Aimee

– Ce faci aici?

– Te asteptam…

O intoarce spre el si o saruta. Patimas. Ii striveste buzele de parca ar vrea sa ii patruda in sange. O iubeste. In felul lui cuminte, de copil. Deschide usa cu miscari stangace si o impinge usor in camera ei. O ridica in brate si o aseaza pe patul nefacut. Ii zambeste in felul ei caracteristic. Vocea ei strapunge tacerea. Sa faci intuneric… trei cuvinte care plutesc in aer si il incarca cu o energie nefireasca. De parca urmeaza sa se intample ceva… altfel. A fost prima fata pe care a vazut-o goala. In casa parintilor ei din suburbii. Incrucisandu-si bratele si-a tras dintr-o singura miscare rochia de vara peste cap. N-avea sutien pe dedesubt. S-a ridicat si s-a asezat pe marginea patului. Si-a saltat fundul alb si si-a tras lenjeria inca si mai alba peste genunchi. Le-a facut vant cu piciorul si si-a intins bratele spre el. Gol pusca, a spus ceva amuzant, dar tremura ca trestia-n vant. Habar nu avea ce sa faca. Stia doar ca tot ce isi doreste in clipa aia e sa ingenuncheze in fata ei si sa-I explice… Sa inteleaga cat de tare o adora. A fost cu siguranta vina lui. Era prea timid.

Cativa ani mai tarziu. Un local elegant, putin cam intunescos. Apasa clanta ruginita si paseste inauntru. Impartit in boxe tapitate cu catifea violeta pe partile laterale si masute mici, luminate cu lampi de abajur de jur imprejurul barului. Tipic anilor ’20. Alege o masa ferita si se aseaza. O chelnerita durdulie se apropie repede si il intreaba:

–         Ti-e sete?

–         Sigur. Adu-mi o cafea si o apa minerala te rog.

Cu gesturi lente se lasa pe speteaza scaunului. Scoate din geanta neagra de piele un laptop si-l aseaza pe masa din fata lui. Deschide documentul inceput cu o seara inainte si isi trosneste degetele. Chelnerita se apropie si ii serveste comanda.

Apuca ceasca de cafea si soarbe cu sete. Cearcanele negre, pecete ale noptilor nedormite, ii multumesc tacit in lumina spalacita a barului. Isi rezeama barbia in podul palmei si lasa o raza jucausa sa-i lumineze jumatate de chip. Fata lui radiaza o seninatate perfecta. Parca ar fi fericit, asa cum doar un copil poate fi fericit. Momentele astea sunt atat de scurte incat deseori se intreaba daca nu cumva sunt doar in imaginatia lui. Se uita pe masa. Telefonul ii vibreaza scurt. E ciudat cat de repede isi pot schimba expresia oamenii. Se spune ca e imposibil sa citesti gandurile cuiva. Asa se spune, dar realitate e alta. Fetele sunt ca suprafata marii. Se modifica in permanenta sub influenta unor curenti de mare adancime, invizibili.

Raspunde. Alo? Da. Sunt aici. Intarzii? Cat? Jumatate de ora? E OK. Te astept.

In clipa asta seamana cu un aparat de fotografiat. Inregistreaza, dar nimeni si nimic nu se apropie de el, nu iese in fata; nici un gest nici o expresie uimita a unui chip nu razbate din ansamblu pentru a-l atinge. Decorul, cladirile si strazile din spatele geamului de sticla exista intr-un oras in care a fost dar nu va mai ajunge vreodata. E un oras fara culori. Ca o fotografie in miscare. Te uiti captivat dar nu vezi nimic cu adevarat. Pentru ca ce vede acolo nu mai exista. Multumeste. Pentru ca inca are urme impregnate in memorie. Fara memorie nu poti decat sa privesti in gol. Fara memorie… o noapte adanca in care amintirile sunt candele care se sting odata cu trecerea vremii. In care trecutul e o tara straina in care se fac altfel lucrurile. In care stii ca tot ceea ce ajunge in minte trece mai intai prin simturi. In care ritmul era mai lent iar el era mai iute. Ar insemna sa privesti cum ruinele amintirilor se decojesc agonic de pe peretii reci ai sufletului, cum in caderea lor trista agata sperantele ucise, lacrimile uscate si singuratatile nerostite. Fara amintiri realitatea aluneca prin tine fara sa lase vreo urma care sa tradeze ca ar fi fost acolo. Inchide ochii si scutura usor din cap pret de cateva secunde…

