VLAD COVALIU, antrenat de ALIN BADEA, este noul Campion Mondial al Juniorilor Sabreri

Astazi 18.04.2024, in capitala Arabiei Saudite, Vlad COVALIU a devenit campionul mondial al juniorilor sabreri si urca pe primul loc si in clasamentul juniorilor realizat de catre Federatia Internationala de Scrima

La Riad au intrat in competitie 159 de sportivi din 52 de tari iar competitia s-a derulat in doua etape.

Pentru prima etapa s-au format 23 de grupe (primele 21 a cate 7 sportivi si ultimele 2 grupe cu cate 6 sportivi fiecare) iar Vlad Covaliu, repartizat in grupa a 6-a a avut de luptat cu 6 adversari redutabili. A pierdut doar un singur duel si la finalul etapei grupelor s-a clasat pe locul al 10-lea din toti cei 159 de sportivi.

In cea de a doua etapa, a duelurilor eliminatorii, sportivul nostru s-a mobilizat exemplar si a reusit sa se califice in finala dupa ce a eliminat rand pe rand 6 adversari.

In finala adversar i-a fost Pavel GRAUDYN (AIN) iar asalturile dintre cei doi pretendenti la titlul mondial au fost de o intensitate fizica si emotionala fantastica.

In acele momente dramatice in care scorul era 14 – 14, Alin BADEA strecoara cateva indicatii pretioase iar Vlad COVALIU reuseste tusa castigatoare si cucereste titlul mondial la doar o singura tusa diferenta (15-14).

CE SPORTIV ! CE ANTRENOR !!!

RIYADH 12 – 20 APRIL 2024 WORLD CHAMPIONSHIPS JUNIOR AND CADET IN PHOTO: ROU PHOTO Pavia Gomez/BizziTeam

Vezi AICI clasamentul final dar si evolutia juniorilor romani in grupe si eliminatorii !