Sania, masina copilariei

Imi amintesc saniusul. Imi amintesc cum plecam ca un soldat la lupta, cu o singura misiune, sa ma distrez. Campul de bataie era mare, concurenta acerba iar fortele noastre pregatite. Plecam toti, cu incredere spre dealul ce era punctul de atractie, unde aveam siguranta sa vom pune saniutele la treaba.

Rasete, munca, toti eram acolo, pentru a savura saniusul. Ne asezam la punctul de start, cel mai inalt deal, ne pregateam bine moral si inainte sa terminam toti numaratoarea eram pe val. Tipete, competitie, energie multa depusa, toti eram epuizati insa nimeni nu ceda.  Atunci am prins si pasiunea pentru viteza, pentru adrenalina.

De nenumarate ori  am cazut, m-am lovit,  insa placerea de cobora tot dealul pe vechea sanie era inegalabila. Cand nu mai puteam, cainele meu de rasa Haski, ce abia astepta iarna, imi tragea sania si o tinea ca intr-o cursa din desenele animate in care eu eram cel mai fericit copil.

Am avut o copilarie superba. Cu  amintiri ce inca imi insenineaza zilele, cu cicatrici pe care nu le regret, cu rugamintile parintilor de a ma intoarce in casa, cu gazda mea, ulita, batrana ulita ce mi-a facut copilaria un joc. Departe de calculatoare si comunicare virtuala, m-am bucurat de anii copilariei in modul cel mai sanatos si frumos.

Insa cand se apropie perioada Craciunului si vin prin nameti 245 de kilometri pentru a fi cu ai mei, am tabloul saniusului in minte. Este ca o fotografie eterna, ce  printre beculete, beteala si decoratiuni de Craciun, straluceste in inima mea. Nu pot uita cat de frumoase erau acele clipe, cat de fermecati eram de magia zapezii si cate rasete sincere puteam sa emanam in orele de sanius.