Apple infirma zvonurile: nu va lansa un iPhone ieftin

 

Apple este o companie recunoscuta pentru calitatea produselor  sale considerate premium si nu lanseaza, de regula, modele de telefon pentru piete medii.


            Zvonurile despre un iPhone mai ieftin au fost infirmate de directorul de marketing al Apple. Interventia lui Phil Schiller survine la putin timp dupa ce in presa internationala a aparut speculatia conform careia compania pregateste un telefon mai accesibil din punct de vedere financiar.

Astfel, s-a spus ca Apple intentioneaza sa lanseze o versiune mult mai ieftina a iPhone, destinata exclusiv Chinei si pietelor emergente, urmand ca smartphone-ul sa fie disponibil in a doua jumatate a anului 2013.

Mai mult decat atat, noul iPhone urma sa aibe un ecran mai mare, un design modificat si va fi mult mai ieftin fata de actualul smartphone al companiei.

Informatia ca iPhone-ul ieftin va avea un ecran mai mare decat iPhone 5 nu prea pare sa aiba sens, noteaza CNET, pentru ca un ecran mai mare ar fi logic la un produs mai scump. Phil Schiller a vorbit despre telefonul mai ieftin de la Apple in cadrul unui interviu acordat unei publicatii din China. Desi a afirmat ca smartphone-urile mai ieftine au cunoscut un destul de mare succes in ultimii ani – mai ales pe pietele care au trecut de la telefoane obisnuite la cele inteligente -, el a negat ca Apple ar dori sa se orienteze catre aceasta piata, noteaza „The Next Web“.

Posibilitatea unui iPhone mai ieftin a mai fost vehiculata in trecut. Neil Mawston, analist la Strategy Analytics, a afirmat ca Apple ar putea lansa in urmatorii trei ani un iPhone Mini, pentru a obtine acces la milioane de posibili clienti care nu-si permit un iPhone in prezent.