Victor Ciutacu: Au fost momente cu un copil de trei luni, bani de doua kile jumate de cartofi si doua paini

Il cunoastem pe Victor Ciutacu. Tipul al dracu’ de la Jurnalul National si de la Antena 3, ziaristul care a ajuns o vedeta a presei romanesti, admirat de unii, detestat de multi – un tip care s-a dezvaluit intr-un interviu pentru National Magazin: natural, echilibrat; om inainte de toate.

Presa – oglinda a actualitatii: “Pe foamea asta e foarte greu sa mai ai coloana vertebrala”

National Magazin: Sunteti nascut in Sinaia, insa ati terminat Politehnica in Bucuresti, la sectia “Mecanica – utilaj tehnologic pentru industria chimica”. Este un curent prin mediul universitar conform caruia presa mai poate creste in calitate doar cu ajutorul studentilor specializati in facultatea de jurnalism. Credeti ca e adevarat?
Victor Ciutacu: Eu n-am intalnit niciun ziarist care sa fi facut performanta in Romania si care sa aiba facultatea de jurnalism. Cel putin dupa Revolutie. Da’ poate nu-s eu suficient de bine informat. Imensa majoritate a ziaristilor despre care conventia sociala spune ca au facut treaba in media nu sunt absolventi de jurnalism. Sunt absolventi de politehnica, de filologie, mai putin de jurnalism. Daca il luam pe Cristian Tudor Popescu drept un pisc, e inginer. Dar asta nu inseamna ca absolventii de jurnalism n-ar putea face treaba buna, insa nu i-am intalnit eu.
Dar asta cu lectiile de jurnalism mai usor, pentru ca deocamdata performanta in ziaristica e relativ cuantificabila in Romania si, momentan, noi suntem aia pe val. Nu stiu cat o sa mai dureze, dar deocamdata…

NM: Intr-un interviu ati spus ca au apus vremurile cand presa se facea cu incrancenare si pasiune. Chiar ati dat un exemplu ca ati fi vrut sa aveti un tanar care sa nu faca mofturi la munca – “vreau masina de serviciu” etc. Cum vedeti lucrurile acum?
VC: Ehe, pai asta era normalitatea cand m-am apucat eu de presa. Sigur, nu erau nici mijloacele de acum, dar poate cu ocazia crizei care vaduveste din ce in ce mai mult atat ziarele cat si restul media de bani – de fapt, despre bani e vorba – poate asa lumea o sa se intoarca la abc-ul jurnalismului. Pentru ca daca n-ai bani de benzina sa te duci cu masina, poate o sa ai bani de tramvai sa mergi la un reportaj. Odata cu castigurile democratiei, printre care se numara si dezvoltarea financiara (pentru ca ziarele, televiziunile au avut o perioada de inflorire in Romania), au devenit si jurnalistii mult mai comozi. Sigur, avand la indemana posibilitati – telefoane mobile cu aparat foto, video si reportofon, masini de la redactie pentru rapiditate si e normal sa fie asa – si, avand la indemana toate astea s-a intamplat ce s-a intamplat. Eh, s-au cam dus vremurile alea cand jurnalistii aveau tot la indemana.
O luam din nou, daca vrei, de la zero. Aproape. Ceea ce pentru exercitarea profesiei e bine, dar e mai complicat pentru rapiditatea circulatiei informatiei.

NM: Ati mai gasit asemenea pasiune la tinerele generatii?
VC: Se mai gasesc exemple, din cand in cand. Apar exceptii. Eu insumi am promovat niste oameni in Jurnalul National sau in alta parte. Oameni care au aratat ca vor sa fie ziaristi, nu vedete.
Acum, chestiunea asta ca oamenii au inceput sa intre in presa cu gandul sa devina vedete dauneaza foarte mult jurnalismului. In presa intri daca-ti place si daca vrei sa fii ziarist. Vedeta devii sau nu dupa. In functie de o gramada de criterii. E ca la fotbal. Stii ca, pana la urma, nu toti fotbalistii sunt vedete si daca toti ar intra ca sa fie vedete, probabil ca n-ar mai exista unul care sa fuga, toti ar sta sa o bage-n poarta.
Toti astia care, printr-o conventie sociala daca vrei, suntem perceputi ca vedete in ziua de azi avem, pusi cap la cap, niste sute de ani de meserie facuta in cvasi-anonimitate. Nici eu nu m-am nascut vedeta, nici Gadea, nici Badea (Mihai Gadea si Mircea Badea – n.a.). Toti oamenii astia au muncit ca ziaristi obisnuiti foarte foarte multi ani de zile. La un moment dat, prin voia sortii sau prin sansa sau prin ce vrei tu, au devenit ceea ce se cheama vedete. Desi, dupa parerea mea, e mai complicat cu vedetele.

