Unghii si manichiura

La fel ca si parul, unghiile sunt un apendice al pielii, ce se dezvolta la capatul ultimelor falange de la maini si picioare dintr-o proteina solidificata numita cheratina. In evolutia mamiferelor, ele reprezinta o nota distinctiva a primatelor, inlocuind ghearele, care nu erau potrivite pentru prins si apucat.

De altfel, unghiile sunt un dat genetic. Nu doar existenta lor, ci si forma si rezistenta depind de bagajul genetic stabilit inca dinainte de a ne naste. Alte cateva elemente nu le putem influenta, ca de exemplu ritmul de crestere. La maini acesta este mai alert, de 3-5 mm pe luna, in timp ce la picioare este de doar 1,6 mm. Unghiile copiilor cresc mai repede decat ale adultilor, ale barbatilor mai repede decat al femeilor, vara mai mult decat in alt anotimp.

Ceea ce putem face este sa invatam sa “citim” unghiile si sa le ingrijim corespunzator. Desi, contrar credintei larg raspandite, petele albe nu semnaleaza lipsa de calciu, ci sunt semne ale unei traume anterioare, exista numeroase semne si avertismente pe care unghiile ni le dau in legatura cu starea noastra de sanatate. O tenta predominant alba semnaleaza probleme la ficat, unghia jumatate alba si jumatate roz este rezultatul unor afectiuni ale rinichilor, cele prea rosii indica probleme cu inima, iar cele sterse sunt semn de anemie.

O buna ingrijire a unghiilor ne poate feri de multe probleme. Le putem ajuta sa fie frumoase si puternice avand grija ca organismul nostru sa beneficieze de toate vitaminele necesare. In cazul aparitiei unor ciuperci trebuie actionat rapid, urmand un tratament recomandat de medicul dermatolog. Lacul protector, crema hidratanta si utilizarea manusilor impotriva agentilor chimici din produsele de curatat sunt cateva metode simple de aparare.

Mai exista un pericol pentru unghii: insasi dorinta noastra de a le infrumuseta si a le transforma intr-un accesoriu. Este bine sa evitam excesele, lasand din cand in cand pauza intre manichiuri pentru ca unghiile sa poata respira. De asemeni, este necesara o minima precautie in utilizarea diverselor produse auxiliare, de exemplu acetona sau agentii de lipire folositi la aplicarea unghiilor false sau a diverselor accesorii – strasuri, aplicatii etc.

Ceea ce nu inseamna ca nu putem sa ne infrumusetam unghiile. Ele sunt si au fost dintotdeauna o metoda de a completa sau a scoate in evidenta o tinuta, iar in ultimii ani s-au inventat tot mai multe efecte si accesorii. Cea mai noua gaselnita este a unor japonezi, acestia au inventat niste aplicatii de mici dimensiuni care lipite pe unghii lumineaza in momentul in care posesoarea foloseste telefonul mobil datorita unor mini-senzori incorporati. Cu ajutorul unor aplicatii descarcate pe telefon, pot lumina si atunci cand telefonul se descarca sau suna – asta probabil pentru ca nimeni sa nu spuna ca nu exista si o utilitate practica.