Fanus Neagu – O viata printre litere

Fanus Neagu sustinea ca este bogat; dar nu bogat in averi, ci bogat pentru ca a avut ocazia sa-i cunoasca pe unii dintre cei mai mari scriitori romani: Ion Barbu, Marin Preda, Ana Blandiana, Nichita Stanescu, Tudor Arghezi, Mihai Sadoveanu sau George Bacovia. Un astfel de om se poate considera norocos ca a avut ocazia sa vorbeasca cu oameni de o asemnea valoare, ca a putut sa-i cunoasca, sa invete de la ei, sa le urmareasca scrierile inca de la inceputuri ca mai apoi sa le calce pasii si sa puna pe hartie propriile ganduri.

Fanus Neagu s-a nascut la 5 aprilie 1932 in Gridistea de Sus, judetul Braila, intr-o familie de tarani si s-a remarcat prin scrierile lui; a fost povestitor, memorialist, nuvelist, romanicer si dramaturg. In plus, este celebru pentru comentariile lui sportive apreciate de atatia oameni care au iubit si iubesc fotbalul. Cand a fost intrebat de ce a renuntat la articolele sportive, Fanus Neagu a spus ca era timpul pentru aceasta schimbare; avea 70 de ani, scria despre sport de 40 de ani si credea ca la varsta lui e „indecent sa se mai amestece in galagia stadioanelor”.

Dupa ce termina cursurile Scolii de Literatura „Mihai Eminescu”, se angajeaza ca profesor suplinitor la Scoala Generala din comuna Largu din judetul Galati. A predat timp de un an pana in 1954 cand s-a inscris la Facultatea de Litere (ale carei cursuri nu le-a terminat) si s-a angajat ca redactor la „Scanteia Tineretului”. In acelasi an debuteaza cu povestirea „Dusman cu Lumea” in revista „Tanarul scriitor”. Fanus Neagu este cunoscut pentru scrierile lui in proza si intr-un interviu era intrebat de Marius Tuca de ce nu a scris si poezie, observand cat de liric este. El i-a spus ca Nichita Stanescu s-a oferit sa-i puna „metaforele in versuri”, insa nu a apucat. Cel care a reusit sa faca acest lucru a fost Mircea Micu, care a scos o carte tocmita din metaforele din cronicile sportive ale scriitorului atunci cand acesta a implinit 70 de ani.

Urmatoarele povestiri si romane, „Somnul de la amiaza”, „Dincole de nisipuri”, „Vara buimaca” si multe altele sunt doar o dovada a talentului scriitoresc al lui Fanus Neagu. In 1977 i se joaca si prima opera pe scena Teatrului Nottara, „Scoica de lemn”, urmata de „Echipa de zgomote”, „Oleile”, „Casa de la miezul noptii” si „Paiata soseste la timp”, toate avand acel ceva pentru a putea fi puse in scena. Pentru operele sale a primit distinctii din partea Uniunii Scriitorilor si a luat premii pentru „Cantonul parasit”, „Echipa de zgomote” sau „Casa de la miezul noptii”. Talentul sau nu poate fi comentat, dar el nu-l considera ceva extraordinar; spunea ca „scriitorul fara talent e o aberatie”, asta insemnand ca un scriitor nu poate fi numit astfel daca nu are talent. Chiar daca scrierile s-au schimbat, chiar daca alte subiecte sunt abordate in operele secolului XXI, singura arma pe care o are omul pentru a ajunge scriitor este talentul.

In ceea ce priveste activitatea profesionala a scriitorului putem spune ca este de invidiat. Intre 1993 si 1996 a fost director al Teatrului National din Bucuresti, din 1993 devine membru corespondent al Academiei Romane, iar din 2001 devine membru titular al Academiei Romane si director al cotidianului „Cronica Romana”. In tot acest timp a scris si a invatat de la marii scriitori romani ai secolului XX, pe care si-i i-a facut si prieteni. De altfel, el spunea ca mereu vorbeste de prietenii lui, ca este un om care nu stie sa-si faca dusmani si care regreta ca a fost certat cu Marin Preda si ca nu a putut sa se impace cu el pentru ca moartea acestuia a fost brusca.

Fanus Neagu a murit pe 24 mai 2011 la Spitalul Elias din Bucuresti dupa o lupta indelungata cu cancerul la prostata. Desi era bolnav a stiut mereu cum sa ocoleasca acest lucru in discutii, cum sa aduca literatura pe primul plan si cum sa se bucure de orele, zilele, lunile pe care le mai avea de trait.