Memento Caragiale: Satira si politichie pentru reverie VII

A scris multa proza, a creat drama, nuvela, satira, a “zgariat” pe foi realitatea unor ani ciudati si tulburi. Atunci a aratat cum era. Acum arata ca e la fel. Nu s-a schimbat mare lucru. Aceleasi scopuri, metodele asemanatoare, politica – ceva mai slinoasa, valorile – care?, morala – de ce?, intelegere – pentru cine?, banii – da, banii. Si el, cu puterea cu care a pastrat actuala o Romanie de acum 100 de ani, prin inteligenta cuvantului sau, mai bine zis, a cuvintelor, inlantuite intr-un Caragiale pe care nu multi il pot intelege. Si e mai bine asa.

National Magazin starneste si altceva din placerea scriiturii lui, putina poezie si, de ce nu, politica. La 160 de ani de la nastere si un secol de la moartea lui. In 2012, Ion Luca Caragiale.

 

Jalba hotilor din inchisori

Dati-ne drumul din puscarie,
Dati-ne posturi,
Cu bune rosturi,
Dati-ne voie la talharie,
C-a sta in lanturi
Cand altii danturi
Trag fara frica sus la putere.
Si cand ei fura
Fara masura,
E anarhie!… insa… tacere:
Ei au putere!…

*

Dati-ne drumul caci, cum se poate
Noi in catene*,
Pe cand in pene
Dansii se umfla, si peste gloate
Pun pungaseala
Si tarnuiala**?…
Noi stam la umbra pentru nimica,
Si… dansii fura
Fara masura
Si, ei sunt liberi!… Nu cunosc frica…
Nu e nimica!…

*

Dati-ne drumul: e nedreptate
In puscarie
Ca sa ne tie
Colegii nostri! Oh! Ce pacate!…
A noastra scoala
A ramas goala,
Caci toti elevii au chilipire,
Au berechete,
Grase budgete…
Iar noi, acilea in amortire
Stam in lihnire!…

*

Dati-ne drumul! fara zabava!
Dati-ne posturi
Cu bune rosturi,
Dati-ne totul: fiti de isprava!
La talharie
Tara sa fie
Pe mana noastra a tuturor,
Iar nu voi care
Ati facut stare
S-o smulgeti singuri ca din topor!…
Dati-ne drumul cu mare zor!…

____________
* catena – lant (din latinescul “catena”)
** a tarnui – a bate, a parui

(Vol “I. L. Caragiale – Fabule, satire, parodii”, editie ingrijita de Liviu Calin, Editura Facla, Timisoara, 1972)

 

Din carnetul unui poet simbolist
Fragmente selecte

O, rima! Muza mea! O, rima!
A! Pentru-o rima-as face-o crima:
De fac crima,
Eu fac rima!

*

De ce ma tragi tu de par, tata,
Cand mama, vai! e departata?

*

O! Lina mea-i saraca,
Pribeaga Messalina!…
…Ei si?… ce-mi pasa daca
Ma baga mesa Lina!

*

A! De n-as fi fost un las,
Ma jur pe lira mea ca l-as…
O! Dar niciodata n-as…
Nu c-as fi las!… sunt fin, mi-e nas!
Cu lumea trebui a fi fin:
Nu mi-ar fin – nu i-as fi fin!

(Volumul “I.L.Caragiale – Parodii in versuri si proza”, editura Muzeul Literaturii Romane, Bucuresti, 2001)

 

In 1908, Caragiale l-a sustinut public pe Take Ionescu si al sau Partid Conservator-Democrat, in campania electorala. In continuare, fragmente din cuvantarea “Domnilor si doamnelor…”:

“Domnilor, d-voastra toti trebuie sa stiti o anecdota: un roman pe care il cicalise un tigan batran i-a tras doua palme tiganului. Tiganul zice: ia mai da o data!… I-a mai tras inca o data. S-a dus tiganul batran la fiu-sau: Uite, ma teteo, m-a batut rumanica! – Care e ala? Tu l-ai batut pa tetea? ia mai da-i o data!… Ii trage acela inca una. – Ia mai da-i o data! Ii mai trage inca o data. Baiatul zice: Haide, tata, ca asta e nebun! (mare ilaritate, aplauze).
(…) D-lor, toate cazanele in care ardem carbuni, lemne, o putere calorica ca sa se produca miscare, au ca regula ca ele mananca combustibilul pe care i-l dam: o parte se preface in putere, alta parte se arunca ca cenusa. Masinistul trebuie sa bage totdeauna de seama ca masina sa fie curata, sa se arza bine produsele producatoare de caldura, si pentru aceasta trebuie sa curate cenusa care nu mai trebuie, caci cenusa lasata acolo strica cazanul, impiedica producerea puterii, oricat combustibil am pune, de oricat de buna calitate. Asa si cu partidele politice: generatiuni peste generatiuni sunt combustibilul care face sa mearga masina tarii, a Statului, si generatiunile acestea arzand, prin munca capului, a bratelor, prin vointa, Dumnezeu a vrut sa produca cenusa; acelea sunt elementele care au ars mai de mult, care trebuiesc din cand in cand curatate, lasate deoparte. Nu se poate progres fara sa se indeplineasca acest fenomen.
(…) Si, d-lor, eu nu sunt omul care sa fac complimente zadarnice si seci. Dragostea pe care o am pentru seful meu ma impiedica sa-i fac laude mari, mai ales fata de altii (ilaritate). Stie cat il iubesc, nu de astazi, nu de cand a devenit seful real al partidului; i-am declarat aceasta acu 12 ani cand banuiam ca o sa devie sef – poate ca de aia ti-am facut curte ca te stiam ce ai sa ajungi! (ilaritate)”.

Tiparita cu titlul La Pitesti, 11 mai 1908 in “Revista Fundatiilor Regale”, VI, nr. 10, octombrie 1939, p. 12-17.
Sursa: “I.L. Caragiale – om politic”, colectie ingrijita de prof. Nicolae Boaru, Editia a 2-a, Biblioteca Judeteana “Nicolae Iorga” Ploiesti, 2009.