Interviu . . . In pasi de dans

Dansul, se spune ca, este singura forma de arta in care omul este si arta si artist. Dansul inseamna munca, daruire si multa pasiune. Sa vedem ce inseamna cu adevarat aceasta parte a artei, si cum putem afla mai bine decat de la un instructor de dans? Am intervievat-o pe Roxana Codreanu iar rezultatul discutiei in randurile de mai jos. :

Multumesc  pentru timpul tau. Care a fost scanteia care te-a trimis spre dans?

Am inceput sa dansez de la varsta de 7 ani, cand existau doar doua cluburi de dans sportiv in tara. Decizia a fost a parintilor mei care m-au sprijinit pe mine si fratele meu, Andrei, sa urmam aceasta activitate.
Adevarata scanteie a aparut mai tarziu, dupa varsta de 12 ani, cand  am inceput sa inteleg ca rezultatele sunt proportionale cu eforturile si dedicatia in cadrul antrenamentelor. Desi eram obisnuita cu atmosfera antrenamentelor zilnice, observam ca cei din jurul meu erau mereu entuziasmati de activitatea pe care o urmez si apreciau toate momentele de dans din concursuri sau emisiuni tv.
 

Care a fost concusul cel mai apropiat de sufletul tau pe care l-ai castigat?

Cu siguranta a fost Cupa Romaniei pe ambele sectiuni Standard si Latino-Americane, din anul  2000 . Dupa o clasare buna la Campionatul Mondial din acel an eram perechea cu cele mai mari sanse sa castigam Cupa Romaniei, eram constienta de acest lucru si pot spune ca a fost cel mai fericit moment din cariera de sportiv.


Crezi ca in Romania dansul este promovat asa cum ar trebui?

In ultimii ani, datorita emisiunilor TV, dansul sportiv a inceput sa fie cunoscut la nivel national si din ce in ce mai multe persoane urmeaza acest sport.
Pe plan mondial suntem inca la inceput de drum ca si numar de dansatori activi afiliati la Federatia Romana de Dans Sportiv dar suntem in top ca rezultate. In ultimii ani, la categoria tineret – 16-18 ani, Romania a avut prechi in finalele mondiale, chiar si un titlu de campioni mondiali pe categoria dansurilor standard in 2013.
 

Daca ai putea schimba ceva legat de perceptia dansului in tara noastra, care ar fi?

Din punctul meu de vedere sunt doua mari probleme la nivel de perceptie a parintilor despre dansul sportiv.

In primul rand mentalitatea ca dansul sportiv nu este pentru baieti. Daca este baiat trebuie sa joace fotbal si sa stie sa se bata, nu sa danseze.

Dupa cum mentionam mai devreme, dansul sportiv este inca la inceput in tara noastra, si probabil ca odata cu dezvoltarea economica, a invatamantului si culturii sper ca aceasta mentalitate sa se schimbe.

Fiecare sport are propriul farmec, nu contest asta, dar va rog pe voi sa va ganditi in ce sport un baiat poate fi mai elegant decat imbracat in frac si dansand tango.
 

A doua perceptie gresita este aceea ca dansul sportiv este un sport foarte scump. Este adevarat, insa la nivel foarte inalt unde sunt necesare deplasari la concursuri internationale, costume scumpe si antrenori de talie mondiala.
In primii 10 ani de dans sportiv cel mai mare efort din partea parintilor este timpul pe care trebuie sa-l aloce cu antrenamentele si concursurile. Costurile sunt comparative cu orice alt sport de performanta.

Care sunt cele mai mari satisfactii in aceasta munca?

Cine nu isi aduce aminte de prima invatatoare, sau de diriginta? Ca orice profesor, fac parte din educatia copiilor care vin in sala de dans si raman in memoria lor, probabil, toata viata. Cred ca este lucrul care ma motiveaza cel mai mult sa ofer ce am mai bun la cursurile de dans. De asemenea, recunostinta parintilor este o satisfactie imensa pentru mine. Credeti ca exista parinti care reusesc sa-si ascunda lacrimile cand isi vad copilul pe podium la un concurs national, eu una nu am intalnit. Atunci este apreciata adevarata munca din partea unui antrenor.

Care sunt cei care va trec pragul cel mai des? Cei care invata dansul pentru nunta? Sau cei care invata pur si simplu de placere?

La scoala de dans Soft Step, c ei mai multi clienti sunt copiii adusi de parinti urmati de persoanele care intotdeauna si-au dorit sa invete cativa pasi de dans de placere. Avem si servicii dedicate indragostitilor care se pregatesc pentru "valsul miresei" adica dansul de deschidere al nuntii. Acesti clienti sunt strict sezonieri in perioada nuntilor.
 

Care  este cel mai mare vis al tau in materie de dans?

Sa reusesc sa am acealeasi performante pe care le-am avut si eu ca sportiv cu perechile pe care le antrenez – clasari pe podium la Campionatul si Cupa Romaniei.
 

Un gand pentru cititorii National-Magazin?

Dansul este cea mai accesibila metoda de a imbina o activitate sportiva cu arta. Prin dans reusiti sa va deconectati de activitatea zilnica facand miscare, si sa invatati cativa pasi de dans din stilul de muzica preferat.
Scoala de dans Soft Step va asteapta cu grupe de incepatori pentru copii, adulti, seniori cat si lectii de dans pentru "valsul miresei".

Mai multe informatii despre noi gasiti pe site-ul nostru www.softstep.ro si pagina de facebook http://www.facebook.com/softstep.ro