O Zi cat o Viata – partea I –

   .  .  .

 

E dimineata si mioarele nu mai au rabdare. Soarele de Mai e de mult sus. E foarte frumos timpul si eu, pe langa ele, abia astept sa mergem pe deal. Cativa vecini de pe ulita mana mioarele si ale mele se alatura cardului imediat ce deschid poarta . . .

 

 

 

 

–  Buna dimineata Costel ! … il saluta bunica

–  Neata matusa !

–  Sa ai grija di Andrii !

–  Nici o grija Matusa Pachita !

 

Costel e cel mai mare de pe ulita, aproape flacau, si bunica isi pune toata nadejdea in el pentru ca in mine …. Glumesc, avea incredere si in mine insa, fiind cel mai mic de pe ulita si, stiind ce-mi poate capul neastamparat, spera ca cel mai mare sa ma ia sub aripa lui si sa ma apere de eventualele pericole care, de altfel, ar fi putut lua nastere doar din mintea mea sclipitoare.

Eram mandri. Manam propria noastra turma si glumele ne deschideau si mai bine ochii inca nedezlipiti de somnul dulce de dimineata. Mioarele erau linistite si apa paraului din cale le potolea setea. Pe deal ajungeam in mai putin de jumatate de ceas si, acolo, lumea era a noastra . . .

 

–  1,2,3,4,5,6,7,8…19,20 cine nu-I gata il iau cu lopata !

 

Bineinteles ! Cel care mija primul era cel mai tare, adica cel mai mic, adica eu. Ha ha … Si uite asa sperantele bunicii mele erau spulberate. Cel mai mic era cel mai ,,pedepsit,, . “Nici o grija !” avea de fapt alta semnificatie si aceasta devenea evidenta cand ajungeam pe deal.

 

Cel mai mic, cel mai iute, cum ma vedeam eu, reusea mai mereu sa prinda ce-l putin unul dintre ceilalti ciobanasi inca de la prima mija si uite asa petrecea ziua amuzandu-se de ei. Fiind cel mai mic ma faceam foarte usor nevazut printre ierburi si reuseam sa nu fiu prins.

 

Toate astea pana intr-o zi cand Marinica si-a infipt cornitele in lutul afanat dintre dealuri.

 

–  ,, 1,2,3,4,5,6,7,8,9,10,11,12,13,14,15,16,17,18,19,20 Cine nu-i gata il iau cu lopata ! ,, si zbuf !!! nici nu termina bine de numarat Costel ca aterizeaza Marinica !

 

Urcat pe un mal de pamant, deasupra locului in care mija Costel, aluneca pe iarba uda de roua. A cazut exact in spatele lui Costel si s-a infipt cu capul in lutul afanat de oamenii care veneau deseori in acel loc sa-si ia materia prima pentru chirpici (caramida taraneasca din care sunt facute majoritatea caselor din sat).

 

–  Ha ha ha ! Uhuuu hi hi ! Toata lumea se tavalea de ras !

 

,, – Ia nu mai radeti ma ! ,, si imediat tonul grav a capatat si o directie clara, spre cel mai mic din gasca.

 

Imediat mi s-a urcat sangele in crestet si am declarat razboi. Mi-am luat toiegelul si m-am aruncat in turma pentru a-mi alege mioarele. Vroiam cu tot dinadinsul sa-mi iau oile si sa plec acasa. Eram foarte aprins. De ce tocmai pe mine sa se supere ?! Ca doar nu l-am tras eu catre pamant ci, mai degraba, capul lui greu. Oile fugeau in cerc si cu siguranta nu intelegeau ce vreau eu sa fac. M-am invartit pana am obosit si apoi am plecat acasa, hotarat sa-l iau pe bunicu’ sa ma ajute sa le aleg. Si ce sa vezi ? Am nimerit la fix. Bunica tocmai terminase de invartit mamaliga si se pregatea sa-l trimita pe bunicu’pe deal sa ma cheme la masa.

 

–  Saru’mana bunica !

–  Ai nimerit la tanc. Taman ci vroiem sa-l trimit pi bunic’tu dupa tini. Te-ai spalat pi mani ?

–  Eheee ! O vinit Andrii ! se bucura bunicu’. Cu palaria pe varful capului si coasa pe umar isi face aparitia in ograda. Imediat bunica il ia in tura :

–  Ai vinit mai ?! Da pi undi ai mai durnit mai? Treci mai rapidi si toarna nisti apa baietului !

–  Da mai taca-ti gura! moara stricata ! Ai cosit tu juma di gradina?

–  Iaca na ! Ca numai tu ai muncit ! Da eu di ci nu m-am culcat ?!

–  Da nu te-am lasat eu ?

  • S’apoi ci mancai ? Vezi vatraiu’ ista ? Amu amu ti-l pun pi sali !

     

Bunicii mei, dupa cum vedeti, se iubesc foarte mult. Matusa Pachita, asa cum o stie toata lumea, este o femeie foarte muncitoare si foarte bine organizata. Mos Manoli, spre deoasebire de bunica, intre anunite intervale orare ale zilei mai are grija si de propria persoana, stiind ca in ograda este permanent cineva vigilent si dornic sa le faca pe toate. Se completeaza perfect ! Verbal … nu mai zic ! replicile sunt parca desprinse din basmele lui Creanga si nu-mi pot imagina cum ar fi fost lumea copilariei mele fara aceste doua personaje, atat de potrivite in nepotrivirea lor.

 

Fiecare moment al zilei avea setul lui de replici, dure si comice in acelasi timp, insa niciodata acestea nu opreau din fapt mersul firesc al lucrurilor.

 

–  Hai ia loc la masa si nu te mai invarti ca o curca ! Taie mamaliga aia , ci astepti ?! … il repezi matusa Pachita pe mos Manoli, care oricum isi luase scaunul de lemn, pe care-l cioplise cu ani buni in urma, si urma sa se aseze ca mai apoi sa taie mamaliga, nu oricum, ci cu ata. Exact cum va spuneam. Anumite replici trebuiau rostite.

 

Spiritele se linistesc la aparitia borsului cu cartofi. In jurul mesei micute din bucatarioara de vara, din mijlocul careia se ridica aburul mancarurilor gatite dupa retete numai de matusa Pachita stiute, sorbim fiecare din castronul lui si povestim din cele intamplate de dimineata si ce mai avem a face imediat dupa masa. Patania mea ii amuza din plin si uitam imediat de ea atunci cand apar cartofii moldovenesti cu tochitura, omleta si branza de oaie. Cu fiecare inghititura suntem din ce in ce mai aproape de castronul de lapte fiert in ceaunul in care se zvarcolise mamaliguta . . .

 

Multumim Celui de Sus pentru bucate, ne ridicam cu o cruce mare si fiecare pleaca la treaba lui : bunica la spalat de vase, bunicu’ la o scurta amiaza la umbra boltei din fata casei, ,, binecuvantata,, de bunica de la un capat la altul, si eu spre deal sa inchei socotelile cu Marinica .

 

 

citeste mai departe . . . Partea a doua