NM: Aveti sapte ani de Jurnalul National, iar ultimii trei ca redactor-sef; de asemenea, ca realizator TV aveti trei ani si jumatate la Antena 2. Tocmai ce-ati facut unul la Antena 3. Ati lucrat la ziarul Meridian, la Curierul National, la Adevarul, la Realitatea TV. In aceste conditii va intreb ce si cat mai inseamna coloana vertebrala in presa actuala?
VC: Inseamna sau, mai degraba, ar trebui sa insemne extrem de mult pentru ca daca n-ai asa ceva, te-ndoaie oricine. Din pacate, oamenii cu coloana vertebrala sunt din ce in ce mai putin cautati, mai putin promovati. Si, in general, putini. Pe foamea asta e foarte greu sa mai ai coloana vertebrala. Sigur, cu coloana vertebrala te nasti sau nu. Dupa aia… se indoaie au ba, in functie de rezistenta ta. E chestie de “rezistenta materialelor” combinata cu caracter.

NM: Dar se mai poate face in perioada asta presa “sincera”?
VC: Depinde ce intelegi prin sincera. Da, poti face presa fara sa iei spaga. Asta fara discutie. Da, cum sa nu! Dovada cea mai elocventa este ca noi inca existam.

NM: Jurnalul National mai este pe profit?
VC: Nu, din nefericire. Anul trecut, cel putin, n-am fost, motiv pentru care suntem intr-un continuu proces de restructurare. Cred ca, exceptand Gazeta Sporturilor (GSP), dintre toate cotidienele, nu stiu sa mai fie vreunul care sa fi incheiat anul trecut pe profit. Deci GSP a incheiat pe plus anul trecut. Nu spectaculos, dar au reusit. Au stiut sa fructifice niste oportunitati cum ar fi on-lineul foarte bine dezvoltat, au stiut sa se restructureze cand si cum trebuie, ma rog. Insa, din cate stiu eu, Catalin Tolontan (redactorul-sef al Gazetei Sporturilor – n.a.) e la fel de ingrijorat ca si mine de ce se va intampla la sfarsitul anului asta.

NM: Se duce-n cap presa scrisa?
VC: Da! Cred ca merge pe un drum fara de intoarcere.

NM: Ce tip de feedback a primit Jurnalul National la proiectele de tipul colectia de carti “Biblioteca pentru toti” sau CD-urile cu muzica – ultimul fiind “Muzica regelui” (o compilatie cu melodiile preferate ale Majestatii Sale Regele Mihai I al Romaniei – n.a.)?
VC: Am avut experiente favorabile, dar si nefavorabile. Am avut CD-uri care s-au vandut foarte bine si CD-uri care nu au facut-o; aceeasi situatie si la carti. Ca la orice produs. In general, iti suplimentezi tirajul la un astfel de moment sau iti suplimentai; in ultima vreme am lasat-o si noi mai moale cu proiectele speciale pentru ca sunt si foarte costisitoare. Deci unele renteaza si altele – nu. Dar asta e raportul, pana la urma – beneficiile financiare. Suntem, totusi, intr-o economie de piata.

Vorbe, entuziasm, o masina de scris – toate grele: “Am venit in ziar de pe strada”

NM: In trecut, ati afirmat ca prima pasiune ramane presa scrisa. Care e raportul presa scrisa – TV pentru ziaristul Ciutacu?
VC: Cea mai mare pasiune ramane presa scrisa (rade). Eu sunt ziarist de presa scrisa. La TV am ajuns oarecum intamplator si… acum asta e drumul; pentru ca, pana la urma, televiziunea inca functioneaza spre deosebire de presa scrisa. Deocamdata. Dovada cea mai elocventa in sensul asta e ca nu am abandonat job-ul de la Jurnalul National nici macar in momentul in care, spre exemplu, as fi putut sa ma duc sa lucrez in echipa cu Mihai Gadea.

