Tim Burton creatorul unui univers gotic

Timothy William Burton este un regizor american despre care se poate spune ca se mandreste cu unicitatea filmelor sale si maniera sa unica de a construi personaje memorabile. Orice cinefil poate recunoaste cu usurinta, dupa primele cadre, un film semnat de Tim Burton, iar daca filmul il are in distributie si pe actorul Johnny Depp, atunci nu mai este nicio urma de indoiala ca filmul apartine regizorului american.

Fiind o fire creativa, de mic copil a fost pasionat de desen, pasiune care s-a rasfrant mai tarziu si in cariera sa. Personajul Edward Maini-de-foarfece a fost inspirat dintr-un desen pe care acesta il crease in adolescenta, pe care l-a descris ca o personalitate talentata si sensibila, dar neinteleasa de cei din jurul sau. Avand o adolescenta dificila, el insusi un tanar retras, greu de inteles de cei din jur, era pasionat de filmele horror si in special de actorul Vincent Price, caruia ii dedica in anul 1982, filmul de animatie „Vincent”, cu o durata de sase minute, alb-negru, ce infatiseaza un baietel care il are ca idol pe Vincent Price.

 Dupa terminarea liceului primeste o bursa Disney pentru California Institute of the Arts, unde studiaza crearea personajelor animate timp de trei ani. Prima sa slujba pe care a avut-o in domeniul animatiei a fost ca desenator.

Desi a fost considerat de multi un regizor fara prea mult talent, dupa o lunga perioada petrecuta fara succes la casa de productie Disney, realizeaza in anul 1985, filmul „Marea aventura a lui Pee-Wee”, cu un buget total estimat la 7 milioane de dolari, dar cu incasari care au depasit suma de 40 milioane de dolari.

In ceea ce priveste personajele create de Burton, se spune ca acestea cauta absolutul, oricare ar fi acesta, toate imprumutand elemente ale personalitatii creatorului lor. Personajele sale apartin de un univers gotic, fantastic, in care se reflecta foarte bine impresionismul german. Trebuie mentionat faptul ca majoritatea filmelor lui Burton au o voce povestitoare, care introduce publicul in atmosfera de poveste. Dar acest element specific povestitlor si basmelor nu este unic, fiind completat de morala filmului pe care o transmite privitorilor sai, transformand toate conotatiile si simbolurile intalnite in filmele sale, intr-un fel de cod al vietii.

Viziunea indrazneata, umorul negru si parodierea unor caractere umane sunt cel mai bine puse in valoare de catre actorul Johnny Depp, cu care Burton a lucrat exclusiv in ultimii ani. Fie ca vorbim despre „Edward Maini-de-foarfece”, „Charlie si fabrica de ciocolata” , ”Legenda calaretului fara cap” sau ”Sweenie Todd- barbierul diabolic de pe strada Fleet”, cei doi reprezinta relatia perfecta dintre regizor si actor, Burton, care creaza personajul si Depp care il intruchipeaza fara cusur, pornind de la fizionomie si terminand cu grimasele psihotice ale acestuia.

Un element foarte important in filmele lui Burton este muzica, creata de muzicianul Daniel Elfmann, care are o contributie majora la construirea identitatii universului in care se va petrece actiunea filmului.

Tim Burton, prin maniera sa unica de a-si realiza filmele, ramane unul dintre cei mai cunoscuti regizori, nominalizat in repetate randuri la premiile Oscar si Globurile de Aur, avand onoare de a fi presedinte in anul 2010, al juriului Festivalului de Film de la Cannes.

Filmografie:

Monsterpocalypse (2013)

Dark Shadows / Umbre intunecate (2012)

Frankenweenie (2012)

Alice in Wonderland / Alice in Tara Minunilor (2010) 

Sweeney Todd: the Demon Barber of Fleet Street / Sweeney Todd: Barbierul diabolic din Fleet Street (2007) 

Cinema16: American Short Films (2006)

Charlie and the Chocolate Factory / Charlie si Fabrica de Ciocolata (2005) 

Tim Burton's Corpse Bride / Mireasa Moarta (2005) 

Big Fish / Pestele cel mare (2003) 

Planet of the Apes / Planeta maimutelor (2001) 

The World of Stainboy (2000)

Sleepy Hollow / Legenda calaretului fara cap (1999) 

Mars Attacks! / Atacul martienilor! (1996) 

Ed Wood (1994) 

Batman Returns / Batman se intoarce (1992) 

Edward Scissorhands / Edward Maini-de-foarfece (1990) 

Batman (1989) 

Beetlejuice (1989)

Beetlejuice / Viata de stafie (1988) 

Pee-Wee's Big Adventure / Aventurile lui Pee-Wee (1985)

Frankenweenie (1984)

Hansel and Gretel /II (1982)

Luau (1982)

Vincent (1982)

Written by