Usa localului se deschide usor. O boare de aer cald se strecoara in spatele ei. Aimee. Se uita usor dezorientata in jur cautandu-l pe David din priviri. Acesta se intoarce si privind pe dupa umar simte ca timpul se dilata. Nimeni si nimic nu se mai misca firesc in incaparea in care se afla. Se uita fascinat cum isi desprinde mana de clanta usii si aluneca usor inspre el. Vede dar priveste in acelasi timp cu ochii mintii. Un singur lucru i-a ramas in amintire: cum el si ea se uitau unul la altul chiar si dupa ce terminasera de mult de vorbit. Scena aia avea ceva extrem de obscen si incitant. S-au cufundat unul in ochii celuilalt. Dragoste la prima vedere. Asa se spune. In realitate, fiecare dintre cei doi vroia sa afle intr-o singura clipa totul despre viata celuilalt. Faptul ca el nu o cunoscuse inainte de seara aia, ca ii ignorase existenta, i s-a parut dintr-o data insuportabil.

–         Buna David.

Revine in prezent cu o viteza ametitoare. Se ridica in picioare si ii trage scaunul. Isi aminteste, in treacat, sfatului parintelui sau care-i spunea ca trebuie sa-ti pastrezi manierele indiferent de incarcatura situatiei.

–         Buna. Ce faci? Te rog ia loc. Vrei sa bei ceva?

–         Multumesc. Nu e nevoie. Nu stau mult.

–         Cum adica? Ce inseamna asta?

Ochii ii aluneca pe masa. Priveste mana fetei din fata lui si cuvintele i se opresc in gat. Un inel auriu sclipeste pe inelarul mainii stangi. Buimacit incearca sa-si revina in simtiri. Inima ii bate cu putere…

 

–          E ceea ce cred eu ca este? Spune indereptandu-si degetul aratator catre mana ei.

–        Matei a rezolvat toate cele necesare. Maine dimineata plecam. Te rog sa nu-ti pierzi cumpatul. Te rog sa intelegi. Ca decizia careia ii dau curs nu ma face sa te iubesc mai putin. E ceea ce trebuie sa fac acum si tu trebuie sa intelegi asta!

Mintea ii e amortita. Gandurile se incapataneaza sa capete contur. Ar vrea sa-o intrebe. Dar cu ce rost? Priveste cu ochi goi cum Aimee pluteste din scaun. Se apropie de el. Se apleaca si il saruta pe obraz. Lung. O eternitate. Ii simte parfumul usor dulceag si ar vrea sa o stranga in brate. Lacrimile ii umplu ochii. Te rog! Stai! Nu pleca! Prea tarziu. Fraze sparte i se opresc pe buze. Se spune ca barbatii, poate datorita egoului lor asa zis “superior”, se dau dragostei cu prudenta, pastrand rezerve pentru sine si mentinandu-si macar partial echilibrul. Pe cand femeile, atunci cand iubesc, se daruiesc integral mistuindu-se in asa fel incat nu ramane decat o umbra a celor ce au fost. Asa se spune, dar realitatea e de fapt alta. Sub pojghita vietii unui barbat indragostit colcaie o alta. In care toate timpurile, numele si locurile se invalmasesc. Iar ei ca identitati separate inceteaza sa mai existe.

Priveste in gol. Se simte obosit. O ceata nefireasca umple camera. Un torent de ganduri ii umple mintea. Senzatia ii e familiara. Mai tarziu, nu o sa isi aminteasca decat un fel de febra, o dogoare launtrica, care transforma totul in ceva special. Chiar si cele mai banale lucruri pe langa care au trecut impreuna. Pe care le-au privit impreuna. Despre care au discutat. O casa, o firma, o scoala, un stol de grauri ce se ridica brusc dintr-o parloaga. Dorinta nespusa de a absorbi tot ce ea privea, de a nu uita nimic. Nu o sa revina niciodata la locurile prin care a trecut inainte. Nu vrea sa riste sa inabuse tocmai aceea dogoare, miezul amintirilor.