ASUS a lansat o noua tableta

 

Piata IT-ulului a anuntat cu ceva timp in urma ca nu se vor mai comercializa netbook-uri, acele mini-laptop-uri de 10”-11”, destul de slabe in ceea ce privesc in special bateria si memoria de stocare , dar utile pentru cei care le folosesc zi de zi si trebuie sa le transporte. Netbook-urile au fost declarate moarte de catre sprecialistii tehnologiei. Acestea si-au facut treaba, s-au vandut foarte bine, dar a sosit momentul sa paraseasca peisajul, facand loc tabletelor, principalul asasin al netbook-urilor. Insa, la disparitia netbook-urilor au contribuit si ultrabook-urile, laptopurile ieftine si laptopurile cu ecrane de cu diagonala intre 11 si 13 inch.

A urmat era tabletelor, o moda care a afectat o mare parte din cumparatorii care optau pentru un netbook, acestia orientandu-se spre minunile tehnologice putin mai mari decat un iPhone si mai flexibile.

 Pentru compania ASUS lansarea de tablete de la o luna la alta a devenit deja o rutina.

Dupa ce a pus in circulatie tableta accesibila MeMo Pad cu ecran de 7", ASUS a anuntat ieri lansarea tabletei MeMO Pad Smart (ME301T), o tableta Android 4.1 care este o versiune cu ecran de 10,1” a accesibilului MeMO Pad.

Bazata pe o platforma NVIDIA Tegra 3 T30L tactata la 1,2 GHz, tableta ofera un ecran cu diagonala de 10,1” si rezolutie de 1280 x 800 pixeli care foloseste un panou IPS cu o luminozitate de 350 nits. Carcasa, care are o grosime de 9,9 milimetri si o greutate de 580 de grame, mai ascunde o memorie RAM de 1 GB, o stocare interna cu o capacitate de 16 GB si doua camere foto care folosesc senzori de 5, respectiv 1,2 MP.

MeMo Pad 10 este foarte asemanator modelului curent Transformer Pad TF300.  Se preconiza ca motivul principal pentru care ASUS a inlocuit sau a oferit o alternativa tabletei sale TF300 ar fi pretul, insa MeMO Pad Smart va fi disponibil la un pret de 1500 de lei. Asadar, un asemenea pret nu-l face o alternativa mai ieftina pentru Transformer Pad TF300

Lista dotarilor mai include un adaptor wireless 802.11 a/b/g/n, interfata Bluetooth 3.0, slot MicroSDXC si conectori Micro USB si Micro HDMI. Bateria, cu o capacitate de 19Wh, promite o autonomie de 8 ore si jumatate pentru redarea video 720p. Pe langa celelalte caracteristici pe care le are o tableta, cea mai importanta este durata bateriei, iar ea devine din ce in ce mai importanta in randul cumparatorilor atunci cand se hotarasc sa-si achizitioneze un astfel de produs. MeMO Pad Smart mai ofera un sistem audio cu difuzoare stereo, acestea folosind tehnologia SonicMaster pe care ASUS o foloseste de ceva vreme.

Design-ul este atragator, tableta fiind disponibila in trei culori: alb, roz si albastru.

Written by