NM: Cum s-a intamplat trecerea emisiunii “Vorbe Grele” de la Antena 2 la Antena 3?
VC: Am avut o discutie cu Gadea, in sensul trecerii mele totale la Antena 3 si i-am spus ca nu e nicio problema, daca vrea sa mute emisiunea in Antena 3 o mut pentru ca m-ar avantaja si pe mine si pentru ca, oricum, sunt acrit de emisiuni in regim zilnic.
Pana la urma, e o lupta nedreapta. Faceam talk-show politic la un post TV care nu se putea masura nici in putere de penetrare, nici in bugete, nici in notorietate cu Antena 3 si Realitatea; ma refer aici la Antena 2. Si, pana la urma, voiam si eu sa ma mut pe Antena 3. Si i-am spus (lui Mihai Gadea – n.a.): “daca vrei, ma mut pe A3 cu cea mai mare placere, daca ai nevoie de orice sfat, il vei primi de la mine cum le-ai primit si cat erai director general la Antena 2, dar nu institutionalizam aceasta relatie in sensul de angajat – angajator , pentru ca, deocamdata, angajatorul meu e Jurnalul National si n-am de gand sa renunt la el”. Cam asta a fost discutia. Dupa aia n-am mai avansat in discutiile noastre, pentru ca nici el nu si-a dorit sa ma convinga de ceva ce eram greu de convins, pana la urma. Si nici eu n-am insistat, pentru ca n-aveam motive.

NM: Cum a decurs primul an de “Vorbe Grele” la Antena 3?
VC: Cifrele spun ca bine. Reactiile din piata spun ca bine. S-a reinventat in zona televiziunilor de stiri un stil de emisiune si de gen jurnalistic care nu se mai practica. Interviul de presa, dar interviu facut ca interviu, nu tiganie si 100.000 de oameni care urla unu’ la altu’ si nu pricepe nimeni, nimic. A reaparut interviul, ca specie jurnalistica, in televiziunile de stiri; pentru ca, sa fim corecti, interviul mai exista, dar…
Si a reaparut interviul in direct. Pentru ca, cu tot respectul pentru doua emisiuni foarte bune pe care le face TVR-ul – si ma refer la emisiunea Eugeniei Voda, “Profesionistii”, si la cea a lui Catalin Stefanescu, “Garantat 100%” – repet, cu tot respectul pentru emisiunile lor, sunt emisiuni inregistrate. Astea iti ofera o gama larga de optiuni, pentru ca poti inregistra, daca te superi, si zece ore de material brut, din care sa montezi o ora cu cele mai reusite momente ale inregistrarii. Eh, imi pare rau, la mine dureaza o ora si e in direct. Eu n-am ce sa tai, n-am ce sa adaug.
Un alt factor – bun raspuns la intrebarea ta – este si faptul ca “Vorbe Grele” e una din emisiunile care are spatiul de publicitate vandut pana la sfarsitul anului 2011. Si asta cred ca spune multe. E oversold!  (rade). Si nu sunt multe, sunt cateva emisiuni in sensul asta.
Deci, se pare ca exista si un succes comercial al acestei emisiuni.

NM: Ce s-a schimbat fata de Antena 2?
VC: Acolo, fiind in regim de emisie zilnica, aduceam in doua saptamani – patru emisii pe saptamana – din opt emisii, probabil una o faceam cu o persoana din afara fenomenului politic. Aici (la Antena 3 – n.a.), fiind una pe saptamana, se simte mai usor cand aduc invitati apolitici. Acolo (la Antena 2 – n.a.) era emisiune zilnica si emisiune profund politica. Acum nu este emisiune neaparat politica, este o emisiune de interviu; care poate fi interviu politic, interviu de cultura, interviu de sport – cum a fost cu Ilie Balaci.
Dar, spre exemplu, Tudor Gheorghe a fost si la Antena 2, Grigore Lese a fost si la Antena 2; ambii au revenit la “Vorbe Grele” si la Antena 3.

NM: Ati reusit sa va atrageti si consolidati o nisa din publicul telespectator?
VC: Da, se pare ca mi-a iesit. Domn’e, au vrut sa vina si vor mai veni si alti invitati interesanti. Am o lista inca suficient de cuprinzatoare cu oameni care n-au mai aparut de mult si care, dupa parerea mea, ar fi trebuit sa apara mai des la televizor. Muncesc la lista asta, la update.

