Dialogul surzilor (sau Romania zilnica)

 

Trenul sta sa plece.
Trei minute si o ia din loc.
Barbatul alearga peronul, balanganindu-si servieta si cordonul trenciului. Urcand scarile ultimului vagon, e uimit mai mult de sudalmele pe care le-a descoperit in el in ultimele secunde, decat de faptul ca a prins trenul.
Respira greu. Incearca sa-si slabeasca stransura cravatei. Nimic. Ofteaza. Tot nimic. Trage usa compartimentului – “E liber?” – si se aseaza. In coltul din celalalt capat, pe bancheta opusa, unul mai durduliu isi zdrumica straturile de grasime de la smucitura trenului. A plecat.

–          Unde mergeti, pardon?

–          Pardon?

–          Da, pardon?

–          Nu, nu, pardon – adica n-am inteles ce ati spus.

–          Zic unde mergeti?

–          Focsani.

–          Aha.

…                                                                                        

–          Dvs?

–          Pardon?

–          Spun dvs?

–          Nu, nu, c-am inteles.

–          A.

Imaginile de partea cealalta a geamului fug si nu prea. Tren vechi, sine anemice.

–          Deci? Unde?

–          Ce unde?

–          Unde… mergeti?

–          Buzau.

–          Aa. Dragut oras, l-am vazut de vreo doua ori.

–          Ce oras?

–          Buzaul.

–          Ce-i cu el?

–          Pai acolo mergeti.

–          De ce?

–          Pai dvs. mi-ati spus.

–          Ca ce?

… Barbatul isi mai slabeste putin stransoarea cravatei, incepe sa-l ia cu cald de jos.

–          Ca mergeti acolo?

–          Unde?

–          La… Buzau.

–          Frumos oras, da.

–          Pai asta zic si eu!!!!

Domnul se ridica sa-si dea jos trenciul. Respira adanc si zgomotos.

–          Frig afara?

–          Pard… Ce ziceti?

–          Frig… e frig afara?, zice dolofanul impungand aerul cu capul spre trenciul omului.

Barbatul se blocheaza cateva secunde, cu o mana inca nescoasa din haina. Plimba ochii prin compartiment, pe sus, pe jos, incercand parca sa prinda un fir nevazut si elementar.

–          Dvs. nu ati venit tot de afara?

–          Unde sa vin?

–          In tren…

–          A, credeam ca la Buzau. Ba da, de afara.

–          Si atunci de ce intrebati daca e frig?

–          Curios.

Ambii se intorc spre geam, unul – disperat sa elimine penibilul situatiei, altul – parca incercand astfel sa-si dea seama daca totusi e frig dincolo de geam.

–          Si, e frig?, reia grasu’ ideea, cu fata schimonosita privind pe geam, parca nedumerit de temperaturile din noiembrie tarziu.

–          Da… e. Totusi, parca e cam exagerata pentru perioada asta a anului. Ma asteptam sa avem o mai bu…

–          Ce e?

–          Ce e… ce?

–          Exagerata.

–          … Vremea. E frig.

–          Normal ca-i frig. E noiembrie., spune grasanul cu un strop de aroganta in glas.

Barbatul se gandeste – in timp ce-si duce mana la cravata – ca ar fi mai simplu daca si-ar strange-o pan-ar lesina. Macar pana dupa Buzau.

Nasul vine si trece.
Trenul arunca kilometrii cu sutele de metri. Tren vechi, sine si nu prea.

Vine Buzaul. Trece Buzaul.
Barbatul se uita uimit la grasunul din celalalt capat al compartimentului. L-ar intreba si nu prea. Ar redeschide discutia, si totusi…
Omul se uita linistit la ultimii metri de gara, Buzaul a trecut.

–          Buzaul.

–          Pardon?

–          Buzaul… A… ala era Buzaul.

–          Da, frumos oras.

–          Pai?

–          Pai ce?

–          Nu ziceati ca aici coborati?

–          A, nu!

–          Pai cum?

–          Pai asa?

–          Cum asa?

–          Am gresit trenul.

… Barbatul se gandea la vanzarea industriala pe care o s-o faca primei farmacii din Focsani. Diazepam, xanax, poate ceva tranchilizant pentru cai.

–          Cum, dom’le, ai gresit trenul?

–          Cifrele.

–          Care cifre?

–          De la liniile din gara.

–          ?

–          In loc de Bucuresti Basarab, am inteles linia 11.

–          ???

–          Stiu, nici mie nu-mi vine a crede, si-l incearca un ras sincer.

–          Cum, omule?

–          Asa.

–          Pai, si?

–          Si ce?

–          De ce n-ai coborat in prima statie. La… la, asta, la Ploiesti?

–          Pff, urat oras!

–          !!??…

–          Daca tot m-am urcat, am zis sa-i dau pan’ la capat. Unde-i capatul?

–          … Suceava…

–          Aaa, bun. Superba urbe!

–          Pai si… matale unde mergeai, initial. Adica, din Basarab?

–          Depinde ce prindeam.

–          CUM??!!

–          Da, Urziceni, Ramnicu’, Titu…

–          Cum vine asta, amice?

–          Craiova poate, Faurei. Ce sa vina?

–          Treaba asta. N-ai o destinatie?

–          Da’ cine are?, si cu o mimica ludica isi trage gulerul jachetei si isi ia in primire peticul lui de geam.

Se apropie usor-usor Ramnicu-Sarat. Usor-usor. Tren vechi, sine cand si cand.