Omenirea se desparte de trecutul ei razand- Interviu cu Maestrul Alecu G. Croitoru, regizorul fimului Am o idee

Acum mai bine de 30 de ani filmul Am o idee era interzis din ratiuni politice, dupa ce avusese o premiera fulminanta si indelung aplaudata, fiind acuzat ca transpune prea sugestiv realitatea Epocii de Aur.

Asa cum spunea si Florian Potra „ Am o idee este o comedie notorie, care inca o data pune accentul pe miscare, pe urzeala actiunii si pe lovitura de scena, cu un aproape continuu dute-vino pe panza de ecran. Din acest aliaj, de traditie comica prin excelenta latina, caci nu degeaba regizorul nostru este membru al Academiei Tiberine, Al. G. Croitoru isi construieste de-a dreptul un fel de stil, punctat mereu de tot soiul de procedee si tehnici ale rasului, am sa fiu tentat sa afirm ca  Am o idee este, poate, arestarea celui mai vizibil efort din cinematografia romaneasca de pana acum in ceea ce priveste densitatea de gaguri pe centimetrul patrat de pelicula impresionanta, marturisind fara putinta de tagada inventivitatea mucalita a creatorului”.

Premiera de gala a filmului Am o idee va avea loc pe 20 semptembrie la Cinema Scala. Pana atunci Maestrul Alecu G. Croitoru ne vorbeste in acest interviu despre motivele care au dus la interzicerea filmului, despre meseria de actor si regizor si despre evolutia cinematografiei in Romania.

 

 

            1. De ce credeti, acum dupa 30 de ani ca filmul Am o idee a fost interzis in perioada comunista, dupa ce premiera sa fusese un succes?

Foarte multa lume ma intreaba asta, cine a auzit de film sau dintre criticii de cinema care au vazut filmul sau oamenii care l-au vazut o singura data la premiera. Atat s-s vazut acest film. Si a doua zi dimineata primul spectacol. Atat, de la 9 la 11. Cand a trebuit sa inceapa al doilea spectacol, la cinema Scala, niste baieti au venit in sala, au vorbit cu conducerea si  au zis „bagati fum in sala”. S-au stricat aparatele si au intrerupt filmul. Cei care au venit a doua zi auzisera de la cei care venisera la premiera, ca in sfarsit se poate  rade in tara asta de ceva. Asta era magulitor pentru creatori, dar era dramatic pentru film si pentru mine. Ne-au chemat la casa de filme si nu va pot spune cum am plecat de acolo. Acuzatiile erau ca este o comedie de o frumusete rara , dar cum spune Florian Potra „este pentru prima data in comedia romana cand vedem atata concentrare de gaguri pe centimetrul patrat din cinematografia romaneasca de pana acum”. Dupa ani de zile motivatia de sus era ca in primul rand filmul militeaza impotriva dezvoltarii societatii socialiste multilateral dezvoltate si se rade mult in sala pana si de tovarasa si tovarasa. Eu le-am replicat ca nu e asa, ca doar sectia de propaganda de sus a dat ok-iul ca filmul sa iasa, eu nu am pe tovarasul si pe tovarasul in film, eu nu am filmat asa ceva. Insa exista niste secvente care fac aluzie la asa ceva. . A doua zi dimineata era coada pe 3 randuri de la Scala pana la Patria si de aici pana la Sfanta Biserica italiana, pe trei randuri la bilete. Insa n-au mai dat drumul la al doilea spectacol. Interzis filmul. Indicatia a fost, filmul sa tuleze numai in zona a patra. Asta inseamna doi kilometri in localitatile de la granita, in interior. Nu s-a mai facut asta. 

 

  1. Ce transmite acest film spectatorilor de astazi si ce ar fi transmis spectatorilor de acum 30 de ani, daca nu ar fi fost interzis?

Este vorba de minciuna si adevar, e vorba de subminarea autoritatii, sau dimpotriva urcarea  pe un piedestal de autoritate, a unor oameni de nimic, este un fel de il dau pe unul afara, sinngurul care face treaba in echipa de acolo , il dau afara pentru ca trebuie sa aduca ei in loc de un antrenor, ,alti patru antrenori. Astia toti antrenorii sunt Dem Radulescu,  Stefan Tapalaga, Geo Saizescu si Corneliu Revent. Si ca sa mearga bine totul infiinteaza un club Femina, cu toate nevestele fotbalistilor si angajeaza si un psiholog ca sa le invete cum sa se comporte cu sotii ca sa fie buni pe teren. Presedintele clubului Femina este Jean Constantin.  Nu va povestesc filmul, dar ca sa vedeti bizarul acestor intamplari din film, care fac nu numai deliciul, orice om isi da seama ca nu e vorba de fotbal aici. E vorba de altceva, de minciuna. Aici era o truda, o responsabilitate mare, un unghi de vedere asupra acelei societati.

