Vina, sacrificiul si ispasirea i-au adus Leul de Aur

Festivalului International de Film experimental – BIEFF  a ajuns la Editia a III-a, iar Gala de deschidere a adus in premiera in Romania castigatorul Leului de Aur la Venenia, PIETA, sub regia coreeanului KIM KI-DUC.

            PIETA de KIM KI-DUK este o relatare nuantata despre vina, sacrificiu si ispasire. Filmul spune povestea unui barbat care lucreza ca recuperator pentru o companie de imprumut financiar, amenintandu-i brutal pe cei creditati, pentru rambursare. Reunit pe neasteptate cu mama sa, care il abandonase la nastere, cruzimea protagonistului cedeaza in fata afectiunii materne si acesta renunta la slujba. Totusi, faptele sale violente nu raman fara consecinte: in mijlocul momentelor de apropiere si fericire cu mama, aceasta este rapita.

            Asemanand relatia protagonistilor cu Pietà, capodopera lui Michelangelo, filmul foloseste imaginea Fecioarei Maria imbratisand trupul mort al lui Iisus Hristos pentru a simboliza, dupa cum spune regizorul, „o imbratisare a durerii si suferintei inerenta in toata istoria umana, reprezentand astfel intelegerea si impartasirea acelei dureri.”

            Pieta este o alegorie dura despre capitalismul dus la extrem si modul in care acesta transforma relatiile umane. Regizorul este citat ca spunand in conferinta de presa de la Venetia ca banul este al treilea personaj principal, alaturi de mama si fiu. 

            KIM KI-DUK, regizorul filmului, a declarat intr-un interviu:: „De la marile razboaie si pana la crimele triviale de astazi, cred ca noi toti suntem in aceeasi masura complici si pacatosi. In mod inevitabil intr-o societate capitalista, banul supune oamenii unor incercari si este cauza majoritatii conflictelor. El scoate la lumina egoismul si lacomia umana. Oamenii de astazi sunt obsedati de fantezia ca bunastarea materiala poate rezolva totul. In cele din urma, vom sfarsi prin a deveni moneda de schimb unii pentru ceilalti, zdrobindu-ne de asfalt.”

            Provocand conceptia generala despre moralitate, bine si rau, in film nu exista personaj negativ si „victimele” sale, ci se creeaza un lant al vinei impartasite. 

            KIM KI-DUK lasa spectatorului sarcina dificila de a decide daca vreunul dintre personaje mai merita compasiune.

            Filmul a fost primit cu entuziasm de cinefilii romani, coada din fata cinematografului Scala aproape ca a blocat circulatia pe Bulevardul Magheru.      Festivalul International de Film International isi va inchide portile pe 25 noiembrie, iar intrarea la proiectiile si evenimentele conexe BIEFF este libera, in limita locurilor disponibile.