NM: Unde ati trait cea mai frumoasa perioada din presa?
VC: Cred ca la Adevarul. Intre ’98 si 2001. Trei ani si ceva. La mine, in general, locurile de munca au fost cam de trei ani si ceva. Asta de la Jurnalul a fost exceptia (rade din nou).
Da’ daca e s-o luam pe fir, locul unde m-am simtit cel mai bine e Jurnalul National ca, altfel, nu stateam sapte ani, nu? Plecam mai repede. Dar cand eram la Adevarul era perioada aia de presa entuziasta, era perioada cand castigam un pic mai mult decat chiria pe-o luna (rade). Era perioada in care nu eram vedeta TV, nu ma stia lumea pe strada. Era perioada in care faceam munca pentru munca, faceam cu pasiune chestia asta si aveam nopti in care ma trezeam si ma apucam sa scriu. Da, mi s-a intamplat! Si cand eram la Curierul National scriam editoriale la masina de scris. Bateam noaptea, locuiam intr-o garsoniera cu sotia, o capiam noaptea (zambeste) ca n-aveam in alta parte unde sa scriu. Da! Fiecare perioada a fost frumoasa in felul ei. Dar perioada in care m-am impus ca jurnalist a fost cea de la Adevarul.

NM: V-ati gandit sa scrieti o carte despre practica jurnalismului, un indrumator pentru tinerele generatii?
VC: Nu. Ce sa spun de practica? Cum fac eu jurnalismul? Cum fac eu jurnalism se vede. Nu stiu daca sunt neaparat un model de urmat. Si nu stiu daca ideea asta ar trebui pusa pe hartie. Nu stiu ce sa spun. Am facut foarte mult jurnalism instinctiv, am invatat foarte mult de la oamenii cu care am lucrat, si eu cand am venit, am venit de pe strada in ziar.
Aici conteaza sa-ti urmezi pasiunea, in primul rand. Daca nu esti pasionat, meseria asta nu se face cu succes.

Politica si presa – un mix instabil

NM: Ati fost implicat in politica. Ati fost consilierul lui Ovidiu Musetescu la Autoritatea pentru Privatizare si Administrarea Participatiunilor Statului (APAPS) timp de trei ani si 20 de zile; ati fost consilierul lui Codrut Seres timp de doua luni la Ministerul Economiei. Cat de greu si cate compromisuri necesita azi contactele politice?
VC: Toata viata e un continuu compromis, acum depinde cat esti tu dispus sa faci. Eu am avut noroc, cel putin in perioada de consilier al lui Musetescu, pentru ca nu prea am avut eu legaturi foarte mari cu oameni politici, ca nu la mine veneau daca aveau de rezolvat ceva, veneau in alte parti. Nu eram eu rezolvatorul!

NM: Cat v-au ajutat experientele astea in a cunoaste mecanismele politice?
VC: M-au ajutat foarte mult perioadele astea de consiliere si, daca ar fi sa fac o recomandare, as recomanda oamenilor din media care se urca cu picioarele pe institutiile statului – si de cele mai multe ori corect – sa aiba cate o experienta si in interiorul unei institutii a statului. Sa stie cum se vede, cum se simte si din partea cealalta. Nu e atat de usor cum pare din afara, dimpotriva. Sunt multe mecanisme, multe ineptii, sunt foarte multe lucruri care nu sunt cum par din exterior. Si da, sa cunosti oameni politici e bine. E bine pentru tine, ca jurnalist, e bine pentru baza ta de surse jurnalistice, de informatie.
Nu e niciun lucru rau sa cunosti politicul si mecanismele care-l guverneaza.

NM: Publicul va stie ca omul cu aroganta profesionala. Cum se rasfrange asta asupra profesiei si a vietii dumneavoastra?
VC: Treaba e ca zona asta de aroganta profesionala se extinde, daca vrei, si in viata privata, in sensul ca lumea are impresia ca daca tu manifesti o anumita aroganta profesionala, trebuie sa fii un arogant si in viata de zi cu zi. Si multa lume ramane surprinsa sa constate ca, de fapt, Gadea, Badea, Ciutacu sunt niste oameni perfect normali in viata de zi cu zi; ca nu desconsidera pe nimeni, ca nu traiesc dintr-o superioritate fata de muritorii de rand. Nu exista! Toti suntem niste oameni obisnuiti. Dar hai sa spunem ca noi am avut un succes public sau un succes la public. Asta ne diferentiaza de restul.