 

  1. O scena care seamana „prea mult” cu realitatea de atunci?

O scena… Aristide Teica din comisia trimisa de la Bucuresti este intampinat la gara, iar ceilalti trebuie sa afle ce i-ar placea. Unul zice Am auzit de peste si fazani. Pai de unde avem noi lac si  peste. Pai aduceti patru cisterne de peste de la Dunare Si fazani? Luam de la aia de la crescatorie!. Asa e filmul tot. Secventa cu vanatoarea este dementiala. Il imbraca pe ala in vanator si il duce in padure. O padure la marginea Campinei, am fost in prospectie sa aleg locul de filmare. Astia construiesc un lac, unde era groapa de gunoi pun foi de plastic, aduc pompierii sa umple cu apa locul. Eu filmez toate astea, am fotografii cu mine intrand in apa si filmand. Au incriminat si asta si mai ales scena cu vanatoarea. Intr-un tufis Jean Constatntin si cu Valentin Platareanu stau acolo si Jean Constantin zice Mai avem 3 min.  Povestec ca sa intelegeti ca o anume realitate care l-a inspirat pe Mircea Radu Iacoban. Ca fiecare pagina din scena aia era stampilata, sa nu gresec nimic,  redactorul intreaba daca s-a zis vorba aia, dar problema era cum le zici cu actorii, ce sens dai dedesubtul acela care nu e la prima citire.

Iacoban a scris secventa cu lacul si vanatoarea de la o intamplare reala. Iata adevarul desprea acest film, numai ca noi, vorbesc de echipa de filmare, unii colegi mi-au spus: Vezi ca uneori prea seamana cu realitatea. Cum te poti gandi la asa ceva? Eu am facut totul dupa un scenariu stampilat. Povestea este cum faci. Un exemplu este comitetul de initiativa, au aia o sedinta la care se aduc cafele cu sau fara zahar, nu era zahar pe atunci. Dem zice replica: Trei cafele cu….fara dulce.

 

  1. Ce presupune munca din spatele regizarii unui film?

Daca nu pui suflet acolo, daca nu dai farama din sufletul tau acolo in fiecare cadru. Si acum imi aduc aminte de batranul Liviu Rebreanu. S-a facut o ecranizare dupa cartea domniei sale, superba Ciuleandra. Operatorul era neamt pare, regizorul francez, si l-au chemat pe batranul Rebreanu sa vada filmul. Bineinteles nu era Ciuleandra, si bineinteles nu era starea aia de emotie pe care numai creatorii stiu cand, cum, cat stiu sa o dozeze sa o trimita la spectatori. Toata lumea stie sa puna aparatul, sa filmeze ce e acolo si apoi sa dea pe ecran sa vada lumea.Daca nu te interpui intre povestire, scenariu, pe care l-ai scris tu sau l-ai luat de la altcineva, cum este situatia acum la mine, cu scenariul lui Mircea Radu Iacoban, dar de la scenariu pana a ajunge la public trebuie sa stii sa ai o vorba de spus in functie de context. Batranul Rebreanu nu le-a zis nimic despre film, le-a zis asa: Cand mai faceti film, sa nu uitati sa aratati sufletul romanesc intregii lumi. Aceasta este darul si harul nostru. Un film inseamna doi ani trei ani din viata unui creator. Daca scrie si scenariu mai mult.

 

            5. Puteti lega realitatea pe care o transpuneti in film de o experienta personala? 

Acest film era o zvacnire. Eu personal in timpul studentiei si inainte am trecut prin niste lucruri de acest fel. Reusisem la Institul de Arta Dramatica si Cinematografica, eram pe primul loc din toata tara asta, un taran obisnuit, am facust scoala la Iasi. Si dupa vreo 2 sapt de scoala m-au chemat sa-l vada care era ala primul din toata tara. Si mi-au spus sa nu mai veniti la facultate daca nu aduceti o cerere de intrare in gospodaria a tatalui dumneavoastra. Am innebunit, tata era unul dintre cei trei insi de acolo care nu voiau sa intre in gospodarie. I-au luat intr-o noapte i-au dus pana la Ramnic, i-au bagat in inchisoare, i-au batut bine si apoi le-a dat drumul. Aveti grija ca voi sunteti aia care tineti in loc mersul socialismului. Aceasta apasare la nivel de presa, radio, televiziune, nu se stia, noi de acolo de la talpa am trait-o cu varf si indesat. Si aici era vorba despre adevar si minciuna. Vedeti la ce nivel de tara intreaga, ce drama a fost pe acest neam. In acest film se simte acest ceva.

