Cella Serghi- scriitoarea care iubea marea

 

Cella Serghi, scriitoare, publicista si traducatoare, a debutat cu romanul Panza de paianjen, in perioada interbelica, fiind sustinuta de scriitori faimosi ai acelei  perioade, precum Liviu Rebreanu, Camil Petrescu sau Mihail Sebastian, dar si de critica literara, care aprecia ca „ceea ce confera originalitate scrisului Cellei Serghi este viziunea realista a cartilor”.

            Cella Marcoff, cunoscuta sub pseudonimul Cella Serghi, dupa numele bunicului Serghi Marcoff, de origine bulgara, s-a nascut la Constanta, intr-o familie de dobrogeni, fapt pentru care toata viata sa va ramane atasata de farmecul tinutului natal si al marii, asa cum de altfel marturisea si ea „M-am nascut la Constanta intr-o casa de pe strada Marii si prezenta marii a avut o influenta deosebit de puternica asupra copilariei mele. Despartirea de mare, din cauza refugiului, a fost un soc, care a lasat urme adanci. M-a urmarit nostalgia marii, dorul de mare mi-a indurerat copilaria. Panza de paianjen- in mare masura autobiografica e plina de ecourile marii, de amaraciunea acelei despartiri”. Familia Cellei va locui in Constanta pana in anul 1916, fiind nevoiti sa se rufigieze in timpul razboiului in Braila si apoi in Bucuresti. Urmeaza in Bucuresti Facultatea de Drept, luandu-si licenta in anul 1931. Inca din perioada studentiei incepe sa lucreze ca secretara unui avocat.

            Se casatoreste cu inginerul Alfio Seni si apoi cu judecatorul Ion Bogdan. Practica avocatura pentru un timp destul de scurt, dar aceasta perioada o va ajuta pe Cella extrem de mult in conturarea personajelor sale, doarece in timpul acesta cunoaste diferite caractere umane.

            Sub pseudonimul Gella Marin isi incepe cariera de publicist si scriitor, trimitand ziarelor „Gazeta” si „Reporter” un numar de reportaje si cronici teatrale, care se bucura de un mare succes din partea publicului, ceea ce ii va deschide Cellei perspectiva unei cariere in literatura.

            In anul 1937 apare in „Revista fundatiilor” primul frgament din romanul „Panza de paianjen”, intitulat la inceput „Cele dintai nedumeriri”. Debutul sau literar este unul remarcabil, lucrarea fiind apreciata de Camil Petrescu si Alexandru Rosetti. Romanul in manuscris fusese citit in anul 1936 de Mihail Sebastian, care l-a recomandat lui Liviu Rebreanu. Astfel, prima opera a Cellei Serghi a fost recomandata publicului de trei mari scriitori si a aparut cu o banderola pe care scria „ Liviu Rebreanu, Camil Petrescu si Mihail Sebastian au recomandat Editurii acest roman”.

            De fapt, insusi Camil Petrescu o determinase pe Cella sa scrie, dupa cum chiar ea marturisea. Cella l-a intalnit pe Camil Petrescu intr-o dupa-amiaza, pe strandul Kiseleff, pe cand aceasta avea varsta de doar 18 ani. Se spune ca a fost dragoste la prima vedere si dupa numai cativa ani Cella cade in mrejele capriciosului si sarmantului scriitor, desi era casatorita cu un inginer. Inca de pe atunci Camil Petrescu o alinta „Moft”. Povestea celor doi se consuma destul de zbuciumat, fiind prinsa la mijloc, intre indiferenta jucata de Camil si pasiunea enorma a Cellei pentru acesta, visand la un divort de sotul ei si o casatorie cu acesta. Divortul a avut loc dar casatoria dintre cei doi niciodata. Ulterior s-a spus ca proza scrisa de aceasta ar fi fost influentata de Camil Petrescu. Cella a negat acest lucru, accentuand deosebirile, precum interesul sau marit pentru copilarie si adolescenta, teme total absente in operele lui Camil Petrescu.

            Locuieste un timp la Paris, unde isi continua activitatea literara, citind fragmente din operele sale grupului de studenti romani de acolo, fapt relatat in volumul „Mirona”, care cuprinde foarte multe elemente autobiografice.

            Dupa anul 1945, incepe sa publice articole si schite in revistele „Femeia”, „Flacara”, „Viata romaneasca”. Romanele sale sunt extrem de bine primite de public, in special publicul feminin, fiind retiparite in trei sau chiar patru editii, confirmand pentru inca o data popularitatea de care se bucura aceasta. Profunzimea cu care releva sufletul feminin face ca personajele sale sa isi gaseasca o mare audienta in randul publicului, toate eroinele sale avand un destin tulburator, dar si captivant, cu firi complexe, care urmeaza un drum deosebit in incercarile lor de a se afirma social.

            In afara de propria sa creatie literara, aceasta a fost si o buna traducatoare, alegandu-si opere pentru a le traduce cat mai apropiate de temperamentul sau artistic, precum „Va place Brahms?” de Francoise Sagan sau „Casa de hartie” de Francoise Mallet-Joris.