Recenzie- Se7en

Cand pornesti un film cu o distributie bazata pe Morgan Freeman, cu un Brad Pitt inca necliseizat si un personaj negativ adus la viata de Kevin Spacey, e destul de greu controlezi ce urmeaza. Emotii, spontaneitate, complexitate, patos si crud – prin asta se identifica “Seven-ul” regizat de David Fincher.
    Filmul este sfidator de “rece” si nestilizat, in sensul ideii si a mesajului din substrat. Cu siguranta, “Seven” va dezgusta persoanele care se raporteaza central la prejudecati. Nu e un film pentru cei “ingusti” la minte, categoric.
Desi, evidentul din cele aproximativ 125 de minute in care ruleaza pelicula poate fi catalogat drept un stereotip prafuit si fad – doi detectivi, unul tanar si incitat de munca de detectiv si celalalt, lupul batran si singuratic, meticulos si calm, fac echipa pentru a prinde un criminal in serie ce are o fixatie bolnavicioasa asupra celor sapte pacate capitale – aceasta creatie cinematografica intarata la mult mai mult de atat pe cine are rabdarea sa desfaca povestea si sa o repuna la loc, cap la cap.    
   Kevin Spacey – in rolul lui John Doe – impune un rol tulburator si intareste ideea ca doar daca, intr-adevar, crezi in ceea ce faci iti vei multumi sinele, chiar daca ceea ce faci se numesc sapte crime dezarmant de dure, chiar si pentru “unul care le-a vazut pe toate” ca locotenentul Somerset (Morgan Freeman).
   Sapte crime, despre care vom afla din desfasurarea actiunii ca necesita foarte multa imaginatie si cultura pentru a putea deveni, pas cu pas, cifra in jurul careia evolueaza filmul si care ii aduce pe cei doi detectivi intr-un “mental no-mana’s-land”.
  Lacomia, avaritia, lenea, desfraul sunt primele patru pacate capitale ce fundamenteaza patru crime care zguduie un oras incercat din greu, un oras inchis mereu un cenusiu, ploios si strain, care ajunge sa instraineze si sa debusoleze pana si cea mai echilibrata minte. Ultimele trei pacate – invidia, furia si trufia – mocnesc in triunghiul final al filmului, cu detectivul Mills (Brad Pitt) si John Doe intr-o alternanta si un schimb continue de furie si trufie, cu invidia asumata si acceptata de Doe si Somersetaruncat in deriva de punctul culminant atins cu o cutie-surpriza.
Sapte pacate capitale, sapte moduri de a muri, sapte catalizatoare emotionale pentru un film fara menajamente, un film facut pentru a simti in timp ce ruleaza si a gandi dupa ce se termina.
Consolidat cu o coloana sonorade exceptie, “Se7en” este – asa cum spune si intro-ul musical – “You get me closer to God!” – o experienta cu providenta, detasata de superstitii si traditii: natura umana si demonii ei.