Ruinele orasului reprezinta cele mai enigmatice locatii stravechi din lume. Complet natural, dar totodata limitat, inconjurat de terase agricole suficiente pentru a hrani o populatie numeroasa si irigat de izvoare naturale, Machu Picchu pare sa fi fost folosit de incasi ca un oras ceremonial secret.
Marele mister pare a fi derulat in jurul retelelor de drumuri. Acestea sunt facute de cei care nu au cunoscut roata! In total sunt 16.000 de km de drumuri pavate, inclusiv poduri suspendate in zonele mlastinoase si nisipoase! Nu putem sa nu ne intrebam de ce acest efort daca incasii nu au avut vehicule? Nu lipsesc nici bornele indicatoare din 7 in 7 km si nici locurile de odihna din 20 in 20 de km. Ideea utilizarii drept piste de aterizare-decolare a fost avansata de foarte multi cercetatori, dar nu exista dovezi credibile… Nu inca… Nici un drum special amenajat nu ducea catre Machu Picchu. Aceasta enclava (probabil a preotilor, putand adaposti doar 500 de persoane) exista parca in afara timpului si spatiului, ascunzand mistere inca de nepatruns.
Orasul este prezent in visele cautatorilor de mistere, sau in cele ale iubitoriilor de legende sau, de ce nu, in visele oameniilor obisnuiti. In Machu Picchu te porti pierde, iar apoi poti sa te regasesti. Cei care l-am viztat o data spun ca vor merge acolo si a doua oara si nu numai pentru mirosul stanciilor sau albastrul cerului, ci si pentru caldura orasului si mancarea delicioasa pregatita de localnici.
In Machu Picchu ajungi “destul de simplu sau de complicat. Depinde cum vedeti un zbor de cateva ore pana intr-o capitala europeana, urmat de un zbor de vreo 15 ore pana in Lima sau La Paz (Bolivia) si de un altul mai scurt pana la Cusco… Suna bine, nu? Asta presupunand ca aveti viza pentru Peru. Iar viza pentru Peru este o adevarata bataie de cap: o puteti obtine de la Paris, insa, daca mergeti printr-o agentie de turism, ar trebui sa fiti scutiti de aceasta grija.”
