Memento Caragiale: Satira si politichie pentru reverie VI

Pentru ca am avut momente in care ne-a ajutat sa ne frangem deprimarea, pentru ca am trait situatii triste din care am scos zambete cu vreo vorba de-ale lui, pentru ca am crescut si ne-am conservat spiritul ludic in mare parte cu sclipirile sale literare, pentru ca azi sa nu ramana doar nume de liceu, strada sau localitate, pentru toate astea, am decis sa il comemoram pe cel care a pus pe albul fad al hartiei, spectacolul in rime si proza – Ion Luca Caragiale, in 2012, la 160 de ani de la nastere si 100 de la moartea sa.

Desprinzandu-ne pentru cateva momente din tiparul prozei lui Nenea Iancu, scoate in evidenta doua posturi mai putin cunoscute in mintalul colectiv recent: Caragiale – poetul si omul politic.

 

Idila

Ia vezi toanta de Marie,
Ce gatita! cum si-a dat
Pe obraz cu rumenie
Si pe cap cu alifie:
Sa se mire toti in sat.

Ia te uita, si Ilie,
Ce flacau bun de petit!
Cu itari noi de dimie,
Si cu flori la palarie
Si cu cizme s-a-nnoit.

“Fa Marie, nu dai laba?”
“Nu ti-o dau, macar sa mori!”
“Fa, te rog!” – “Ma rogi degeaba…”
“Apoi, dac-asa ti-e treaba,
Te iau altfel, si… ori, ori!”

“Ma! se vede, nu ti-e bine…
Fii de treaba, nu fi prost!
Intri-n iad, sarac de tine!
Ai uitat, nu ti-i rusine?
Ca acum suntem in post?”

“Daca-i post, de ce la Nica
Ochii toata ziua-ti casti?”
“Meri te plimba! Ce-i adica
Numai ochii? Tu… n-ai frica!
Tu asteapta pan’ la Pasti…”

S-a plecat patruns Ilie…
Ce mandrete de flacau!
Cu itari noi de dimie
Si cu flori la palarie,
Si il strange-o cizma rau.

 

Savant

Toate cartile din lume, de cand lumea, cate-au fost,
Minunatul meu prieten le cunoaste pe de rost;
Tot ce mintea omeneasca pana astazi a stiut,
In savantu-i cap de dascal, s-a-ndesat si… a-ncaput;
Biblioteca vestita! asa plina, ca-n zadar
Am dori sa mai incapa si un bibliotecar.

(Vol “I. L. Caragiale – Fabule, satire, parodii”, editie ingrijita de Liviu Calin, Editura Facla, Timisoara, 1972)

 

Fragment din Cuvantarea “Domnilor, oricat as fi de ascultator…” tinuta de Caragiale in campania electorala din 1908, in favoarea conservator-democratilor lui Take Ionescu:

“D-lor, sa te fereasca Dumnezeu si Maica Precista sa intri in pricina de judecata cu o baba cotoroanta! (mare ilaritate, aplauze prelungite).
O voce: Traiasca Caragiale, d-lor. (urale, aplauze)
Sa te fereasca Dumnezeu, mai ales cand ai dreptate, ca innebuneste baba (mare ilaritate) si sa-ti auzi pe urma:
– Da-mi, babo, ce este al meu!
– Hotule! (mare ilaritate).
– Nu ma vorbi de rau!
– Talharule, miselule, gainarule! (mare ilaritate).
In sfarsit, tot repertoriul pe care cotoroanta iritata, nebuna, exasperata il poate inventa. (aplauze prelungite)
(…) Prin urmare, d-lor, partidul conservator democrat iesit de la club s-a intalnit cu partidul democrat care nu voise pana atunci sa intre in club; sa nu se teama de calomnii, sa lase pe cotoroanta sa cleveteasca cat va pofti si sa-si vada de treaba inainte. Pana acum lucrurile si-au urmat cursul lor, dar curand are sa se amuteasca cu desavarsire cotoroanta (aplauze).”

Tiparita cu titlul La Calarasi, 4 mai 1908 in “Revista Fundatiilor Regale”, VI, nr. 10, octombrie 1939, pp. 8-12.