Cutia cu nasturi – intriga unui roman politist

Romanul politist Cutia cu nasturi, scris de Rodica Ojog-Brasoveanu si aparut la Editura Nemira este un roman cu o intriga misterioasa, alert, care te face sa nu il lasi din mana pana ce nu descoperi adevarul care se ascunde in spatele crimei.

            Firul actiunii se desfasoara pe doua planuri: cel al lui Manole Paulian, care rememoreaza fapte si intamplari din trecut, fiind totodata martor la deciziile luate de fiul sau, Dinu Paulian, dar si cel prin care sunt explicate alegerile acestuia; cel de al doilea plan este cel al cuplului Dinu si Gigeta Paulian.

            Fiecare nasture din cutia pe care o detine Manole Paulian reprezinta un mod de a introduce cititorul intr-o amintire sau o intamplare pe care Manole a trait-o sau a fost martor la ea: nunta sa, nunta fiului sau, copilaria sa, dar si adevaratele motive care stau in spatele casatoriei fiului sau, acestea fiind justificari certe ale deciziei finale pe care o va lua Dinu Paulian.

            Actiunea se desfasoara pe parcursul a doua zile, incepand de duminica la pranz, odata cu plecarea cuplului Gigeta- Dinu, impreuna cu fiul lor, Crisan la casa de vacanta a familiei Diamandescu, unde este descoperita povestea adulterina dintre Dinu si Dora, o alta prietena de familie casatorita la randul ei. Firul actiunii se continua cu intentarea divortului de catre Dinu a doua zi dimineata, cearta dintre Dinu si Gigeta si apoi Gigeta si Manole, amenintarile Gigetei care nu cruta pe nimeni si in final moartea misterioasa a Gigetei in cursul noptii.

            Desi la inceput cititorul este martor la o scena normala de familie, pe parcursul cartii ies la iveala motivele ciudate aflate in spatele acestei casatorii intre Dinu, un barbat caracterizat cu o fire slaba si Gigeta, o femeie care se pune mereu pe sine pe primul loc, capabila sa raneasca sentimentele celor din jur print atitudinea ei egoista si tiranica, total opusa Dorei.

            Personajele romanului sunt construite din trairi umane, din reactii si comportamente in diferite momente, dar si din sentimente contradictorii.

            Misterul creste spre finalul cartii odata cu aparitia in pasaje scurte a unei voci exterioare, probabil a celui care ancheteaza crima, care nu poate sa identifice criminalul, deoarece toti par a spune adevarul. Adevaratul criminal este dezvaluit de autoare in ultima pagina a romanului, culminand cu plecarea acestuia din tara si scena din aeroport.

Written by