Sa ne amintim de Toma Caragiu

Astazi, 21 august, s-au implinit 87 de ani de la nasterea 
maestrului Toma Caragiu. Desi a condus, pentru o 
buna perioada de timp, teatrul ploiestean, 
putini dintre concitadinii sai si-au adus aminte de 
geniul actorului, de emotiile pe care acesta le-a 
adus in inimi si de nivelul la care a ridicat teatrul 
romanesc. 

O cermonie restransa, modesta, incercand din rasputeri sa 
marcheze evocarea personalitatii maestrului Toma Caragiu, 
dincolo de tumultul cotidian, in care alarmele urlau, camioanele duduiau si trecatorii se interesau cu voce tare cine a murit. 
Prezenti la ceremonie: reprezentantii autoritatilor locale, cativa ziaristi si vreo doi-trei gura-casca, prea grabiti pentru a 
asculta cateva cuvinte despre maestrul teatrului romanesc. „Am avut mari actori, cum avem mari scriitori, cum avem 
mari dramaturgi. Dar, spun cu incredintare si cu sfiala bine temperata, ca uneori avem mari dramaturgi si pentru ca 
avem mari actori, pentru ca sunt scriitori care scriu pentru marii actori. Si Toma Caragiu era un astfel de scriitor care 
facea un autor. Evident ca nu-l facea pe Caragiale, evident ca nu-l facea pe Mazilu, evident ca nu-l facea pe Eugen 
Ionescu, dar, in acelasi timp, multi dintre autorii contemporani, dar nu foarte multi, atat cat am avut, au scris pentru 
Toma Caragiu. Si sunt bucuros sa articulez aceasta parere ca, in mod sigur, scoala dramaturgica si de tonalitate 
satirica romaneasca va avea de castigat in privinta lucrarii de ameliorare a moravurilor. Acesti mari actori, «comedieni»
si «comediografi» ne ofera criterii in lucrarea noastra de indreptare. Eu nu stiu de ce ne certam, ne coboram, ne 
complacem in mize joase si in lipsa de inaltime cand il avem pe Eminescu, cand il avem pe Caragiale, cand il avem 
pe Iorga, cand il avem pe Sadoveanu, cand il avem pe Stere. Usor, cuvantul este mai dur, dar nu-l retrag, ar trebui, 
cateodata si in penumbrele singuratatii, sa ne fie rusine. Pentru ca putem sa coboram intr-atat, noi care avem, vorba 
cuiva, «bastonul de maresal in ranita». Deci sa-l cinstim pe Toma Caragiu si, prin el, tot ce este triumf al spiritului 
romanesc. Ne gandim, din pacate, numai la aniversari sau numai la comemorari, cam aceiasi oameni care stiu sa 
faca cateva prilejuri de festivitate necesara pentru Toma Caragiu. Este mult de lucru in privinta aceasta...”, a declarat, 
la eveniment, directorul Bibliotecii Judetene „Nicolae Iorga”, prof. Nicu Boaru. 

„Avea un simt al dreptatii cu totul deosebit, era un om foarte corect, era un coleg extrem de sincer, de adevarat in ceea 
ce spunea si este destul de greu sa fii un coleg impecabil in scena, lumea actorilor unde, din pacate, subiectivismele 
sunt la locul lor. Era de o corectitudine extraordinara si de o disciplina formidabila pentru ca, in toate domeniile, un 
adevarat performer trebuie sa aiba o disciplina mare a vietii lui. Era un om faca pacate, cel putin pacate 
importante, era foarte curat sufleteste, dar a si suferit pe masura. Pe cat era de priceput in a ne bucura sufletul, pe atat 
nu si-a atins baremul de fericire pe care il meritam fiecare dintre noi. Dar cred ca adevarata fericire era aceasta a 
aplauzelor si a iubirii uriase din partea publicului de atunci. Putini isi mai amintesc de perioada in care ecourile acelor 
sali, la finalele spectacolelor lui Toma erau de-a dreptul fascinante si nu mai exista asa ceva. Era o iubire care se intorcea 
in locul frustrarilor vietii”, ne-a mentionat directorul Teatrului „Toma Caragiu”, Lucian Sabados. „Ca director al teatrului 
din Ploiesti, a readus institutia din sediul Filarmonicii, in actualul sediu. A incurajat foarte tare Sectia de  revista. In 6 mai 
1957, a creat Sectia de revista, o iubea enorm de mult si a jucat in cateva spectacole. A reusit sa creeze intai o trupa, una 
formidabila, si sa aduca primii mari regizori la Ploiesti. De fapt, el a adus, pentru prima oara, in prim planul miscarii 
teatrale, Teatrul din Ploiesti, la sfarsitul anilor '50, inceputul anilor '60, ca Bucurestiul a ramas efectiv siderat de cateva 
spectacole, surprins pentru ca nu stia ca la Ploiesti se petrec asemenea evenimente. Sunt mari merite ale lui Toma si, cel 
mai important merit, care nu este comensurabil pe hartie: multi ani dupa ce nu a mai fost directorul teatrului ploiestean, 
era aproape nelipsit de la orice premiera a teatrului din Ploiesti”, a mai mentionat Lucian Sabados.  
Au fost doua alocutiuni importante, doua strigate de alarma lansate de catre doi oameni de cultura catre auditoriul sarac, 
respectiv numai cei 40 de ploiesteni care au considerat ca implinirea a 87 de ani de la nasterea lui Toma Caragiu merita 
marcata, dintre care jumatate prezenti doar din datorie... Din amintirea maestrului Toma Caragiu au ramas, pentru unii, 
niste buchete de flori modeste, ca e criza, pentru altii o stire, iar pentru foarte putini, amintirea acelui actor care stia sa 
gaseasca zambetele, sa aduca lacrimile si sa primeasca aplauzele.