Microbul generatiilor

Contemplatori aprigi si lacomi carora pana si spectacolul naturii le da extaze primejdioase, poeti, fiinte visatoare, inzestrate cu harul de a crea prin scris. De cand iau pana in mana si pana li se termina cerneala primesc sfaturi. Dar cine e indreptatit sa dea sfaturi?

Un mare om al literaturii romane, cand i s-a cerut sa recomande titluri de carti a refuzat sa dea nume sub pretextul ca nu e in masura de asemenea sfaturi. Inainte de a da sfaturi, omul trebuie sa-ti fie asemenea unei carti deschise. Dar cine mai tine seama de acest aspect? Poate cei care si-au pierdut vremea prin biblioteci, iar acum si  prin cabinetele de oftalmologie.

Cine sunt poetii? Voi toti cei ce hraniti vreun vultur nesatios, voi, cei pe care armonica ii face sa danseze in taramurile cristalului si pe care vioara ii raneste ca un pumnal cautand inima.

Tinerii debutanti au nevoie de sfaturi, chiar daca unele sunt primite, dar nu si ascultate.

Nicolae Steinhardt ii indeamna sa faca poezii, dar nu imitand, „scrieti ce vreti voi, ce va vine voua in minte, in suflet si-n imaginatie, mai bine banalitati sau extravagante, versuri siropoase ori versuri grosolane protestatare, prostii chiar, bazaconii, enormitati, dar ele sa fie ale voastre.”

Pericolul imitatiei si al repetitiei e la indemana oricui. Poetii debutanti nu joaca rolul pe care, in deplina nevinovatie, il indeplinea la masina de scris foaia de hartie subtire.

Se duce o lupta a artificialitatii, acest microb al generatiilor de poeti debutanti si al tinerilor hotarati sa se dedice cuvantului.

Steinhardt ii implora pe tineri sa nu scrie dupa tipic si mai ales pentru a face placerea altora: colegilor, profesorilor, parintilor, vreunei fete (respectiv vreunui baiat), redactorilor de reviste; totul trebuie sa fie pentru satisfacerea propriei placeri.

Gustave Flaubert spunea ca pentru un scriitor singura posibiltate, singura sansa de a realiza ceva frumos si valabil este sa astearna pe hartie numai ceea ce ii place lui.

Calitatea cea mai de dorit a poetilor este aceea de a fi egoisti. Astfel, ei vor da numai lucruri pe care le-au scris cu placere, cu ochii cugetatori ai inimii indreptati sprte launtrul lor.

Poetul este o fiinta mandra si negresit curoajoasa. Cum altfel ar putea fi unul care din nimic scoate ritm, armonie si frumusete!? Mandria aceasta constienta, discreta si foarte ferma il va impiedica pe adevaratul poet sa decada pana la starea de imitator si nu-i va ingadui sa uite de marea-i raspundere artistica.
Poeti linistiti, poeti obiectivi, arhitecti ai stilului, fie-va dragostea un excitant, o bautura intaritoare si tonica, iar gimnastica placerii o necontenita incurajare catre
fapta! Celor dintai, potiunile adormitoare, celor din urma, alcoolurile.