British Museum – primul muzeu public din lume

British Museum, unul dintre cele mai vizitate obiective turistice din Londra a fost infiintat in 1753 la data de 15 ianuarie, ca urmare a donatiei facute de doctorul si colectionarul Hans Sloane guvernului britanic. Deschiderea oficilala a muzeului a avut loc insa in anul 1789.

Se spune ca omul de stiinta Hans Sloane si-a donat statului britanic colectia de peste 80 000 de piese adunate de-a lungul vietii, luand astfel nastere ceea ce este astazi „un muzeu al culturii si istoriei umanitatii”.

Aici pot fi admirate Mumiile Egiptene, sculpturile Elgin Marbles de la Parthenon, Piatra Rosetta, colectia Townley de sculpturi, piese din Orientul Mijlociu, Egiptul Antic, Antichitatea Greaca si Romana, Asia, Europa, colectii de monede si medalii, biblioteci si arhive si multe altele, toate acestea insumand aproximativ 7 000 000 de obiecte de arta.

Printre bibliotecile de la British Museum se numara si Biblioteca Regala ce a apartinut Regelui George al II-lea. In urma donarii acesteia, Regele George al III-lea a oferit muzeului dreptul de a avea acces la o copie din fiecare carte publicata in Marea Britanie. Acest drept nu a incetat sa existe pana in momentul de fata.

Frumoasele cladiri ale British Museum sunt proiectate in stil grec renascentist si se numara printre cele mai somptuoase cladiri ale Londrei; numarul de vizitatori crescand considerabil de la an la an.

Intrarea la British Museum este gratuita, accesul fiind posibil in fiecare zi a saptamanii tuturor persoanele curioase si avide de cunoastere.