Prejmer- localitatea inclusa in Ghidul Verde Michelin

Localitatea istorica Prejmer (in dialectul sasesc Torteln, iar in maghiara Prazsmar), asezata in partea de Est a judetului Brasov, la o altitudine ce variaza intre 561-593 metri, a fost inclusa printre cele opt destinatii din Romania care nu trebuie ratate, distinse cu cel mai inalt grad, 3 stele, de catre Ghidul Verde Michelin, lansat in 2011.

Originile si data fondarii localitatii nu se cunosc, dar se pare ca exista o legatura intre originea slava a numelui romanesc si maghiar, ceea ce a dus la ipoteza existentei unei asezari mai vechi de origine slava pe locul actualei localitati. Totusi, prima atestare documentara a localitatii dateaza din anul 1240, in vremea regelui Bela al IV-lea al Ungariei care doneaza Biserica din Prejmer capitanului Manastirii Citeaux, abatia mama a Ordinului Cistercian.

Ce trebuie vazut in Prejmer?

Biserica fortificata, amplasata in centrul asezarii, a fost ridicata pana la un anumit nivel de catre Cavalerii teutoni care primisera drepturi asupra acestui teritoriu. Biserica a fost construita in stilul gotic burgund, dar pe parcursul timpului a suferit numeroase interventii, ca majoritatea monumentelor istorice din Transilvania, urmand sa isi recapete forma initiala intre anii 1960-1970 cand a fost restaurata de Directia Monumentelor. Biserica din Prejmer este considerata ca fiind cea mai bine pastrata si cea mai puternica biserica fortificata din Estul Europei, fiind inclusa in 1999 pe lista Patrimoniului UNESCO. Hramul bisericii este „Sfanta Cruce”, datorita constructiei planului central in cruce greaca, ce a suferit modificari in secolul al XVI-lea. Ipoteza datei constructiei sale in a doua jumatate a secolului al XIII-lea este data de asemanarea cu Biserica-manastire cisterciana Carta si cu Biserica Evanghelica Bartolomeu, ambele construite la mijlocul secolului al XIII-lea. In Biserica mai pot fi vazute si astazi un altar gotic foarte valoros care dateaza din secolul al XV-lea, unul dintre cele mai vechi din Romania, pictat pe ambele fete; iar la intrare turistii pot vedea piatra cu inel de care erau legate femeile infidele sau cei care faceau rau. Pentru cei care isi doresc sa vada un concert de muzica clasica autentic, in biserica se organizeaza anual astfel de concerte datorita acusticii extraordinare.

Cetatea fortificata a fost construita din necesitatea de a apara localitatea, acesta datorita pozitiei sale, era prima localitate care suferea asediile turcilor. Astfel regele Sigismund de Luxemburg a dat ordin sa se construiasca in jurul Bisericii un sistem de aprare fortificat, cu ziduri inalte de 12 metri si groase de 3-4 metri, inconjurate de un sant de apa adanc si de poduri care se ridicau. Fortificatia dispunea si de un sistem de aparare inedit pentru acea vreme numit „orga mortii”, fiind format din mai multe arme asezate una langa alta, cu un sistem de tragere in acelasi timp. Se spune ca fortificatia ar fi fost atacata de 50 de ori, dar niciodata cucerita de turci. In timpul asediilor oamenii din localitate se adaposteau in cele 272 de camere asezate simetric pe patru nivele. Numarul de pe usa camerelor desemna si numarul casei din localitate, fiecare camera fiind mostenita din generatie in generatie. Pe timp de pace camerele erau folosite pentru pastrarea proviziilor. In cetate, turistii pot vizita muzeul etnografic sasesc care pastreaza obiecte de cult, mobilier pictat si obiecte de ceramica.

Biserica ortodoxa „Sfintii Apostoli Petru si Pavel”  este un monument atat istoric cat si de arhitectura religioasa construit in secolul al XVIII-lea, caracterizandu-se prin elementele baroce executate in tencuiala, in care si astazi mai pot fi vazute picturile originale. Biserica este una dintre putinele biserici pictate in intregime in exterior in Tara Brasei, din care astazi mai pot fi vazute doua portiuni pictate in dreapta si stanga usilor de la intrare si o fasie ingusta aflata sub cornisa. Catapeteasma este sculptata in stil baroc tarziu cu 59 de icoane pictate, pastrate de la inceputul constructiei.  Biserica detine un patrimoniu foarte valoros reprezentat de cele 2 icoane pictate pe lemn din anul 1789, aflate astazi sub protectie de sticla, dar si o biblioteca bogata cu carti de cult foarte vechi.

Biserica fortificata nu este singurul monument inscris in Patrimoniul UNESCO din localitatea Prejmer, pe langa aceasta fiind inscrisa si Casa monument istoric de la nr.13,cu o arhitectura specifica asezarilor germane, construita in anul 1777, aflata in apropierea cetatii. Aceasta a fost construita in mai multe etape, in prima etapa construindu-se o casa de piatra cu beci si pod si o anexa pentru animale. Extinderea casei in secolul XX a dus la o degradare a structurii initiale a casei, care insa, din fericire nu a afectat aspectul traditional al casei specifice sasesti, cu fronton trapezoidal in stilul barocului austriac, cu pivnita putin ingropata si beci inalt. Arhitectura desfasurata cu fatada spre strada formeaza un ansamblu pitoresc de arhitectura vernaculara specifica stilului sasesc.

Padurea Prejmer din imprejurimea localitatii, este considerata o rezervatie forestiera si floristica prin speciile existente aici de stejar, carpen, frasin, alaturi de mlastinile din jur si izvoarele bogate, dar si de numarul mare de specii rare cum sunt lalaeaua pestrita sau garoafa de munte.

Festivaluri

Ziua Prejmerului sarbatorita pe 29 iunie, odata cu sarbatoarea Sfintilor Petru si Pavel.

Ziua Recoltei prezenta la toate localitatile din Tara Barsei, sarbatorita de obicei in octombrie, odata cu strangerea recoltei, prilej bun pentru turisti de a gusta sau cumpara din cele mai bune preparate traditionale.

Festivalul clatitelor din luna februarie, este o traditie pastrata anual, specifica anotimpului rece cand se organizeaza si o Caravana a clatitelor cu plecare din fata cetatii.

Unde te poti caza in Prejmer?

Cea mai pitoreasca alegere de cazare o reprezinta pensiunile agroturistice de 2-3 margarete care pot oferi turistilor meniuri traditionale romanesti sau sasesti, ofera posibilitatea de a gusta din productiile proprii ale gospodariilor, plimbari cu sanii trase de cai pe timpul iernii sau plimbari cu trasuri pe timpul verii, plimbari cu bicicleta, drumetii in aer liber sau pescuit sportiv intr-una din pastravariile locale.

Cum poti ajunge in Prejmer?

In Prejmer se poate ajunge pe DN10 Brasov- Buzau, sau pe DN11 Brasov-Targu Secuiesc care strabate localitatea, dar si DJ112D Tarlungeni-Prejmer-Lunca Calnicului. Cu trenul se poate ajunge pe ruta Brasov-Ciceu prin partea de Nord-Vest a localitatii, iar prin Sud pe linia ferata Brasov-Intorsura Buzaului. De asemenea exista statii de autobuz care fac  legatura cu localitatile invecinate.

Surse foto: exploringromania.ro

                     wikipedia.org

Written by