 

            6. Cum credeti ca va fi primit filmul Am o idee de catre publicul de astazi?

La aceasta intrebare a dumneavoastra  vreau sa va spun o replica a unui prieten de la Cluj  care  fost anul trecut la Festivalul  International de Comedie, care m-a intrebar   Dar de ce au oprit filmul? Si l-am intrebat si eu  Tu acum ai vazut filmul, tu de ce crezi ca a  fost oprit ? Ca unele de pe panza seamana tare mult cu ce e acum. Adica nu am scapat de minciuna, de acest dat uman de a spune cinstit ceva cuiva, chiar daca asta implica o duritate pentru tine fata de o anume lume. Eu spun, eu nu comentez in film. Eu arat, eu spun acel adevar.

 

 

  1. Cum a fost sa lucrati cu actorii legendari ai comediei romanesti?

O bucurie…Toti fiind in fiecare zi, de dimineata pana noaptea, scriind la scenariu. Am mai rescris si noi secvente, in functie de actorul care juca acea scena. E de vazut ce este spus acolo. Eu il stiam pe Dem Radulescu, am filmat impreuna cu el ca actor,eu; la Geo Saizescu, cateva filme de-ale lui. Saizescu m-a distribuit intr-un film, eram calaul cu ochi albastrii, in Pacala. Am jucat in filmul lui Sosesc pasarile calatoare, dupa un scenariu de Saizescu si Fanus Neagu, doamne ce mare minte  de treatru, de film, de prietenie, acolo eram un cioban. Povestea cum ajuns acolo face parte dintr-o viitoare carte a mea Haz de necaz, Intamplari cu haz si fara de pe platourile de filmare, de ani de zile adunate.          

 

            8. S-a mai incercat difuzarea filmului dupa Revolutie?

 .Anul trecut  a fost selectat pentru Festivalul International de Comedie de la Cluj, Comedy Fest. Au avut grija sa il dea intr-o sala…, nu l-au promovat, nu s-a interesat nimeni de el, era putina lume, dar nu asta era important, important e ca a fost dat. Dupa Revolutie o singura televiziune a avut curaj sa il dea noaptea 11 -1 , 1-3 dar l-au dat. Unii care au aflat l-au si inregistrat.

 

  1. Cum credeti ca a evoluat cinematografia din Romania din punctul dumneavoastra de vedere, fata de acum 30 de ani?

Ma puneti sa dau si cu parul si sa zic si de bine. Cum sa evolueze? Cand Dan Pita care nu intamplator mi-a fost student un an de zile, un om extraordinar, care stia sa faca si comedie, a luat la Venetia nu oriunde, Leul la Venetia. Da, cu Hotel de lux a luat  Leul de Argint la Venetia. Asta pentru ca m-ati intrebat cum evolueaza in timp cinematografia romaneasca. N-as fi visat eu niciodata sa ajung sa iau cu filmele mele atatea premii internationale. Numai  filmul de scurt metraj de 18 minute  Anotimpul mireselor a luat mai multe premii internationale, decat minute are.

Apropo de evolutie, fostii nostri studenti, generatia tanara vin cu o viziune noua, ca a facut unul un film cum era pe vremea lui Ceausescu. Nuu, sa vina sa vada filmul asta si apoi sa inteleaga. Dar cum iau astia mici premii le si dau telefon si ii felicit pentru ca ei vorbesc de Sergiu Nicolaescu dinozaur, Geo Saizescu, dinozaur, dar ei meserie au invatat de aici, de la noi. Ma bucur, anul trecut clasa mea de regie,asa au notat toti in istoria scolii, din 20 cati au absolvit, mai mult de jumate din clasa, 15 insi au luat nota maxima, 10. Unul deja a luat un premiu international si e director artistic la un studio de televiziune. Ma bucur din tot sufletul. Actori mari care mi-au fost studenti.

 

            In loc de incheiere…

Sa nu uitati, din clipa in care am citit scenariul si apoi zilele si noptile lucrand la scenariul regizoral mi-a stat langa mine, in fata ochilor si in suflet, doua indemnuri extraordinare. Nu stiu de unde vin ele dar auziti ce zic: Omenirea se desparte de trecutul ei razand, si inca un lucru primordial De ras se teme si acela care nu se teme de nimic.


*Alecu Croitoru alaturi de Iosefini si Ion Dichiseanu la filmul Al treilea salt mortal de Al. G. Croitoru

 

*Nemuritorii Geo Saizescu si Al. G. Croitoru in Pacala se intoarce

 

*Juriul Festivalului International de la Versailles cu cei doi regizori Jean Negulescu si Al G. Croitoru