Celda 211

 

Un om, inainte sa-ti fie lider, e propriul lider.
Mai cade o prejudecata. Cand auzeam de cinematografia spaniola, auzeam telenovele. Pana la Celda 211. Adica Celula 211. Adica o splendoare de arta spaniola, intr-un film curajos, ceva ce stabii de la Hollywood ar trebui sa vada cu pixul si foaia in maini si cu o atentie de parca viata lor ar depinde de asta.
Povestea si ideea filmului astuia sunt doua elemente total diferite. Prima prezinta o inchisoare spaniola in plina revolta a detinutilor si un gardian proaspat sosit, prins in mijlocul razvratirii. Reusind sa-si intre in rolul de puscarias, Juan Oliver (Alberto Ammann) e aruncat fara voia lui intr-o lume pe care trebuia sa o asigure izolata de restul societatii. Si castiga imediat simpatia liderului inchisorii, MalamadreMama Rea (Luis Tosar).
In schimb ideea filmului este exact despre asta – insusirea de lider. Ce fac Luis Tosar si Alberto Ammann e o puternica lectie de sociologie. Adica raporturile dintre ei exprima exact societatea noastra, ceva mai brutala in forma, similitudine una la una in fond.
Veti recunoaste – unii dintre voi – ideea din Ferma Animalelor a lui George Orwell in ideea din Celda 211. In inchisoare toti sunt egali, vreo trei-patru mai egali decat ceilalti.
Ce face regizorul Daniel Monzon e, practic, ca ia conceptul de societate civilizata, il scutura bine si… face Celda 211. Fara “te rog”, “multumesc”, “ce bine-ti sta”, zambete parsive si toate celelalte trasaturi ale “omului educat”. Natura bruta. Sincera.
O adaptare dupa romanul omonim al lui Francisco Perez Gandul, Celda 211 are momente de intensitate sufocanta, inteligent construite cu pasiune latina prin cadre, sunete, replici si mai ales lipsa de replici.
Si in final veti intelege de ce un om e cu atat mai slab cu cat e mai puternic, de ce un om e inalt moral pana la pretul potrivit si de ce un om e, inainte sa-ti fie lider, propriul lider.

FOTO: www.flickr.com