Sabina Hogas este Revelatia Campionatului National de Cadeti editia 2024

In data de 11.01.2024 s-a desfasurat, in Sala ”Ana Pascu” a Federatiei Romane de Scrima, proba individuala de sabie in cadrul Campionatului National de Cadeti – feminin.

Competitia a aliniat la start 61 de concurente legitimate la 10 cluburi din Bucuresti, Ilfov, Iasi, Rasnov, Brasov si Slobozia.

Prima etapa, cea a grupelor, a fost una de tatonare, de cunoastere a noilor adversare iar pentru a ajunge in etapa urmatoare, cea a duelurilor desfasurate in sistem eliminatoriu, sportivele trebuie sa castige minim doua dueluri in grupa in care sunt repartizate.

Sabina Hogas a reusit sa castige toate cele sase dueluri din grupa a 7-a si, avand in vedere ca a incasat destul de putine tuse, s-a clasat pe locul 6 la general la finalul etapei grupelor. Clasarea exceptionala i-a acordat dreptul de a se califica direct in turul al doilea eliminatoriu.

Lupta din primul duel eliminatoriu a avut o intensitate teribila (vezi aici tabelul). Sabina s-a aflat in fata Cezarei Maria ZAIT (CSM Iasi 2020), o adversara cu trei ani mai mare. Ieseanca a condus la un moment dat cu 5 tuse (5-10) apoi Sabina a reusit sa o egaleze (12-12) si mai apoi sa o conduca cu doua tuse (14 – 12). Cezara gestioneaza bine urmatoarele doua tuse si o egaleaza pe Sabina (14 – 14). Adrenalina ultimei tuse a atins cote maxime. La semnalul arbitrului sportivele se arunca in atac si finalul este de poveste : Sabina Hogas o elimina pe Cezara Zait si se califica in al treilea tur eliminator cu scorul de 15 – 14.

Duelul din al treilea tur eliminatoriu a adus-o in fata stelistei pe dinamovista Stefania Boncioaga, tot cu trei ani mai mare insa, de aceasta data, Sabina si-a stapanit mai bine emotiile si a eliminat adversara cu scorul de 15 – 11.

In al patrulea tur eliminatoriu Sabina se confrunta cu Ema Carligeanu legitimata la CS Riposta, nascuta tot in 2007 ca si adversarele din tururile anterioare. Organizatorilor si celor care urmareau duelul nu le venea sa creada ca Sabina conducea cu 10 – 3. Era a treia adversara cu trei ani mai mare si a doua din Top 10 National pe care Sabina era pe cale sa o elimine.

Astfel de reusite, in fata unor sportive mai bine clasate, aduc o stare de relaxare inainte ca duelul sa se fi terminat. Aceasta relaxare prematura este de fapt o capcana iar pierderea unui numar mai mare de trei tuse creaza o confuzie extrem de greu de gestionat de catre sportivii mai tineri desi, din punct de vedere tehnic, sunt cel putin la fel de buni ca si adversarii lor. Sabina nu reuseste sa se adune in urmatoarele 12 tuse si pierde cu 10 – 15.

Daca ar fi castigat si duelul din al patrulea tur eliminator, pe plansa s-ar fi intalnit cu Amalia Covaliu. Sportiva dinamovista este cea care a si castigat proba individuala a Campionatului National de Cadeti – editia 2024.

Asadar confruntarea dintre Sabina Hogas – Revelatia si Amalia Covaliu – Campioana se amana dar, intr-o zi, se va intampla si va fi foarte interesant de urmarit un asemenea duel.

La finalul competitiei Sabina Hogas, sportiva de doar 13 ani legitimata la CSA Steaua, se claseaza pe al saselea loc in ierarhia Campionatului National de Cadeti – editia 2024 (vezi aici clasamentul probei individuale) si obtine cea mai buna clasare dintre sportivele generatiei nascute in anul 2010.

Pe tot parcursul competitiei Sabinei i-a fost alaturi Catalina Anghel (vicecampioana mondiala in 2011 la Nimes, vicempioana europeana la Copenhaga in 2004 si locul 4 la JO de la Atena, toate in proba pe echipe), experimentata antrenoare a cadetelor si junioarelor de la CSA Steaua.