Regizorul Călin Netzer, decorat cu Ordinul NaÅ£ional „Serviciul Credincios”

 

Calin Netzer, regizorul peliculei "Pozitia copilului", care a primit trofeul Ursul de Aur pentru cel mai bun film, la Berlinala 2013, a fost decorat cu Ordinul National „Serviciul credincios” de catre Presedintele Romanie, Traian Basescu.

Regizorul a declarat  intr-un interviu acordat  pentru Mediafax ca intentia lui a fost sa faca un film asa cum a simtit, dar care sa placa si publicului. S-a lasat condus de intuitie, care nu numai ca i-a adus trofeul Ursul de Aur, dar a primit si  recunoastere din partea presedintelui Romaniei si simpatia publicului roman.

Presedintele Traian Basescu, a semnat joi decretele de decorare a unor personalitati culturale.

„In semn de inalta apreciere pentru exceptionala sa daruire artistica, incununata prin premierea filmului «Pozitia copilului» cu trofeul Ursul de Aur la cea de-a 63-a editie a Festivalului de film de la Berlin, pentru activitatea regizorala si contributia remarcabila la promovarea cinematografiei romanesti atat in tara, cat si in strainatate, ca exponent al tinerei generatii de regizori romani, domnul presedinte Traian Basescu a conferit Ordinul National «Serviciul Credincios» in grad de Cavaler, domnului Calin-Peter Netzer, regizor" informeaza comunicatul citat de  Mediafax.

Filmul "Pozitia copilului" s-a lansat pe 8 martie in 35 de cinematografe din peste 20 de orase.

"Pozitia copilului" este cel de-al treilea lungmetraj al lui Calin Peter Netzer dupa multi-premiatele "Maria" (2003) si "Medalia de onoare" (2010). Filmul vorbeste cu dramatism, emotie, si umor despre traumele sufocarii copiilor prin dragoste si despre amprentele pe care le lasa parintii asupra personalitatii acestora.

Pelicula este, totodata, o radiografie a high-class-ului romanesc contemporan si vorbeste despre trafic de influenta si coruptie la nivel mic in institutiile de baza ale societatii si extensiile acestora asupra intregului sistem socio-economic din Romania de azi. Scenariul este semnat de Razvan Radulescu si Calin Peter Netzer.

In 2004 Romania se prezenta la Berlinala cu scurt metrajul "Un cartus de Kent si un pachet de cafea/ Cigarettes and Coffee", regizat de Cristi Puiu. Acesta avea sa intre in competitia oficiala si sa se intoarca acasa cu premiul pentru „Cel mai bun scurt metraj”.

Regizorul Cristi Puiu a declarat pentru Mediafax ca trofeul Ursul de Aur pentru cel mai bun lungmetraj primit de "Pozitia copilului" tine filmul romanesc in lumina reflectoarelor.

Se poate observa ca preconizarile regizorului se adeveresc, iar „Pozitia Copilului” se afla atat in lumina reflectoarelor, cat si in atentia autoritatilor.

 

Written by