Plantele carnivore

Privite de multa lume ca o rasa aparte, plantele carnivore isi justifica “violentul” comportament prin vitregia mediului in care se dezvolta. Crescand in marea lor majoritate in mlastini sau zone stancoase,  locuri cu sol putin sau sarac in substante hranitoare, nu este de mirare ca apeleaza la mijloace alternative de hranire. Meniul este compus in special din insecte, artopode si protozoare, dar nu exclud in unele cazuri si vietati mai mari cum sunt rozatoarele, batracienii sau (in cateva cazuri extreme) pasarile mici.

Mecanismul de functionare al acestor plante deosebite este simplu: se atrage prada, se imobilizeaza, se digera – mai exact se extrag substantele nutritive sub actiunea unor sucuri gastrice, se indeparteaza resturile, daca exista. Desi au dezvoltat numeroase variatii, cele peste 600 de specii cunoscute in prezent pot fi grupate in cateva categorii principale in functie de modul in care isi captureaza victimele.

Printre cele mai cunoscute sunt plantele carnivore de tip cupa. Acestea au de obicei frunze modificate sub forma unor recipiente in care insectele cad sau intra singure, atrase de presupusul nectar, deoarece aceste frunze imita florile. Odata victima in interior, cupa se umple de suc digestiv, consumand mica creatura. Exemple de astfel de plante – Nephentes, Sarracenia.

O alta metoda  nu mai putin raspandita este cea cu peri sau tentacule lipicioase. Plante ca Drosera sau Byblis au firisoare cu substante lipicioase ce imita roua, constituind o atractie fatala pentru insecte. In incercarea de a se elibera, acestea se lipesc de mai multi peri, care se aduna in jurul lor, secretand substantele ce le vor digera. In unele cazuri frunzele se ruleaza, acoperind victima cu totul si indreptandu-se dupa ce isi extrag substantele necesare, pentru a permite vantului sa indeparteze resturile. Un caz aparte este “tirbusonul”, Genlisea. Capcana este de aceasta data subterana si consta in frunze rasucite in Y, prevazute cu peri ce prind prada si o obliga sa inainteze intr-o singura directie, evident spre zona digestiva a plantei.

O imagine frecvent intalnita atunci cand vine vorba de plante carnivore este cea a Dionaea-ei muscipula, capcana cu arc. Plantele de acest tip au de obicei un perisor declansator care odata atins de viitoarea victima cauzeaza inchiderea frunzelor in jurul acesteia pana la consumare.

Un mod mai putil raspandit de a isi captura prada este cel cu clesti. Este vorba si in acest caz de frunze modificate, care prind si imobilizeaza insecta pana cand aceasta este consumata. Ca exemplu putem mentiona aici o specie rara, cu areal de raspandire restrans: Darlingtonia Californica, intalnita doar in nordul Californiei si in Oregon.

Nu in ultimul rand exista plantele cu ventuze sau vezicule, care isi inghit practic victimele. Sunt intalnite mai ales in mediul acvatic si functioneaza pe pricipiul diferentei de presiune: in momentul in care o insecta sau alta vietate ajunge in apropierea veziculelor, aerul este eliberat, iar apa impreuna cu viitoarea hrana sunt absorbite. O astfel de planta se regaseste si in tara noastra, este vorba despre otratelul de balta.

Desi sunt cunoscute si studiate de multa vreme (primul tratat despre plantele carnivore ii apartine  lui Charles Darwin, care a scris Insectivorous Plants in anul 1875), plantele carnivore prezinta inca multe mistere, datorita in primul rand varietatii lor si raspandirii foarte largi – le intalnim cam pe toate continentele globului. Ceea ce nu ii impiedica pe amatorii de originalitati sa le transforme in plante de apartament.