ROMANIA intre Sarbatoare si Dezonoare

 

ROMANIA, intre Sarbatoare si Dezonoare

Se implinesc astazi 419 ani de cand Mihai Viteazul a fost uns „Domn al Tarii Romanesti, al Ardealului si a toata Tara Moldovei” , infaptuind astfel visul de secole al unei natiuni. A lasat urmasilor o grea mostenire din care si astazi, dupa mai bine de patru sute de ani,  se infrupta cu nesat aceleasi imperii.

Si noi suntem un Imperiu ! Un Imperiu de Inteligenta care hraneste nesatula Europa si care astazi ar putea primi numele de Imperiul Roman de Limba Germana. Altadata a fost de Limba Rusa, Turca . . . 

Totusi ieri, 26 mai 2019, in pre-ziua Maretei Aniversari,  am avut senzatia ca putem renaste.

Au fost, in acea sectie de votare, multe persoane cu funcții insa singura personalitate a fost tot un Mihai. Nu intamplator, născut în aceeași zi în care s-a stins bunicul sau, Mihai ii moștenește determinarea și ma asigură, in fiecare zi, ca nici un efort nu este prea mare pentru al lui viitor.

Aceasta fotografie (realizata de Octav Ganea, inspiratul fotoreporter al Digi 24) a făcut înconjurul lumii și, cu siguranță, este reprezentativă pentru mesajul pe care noi îl transmitem celor care s-au dovedit iresponsabili.

Mai mult, efectul reactiei noastre nu a intarziat sa apara. Astazi s-a petrecut o minune : SCHIMBAREA LA FATA  . . . a celor care ne-au sfidat in ultimii ani. Ranjetul lor a fost inlocuit de un zambet vizibil sugrumat de surprinderea pe care o poti citi doar pe fata unuia care :

  1. te-a desconsiderat de la adapostul functiei in care a prosperat sustinut de o gloata de asistati social, semianalfa(beti) si cu creierii aburiti de pomenile electorale finantate de personajele obscure care administreaza iresponsabil imensele suprafete agricole, forestiere si bogate in minereuri ale Romaniei;
  2. a avut mereu in vedere adoptarea unor masuri legislative menite sa acopere, sa disculpe si sa amnistieze gravele incalcari ale principiilor de bun simt si corectitudine sociala pe baza carora se fundamenteaza orice act normativ.

Actiunile incadrate in cele doua puncte detaliate mai sus au dezarmat Romania, i-au distrus Sanatatea, Educatia si Cultura si, nu in ultimul rand, Economia bazata acum pe consumul finantat prin conducta imprumuturilor externe.

Traim in tara lui “Ieftin si Bun”, un taram al fagaduintei pentru aparatul bugetar aflat in continua cretere si in sanul caruia multi absolventi ai fabricilor de displome isi cauta linistea. Creierele, din pacate, pleaca din tara, fapt relevant de numarul mare al celor din diaspora care s-au revoltat in fata proastei organizari a sectiilor de votare din afara tarii, iar antreprenorilor de toate varstele le revine sarcina FUNDAMENTALA de a sprijini aceasta pseudo-economie in care sunt favorizate scurgerile multinationale.  

Poate ca nu au fost suficienti de puternici pentru a rezista amplelor tentatii financiare la care au fost supusi de catre “partenerii” externi ?  Poate ca nici noi nu am fost suficient de abili in a ne organiza si reactiona pe masura greselilor care au afundat Romania in disperare ? Oricare ar fi vinovatul, concluzia mea este una : avem nevoie de servicii apolitice care sa actioneze in spiritul Constitutiei ! . . . deoarece, cu siguranta, cei pe care i-am platit in toti acesti ani pentru a ne asigura linistea sociala, prin masuri de preventie, identificare si interventie ferma impotriva actiunilor de tradare a intereselor nationale, nu si-au facut datoria. In consecinta, au fost recompensati cu “indemnizatii” speciale.

De astazi, fara ranchiuna caracteristica celor lipsiti de empatie, va invit sa luati fiecare decizie gandindu-va nu doar la Mihai ci la toti copiii Romaniei ca si cum ar fi ai vostri.

 Va multumesc pentru ca ati parcurs aceste randuri si, daca va aduce un plus de liniste, puteti trimite acest mesaj tuturor celor care conteaza pentru voi.

 

Cu drag,

Ciprian – Andrei HOGAS