Aproape legal sau cum sa nu moara si capra vecinului

Avocata sexy si super implicata din serialul “Aproape legal”, dezamagita de sistemul judiciar american si convinsa fiind ca dreptatea nu se gaseste doar in curtea de judecata, alege cariera de mediator dand posibilitatea si publicului romanesc sa afle astfel despre aceasta profesie. Umorul si vivacitatea personajului condimenteaza actiunea informand publicul despre mediere intr-un mod dinamic si amuzant in acelasi timp.

Americanii invata si produc bani nu doar prin practica, fiind unul dintre cele mai aplicate si mai performante natii, ci si prin teorie utilizand orice mijloace media, inclusiv seriale ieftine ce ruleaza la ei si oriunde in lume.

Desi in tarile civilizate din Orient si Occident se practica din timpuri vechi metoda „win – win” medierea a fost „adusa” in Romania de catre americani prin anii 2000 dovedind inca o data ca nu degeaba au fost asteptati peste 40 – 50 de ani. La fel de bine intentionati ca atunci cand au oferit ciocolata supravietuitorilor lagarelor naziste, la fel au incercat sa ofere supravietuitorilor lagarului comunist, respectiv romanilor de rand, posibilitatea de a-si exprima dorintele si pretentiile, de a-si inteleage nevoile si de a ajunge la o intelegere satisfacatoare pentru toate partile implicate.

Medierea, fiind voluntara, trebuie sa apara cand partile sunt pregatite sa accepte ajutorul. Obisnuiti fiind dupa Revolutie cu „ajutoarele” ne-am considerat pregatiti si pentru mediere. Nefunctionand dictonul „azi in Timisoara, maine in toata tara” ardelenii fiind mai molcomi si mai chibzuiti la vorba si la procese, s-a ales Dolj-ul ca „judet pilot” si, datorita prazului si zaibarului la care au poftit americanii, dar si datorita temperamentului impulsiv, a logoreei plina de haz precum si a celebrei procesomanii oltenesti, experimentul a fost un succes total ce a condus la raspandirea rapida in intreaga tara a acestei alternative la justitie.

Conform formulei toata lumea castiga, implementarea medierii duce totodata si la castigul de tip american „timp si bani” al statului prin degrevarea instantelor de judecata de nenumaratele si interminabilele dosare, prin reducerea termenelor, prin diminuarea cheltuielilor facute pentru aceste dosare.

Bazandu-se si pe faptul ca romanilor, si ma refer la toata lumea, le place sa vorbeasca, sa comenteze, sa-si dea cu parerea despre toate subiectele posibile, medierea parea un succes garantat. Asta si pentru ca procedura chiar ofera posibilitatea participarii si a partilor neimplicate in conflict la solutionarea lui: sot, sotie, neamuri „ranite” in amorul propriu, rude afectate mai mult sau mai putin emotional, avocat, contabil, traducator, narator si purtator de pareri si impresii.

Aplicand formula castigatoare a medierii oriunde in lume tot ei, americanii, au vazut si alte beneficii ale medierii si pentru minunata noasta tara, inclusiv a aparitiei unei noi profesii cu tot ce implica ea: formatori, mediatori, profitori. S-au organizat cursuri, seminarii, conferinte. S-au scris carti. S-au format consilii si comisii, asociatii si asocieri, birouri individuale si societati civile profesionale, organizatii nationale si internationale.

Nu stiu daca mediatorii, sunt sexy si nici daca sunt plini de initiative sau amuzanti ca in serialul american amintit anterior. Stiu insa ca mediatorii romani traiesc din alte surse de venit si practica (si) alte profesii, avand astfel diferite puncte de vedere si metode in a aborda reticenta sau ignoranta justitiabililului roman.

Pentru ca, desi este reglementata legal din 2006, medierea nu este considerata o alternativa la justitie decat in materialele publicitare din salile de judecata, in discutiile din cadrul conferintelor mediatorilor sau de catre fanii serialului „Aproape legal”.

In Romania informarea este gratuita si ar fi trebuit sa fie obligatorie din octombrie 2012, dar nu este. La Judecatoria Tirgoviste cu ajutorul conducerii acesteia s-a “instaurat” un Birou de informare permanenta. In fiecare zi un alt mediator isi dedica cel putin timpul pentru a informa gratuit despre mediere. Zilnic in acel birou este un mediator dornic sa profeseze macar pentru a se convinge ca “investitia” sa nu e total inutila.

Intamplarea a facut ca in perioada cand informarea trebuia sa devina obligatorie sa fiu in acel serviciu. Stiti cate persoane s-au informat gratuit? Doua. Una despre unde este registratura, iar alta despre arhiva.

Sa inteleg ca justitiabilul roman nu are nevoie de costuri mai mici, de rezolvarea rapida a disputei, de flexibilitatea procedurii, de implicare activa, de impartialitate sau de confidentialitate?

Sa cred ca nu se cauta dreptatea ci doar razbunarea?

Suntem atat de dornici de balacareala publica sau avem nevoie de altcineva sa ne impuna solutia si sa ne spuna ce cale sa urmam?

Suntem incapabili sa intelegem, acceptam si promovam o cultura de rezolvare a conflictelor dupa formula “win-win”? La noi functioneaza doar formula “totul sau nimic”?

Cate generatii de “capra vecinului” trebuie sa mai moara?

Conflicte exista in continuare, mediatori exista, iar instantele sunt suprasaturate de dosare inca deoarece mediere nu prea exista…

Desi reglementata legal, desi introdusa ca “alternativa la justitie”, este insuficient uzitata de omul simplu, romanul de rand, supravietuitor si al mortii caprei vecinului si al caprei proprii, care isi cauta dreptatea.

“Alege medierea, ca alternativa la justitie” este sloganul justitiarului, nu al justitiabilului.