.

In 2012, proiectul ”Comunicarea pentru toti” va continua cu ”Congresul Comunicatorilor”, ”Targul Comunicatorilor” si ”Buticul de PR”.

Pentru detalii referitoare la agenda congresului accesati www.russenart.ro

Written by