NM: Ati afirmat ca, dupa ce isi termina mandatul de presedinte al tarii si daca sufera un abuz din partea statului, il veti primi pe Traian Basescu in emisiune sa discutati. Va pastrati convingerea?
VC: Sigur ca da! Eu l-as primi si-acu’, dar refuza politicos invitatiile mele.

NM: Cand a avut loc ultima invitatie?
VC: Ultima oara am stat de vorba cu purtatorul lui de cuvant, cu faimosul domn Turcan, pe aceasta tema, cand incepusem nu de multa vreme emisiunea la Antena 3. Deci acum un an. Si am reiterat invitatia, i-am spus ca este la fel de perena cum a fost si la Antena 2. Sa vorbeasca cu omul si sa-l intrebe daca a reevaluat in buna lui traditie si daca doreste sa vina. Si daca doreste, sa-mi comunice si atunci sa stabilim ca-n orice interviu: data, temele s.a.m.d.

NM: Ce v-a raspuns?
VC: Ca nu crede ca e momentul deocamdata. Si, atunci, i-am spus sa ma anunte cand crede ca e momentul.

NM: Deci un moment ar putea fi?
VC: Ar putea fi, de ce nu? Pana la urma, un interviu cu Presedintele tarii e interesant. Eu am facut interviuri cu ceilalti presedinti ai tarii, dupa ’90. Doi au fost, mari si lati, in afara de Basescu. Ar fi interesant sa fac interviul asta, mai ales in conditiile de profunda ostilitate care au fost intre noi doi. Dar asta nu inseamna ca nu ar fi un interviu echilibrat si normal, cum ar trebui sa fie un interviu.
Parerile mele despre domnul Basescu mi le spun in emisiunile in care sunt necesare parerile mele. Daca domnul Basescu vrea sa avem o dezbatere de pareri, o facem si pe asta; daca vrea sa avem un interviu normal, o facem; daca nu vrea, nu facem nimic. Ca e la latitudinea domniei sale.
Doar ca domnul Basescu trebuie sa inteleaga un lucru: ca interviurile, in Antena 3 si la mine cel putin, nu se fac asa cum isi doreste domnia sa, in conditii de vasalitate. Asa cum a incercat sa impuna faimosul interviu cu Sorina Matei, care a dus la transformarea ei intr-o mare disidenta dupa o caruta de ani in care n-a opresat-o nimeni la Antena 3 si a dus la plecarea Sorinei Matei din Antena 3. Interviurile nu se fac niciodata in conditii de vasalitate. Interviurile se fac intotdeauna in conditii de egalitate. Vrea domnul Basescu sa facem un interviu, facem un interviu. Nu impune domnia sa locul, tema si omul care face interviul. Omul, in acest caz, exista; locul exista, se numeste studioul Antenei 3. Pentru ca eu nu ma misc din studioul Antenei 3, decat in cazuri speciale. Cazuri speciale inseamna ultimul interviu cu Tudor Gheorghe la Craiova, inseamna la Mircea Diaconu acasa, inseamna cu Sorin Oprescu (primarul general al Capitalei – n.a.) pe podul Basarab.
Bun, daca domnul Basescu vrea sa facem un interviu pe calea ferata – a fost ministru al Transporturilor – nu-i nicio problema: mergem si ne plimbam in triaj, pe calea ferata. Daca vrea sa facem un interviu la domnia sa acasa si sa vedem cum traieste un presedinte al Romaniei moderne, facem interviul la domnia sa acasa, nu-i nicio problema. Dar un interviu obisnuit, politic, despre activitatea domniei sale nu se va face, cu mine cel putin, decat in studioul Antenei 3.

NM: Care e sfatul dumneavoastra pentru un tanar aspirant in profesia de jurnalist?
VC: Pasiunea! Sa-ti urmezi pasiunea! Daca esti pasionat de treaba asta si crezi ca merita, fa-o! Vor fi momente de frustrari, vor fi momente de saracie, vor fi momente… Depinde cate esti tu dispus sa faci.
Eu am avut momente de disperare, atat profesionala cat si financiara. Au fost momente in care aveam un copil de trei luni si bani de doua kile jumate de cartofi si doua paini. Am avut astfel de momente! Toata lumea nu stie sa se gandeasca decat la miile de euro pe care presupune ca le-ar castiga unii dintre ziaristii din Romania. De multe ori presupunerea e proasta si, chiar daca ar presupune bine, dureaza extrem de multi ani pana cand ajungi acolo.